Într-un sat din Tătăraşi,
Doi geambaşi, Ion şi Guţă,
Stau de vorba cum vă spun,
Şi pe masă-i o sticluţă,
Cu vin bun.
Măi, a zis Ion din greu,
Iţi vînd ţie calul meu!
Şi căruţa poţi s-o iei,
Şi-mi dai două mii de lei.
Vrei?
Uite banii, s-a făcut!
A răspuns Guţă degrabă,
Şi Ion, iabraş
a mai dat,
Înc-o sticluţă, aldămaş.
Mă Ioane-ntreabă Guţă,
Calul ce mi l-ai vîndut,
Ăla sur . . .
Spune-mi, n-are vreun cusur?
Ce cusur să aibă frate,
E un cal şi jumatate!
Sînge pur . . .
Da’ la deal?
Spune-mi, urcă dealu’ domnu’
cal?
Urcă, însă dealu-i deal!
’Nalt şi drept.
D’aia-i bine, dragă Guţă,
Să te dai jos din căruţă,
Şi ţinîndu-l de dîrloagă,
Urcă dealul ziua-ntreagă . . .
Da’ la vale? Fuge?
Sboară, zise Ion privind afară.
Şi d’aia-i bine, dragă Guţă,
Să te dai jos din căruţă,
Să-i apuci tu sfoarele,
Să nu vie căruţa, să-i rupă picioarele.
Dar la şes?
E-o grozăvie!
Aleargă ca o stafie.
Şi de-aia-i bine, dragă Guţă,
Să te dai jos din căruţă,
Şi cu grăunţele-n desagă,
Uţa-uţa, vin după tine şi calul şi căruţa.
Văd că nu ne-am înţeles,
Zise melancolic Guţă.
Păi dacă e vorba,
Să mă dau jos din căruţă,
Şi la deal, Şi la vale,
Dar şi mai ales la şes,
Atunci pentru Dumnezeu!
În căruţă cînd stau eu?
Eşti un mare găgăuţă,
A răspuns Ion degrabă,
Păi cînd stă calu-n grajd, măi Guţă,
Tu te aşezi în căruţă,
Şi cum nu ai altă treabă,
Poţi să stai o zi întreagă,
Guţă dragă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu