Povestirea ce urmează
S-a-ntîmplat în Guandolpina,
Unde soarele brodează
Cu arnici de-argint lumina,
Unde zarea aurie
Împleteşte-un vis feeric,
Ş’unde-i fuse scris sã fie
Şi amicul Natan Beric.
Beric e din Lunca Lată;
Don Gonzalv, din Alcantara,
Şi-amîndoi iubesc o fatã
Minunatã :
Dona Clara.
După legea catalană,
Judecata e sumară:
Dintre amîndoi rivalii,
Unul trebuie să moară.
Nu poţi merge contra firii
Şi discuţii nu încap:
Ori îşi face hara-kiri,
Ori îşi trage-un glonte’n cap !
Trag la sorţi cu douã bile,
După cum scrie la carte.
Scoţi cea albă : scapi cu zile,
Scoţi cea neagră, scapi prin moarte.
Am pus bilele-ntr-o urnă,
Şi-amîndoi, pe întuneric,
Don Gonzalv, cea albă a scos-o;
Bila neagră, Natan Beric
Galben, stors ca o păstaie
Şi c-o jalnică figură,
Natan trece în odaie
Ca să-şi tragă-o’mpuşcătură.
În tăcerea de cenuşe,
Nimeni un cuvînt nu’ngaimã –
Martorii privesc spre uşe,
Muţi de zbucium, muţi de spaimã.
Nici o şoaptã…
Cînd, deodată,
Prin văzduhul de caşmir,
Liniştea e spintecată
De trei gloanţe trase’n şir !
Martorii’nlemnesc de groază
Şi împinşi ca de-un resort,
Se îndeasă, trişti, să-l vază
Pe sărmanul Beric, mort…
Nici un mort ! Plin de orgoliu,
Natan Beric, în persoană,
Şade vesel în fotoliu
Şi fumează o havanã…
Nici o zgîrietură n-are
Şi de sînge nu-i umplut,
Toţi îl pipăie cu-ardoare,
Şi-l întreabă: - Ce-ai făcut ?
- Ce sã fac ? Vedeţi prea bine ! -
Zice Beric liniştit –
Trei cartuşe-am tras în mine,
Însă, nu m-am nimerit !.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu