miercuri, 20 octombrie 2010

Testament

Stã sã moarã, bietul Lazăr,
Din moment în alt moment
Şi nevestei îi dictează,
Punct cu punct, un testament:
- Las lui Sandu, casa noastră…
Dar femeia îi replică:
- Pentru ce tocmai lui Sandu?
Casa i-o lăsăm lui Lică!
- Bine! – zice muribundul -
Insă, ceasul şi-un inel,
Cel cu monogram cu aur,
Îi las lui Aurel!
- Aurel? E prea obraznic,
Plin de ifos şi ambţiii.
Juvaerurile astea,
Toate, le lăsăm lui Mitzy!
- Fie! – spune bietul Lazăr -
Dar covoarele şi banii
Le lăsăm, să aibe zestre,
Nepoţicăi noastre, Fanny!
- Toanta aia? – sare soaţa -
Nu admit şi nu dau voie,
Partea asta de avere,
O prescriem pentru Zoie!
- Pentru ea! – suspină Lazăr -
Cum zici tu, aşa să fie,
Însă, marfa din dughiană,
O va moşteni Oişie !
- Lui Oişie, marfa noastră?
Asta nu admit deloc
Decât el s-o irosească,
Eu, mai bine, îi dau foc!
- Vechea noastră prăvălie…?
Imposibil! Soaţa plînge –
Asta i-o lăsăm lui Victor,
Care mi-e nepot de sânge.
Muribundul, scos din fire,
Ţipă la nevastă: - Nu !
Vreau să ştiu, în casa asta,
Cine moare: Eu sau tu??

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu