marți, 5 octombrie 2010

Ion Pribeagu Biografie





Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. [1]
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente".
În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.[2]

Volume (selecție)

  • Vârfuri de spadă, 1914
  • București noaptea,1922
  • București Iași,1922
  • Strofe ștrengare, 1934
  • Miere și venin
  • Puncte de foc, Israel, 1963
  • Mic și al dracului. Antologia unui rege al umorului, Editura Teșu, 2005, ISBN 973-86917-3-7

*********************************************************************************
 
Pe Calea Vacarestilor de altadata, pe care I. Peltz a fixat-o ca pe o gravura veche, in tonuri gri si negru, printre atatea personaje manate de un destin care nu ducea niciunde, puteai intalni adesea o figura deosebita de toate celelalte. Era un om maruntel, imbracat ingrijit, cu o palarie “Borsalino”, cu gulerul camasii apretat si de o albeata imaculata, cu hainele bine croite pentru trupul sau de liliputan, cu ochelari rotunzi, imensi pentru persoana atat de gracila, dindaratul carora te tintuia o privire sclipind de inteligenta. Umbla totdeauna grav, framantat parca de mersul inexorabil al omenirii catre pierire. Copil fiind, m-am incrucisat nu o data cu el pe strada si-i auzeam pe cei din jurul meu soptind cu respect: “E Ion Pribeagu!”
Ma mira faptul ca un domn atat de serios este de fapt un umorist prolific, cu o penita foarte ascutita, care a facut sa rada mii de oameni, descretindu-le fruntile, alungand macar pentru o clipa ingrijorarea permanenta a coreligionarilor lui in privinta pericolului care crestea amenintator dinspre Germania nazista.
In octombrie trecut se implineau o suta de ani de la nasterea lui. Mereu grijuliu fata de fenomenul evreiesc din Romania, Tesu Solomovici a strans o mare parte a stihurilor lui Ion Pribeagu si le-a tiparit in doua volume, cu un titlu inspirat chiar de un vers al autorului: “Mic si al dracului”. Mult talentata noastra actrita, Maia Morgenstern, care poate trece cu usurinta de la o tragedie cum este Medeea lui Euripide, la Veta lui Caragiale, si-a alcatuit, pe baza unei selectii riguroase din versurile lui Pribeagu, un “two-men show”, asociindu-si un balerin extrem de dotat, pe Valentin Rosca, solist al teatrului “Constatntin Tanase”. Spectacolul exuberant, spumos ca o cupa de sampanie, imbinand intr-un mod fericit stihul cu dansul si pantomima, readuce pe scena lumea hazlie, dar cateodata meditativa, a umoristului. Daca profesionalismul de dansator al lui Rosca ne este binecunoscut, constatam cu satisfactie ca Maia Morgenstern ii tine piept cu deosebita gratie, dovedind inca o data, daca mai era nevoie, nu numai marile ei calitati actoricesti, dar si pricepere regizorala cu reale aptitudini coregrafice. Adaugand sau eliminand anumite accesorii de costumatie la fracul care imbraca impecabil silueta de invidiat a actritei (totusi mama a trei copii) si secondata admirabil de Valentin Rosca, cei doi reinvie nenumarate personaje care anima versurile poetului.
Incercand sa nu dezvalui ceea ce constituie materia prima a spectacolului “Mic si al dracului”, imi permit sa schitez cate ceva din biografia lui Pribeagu. Numele sau adevarat era Isac Lazarovici. S-a nascut la 27 octombrie 1887, in Sulita Moldovei, intr-o familie de evrei saraci. Cautandu-si un pseudonim, si-a anagramat prenumele si a semnat intai Sachi Disperatu. Unul dintre primii scriitori care l-au incurajat a fost N. D. Cocea (tatal actritelor Dina si Tanti Cocea). Dar nenumarate articole, cronici rimate, reviste si versuri au fost semnate si cu alte pseudonime: Ion Palavra, Ivan Turbinca, Ion Vraiste, Vasile Isprava, Vasile Gaina etc. Si in cele din urma: Ion Pribeagu.
Ca intr-un fel de curriculum vitae a scris asa: Numele: Ion Pribeagu / Ocupatia: scriitor, / Peste un metru inaltime / De la cap pan-la picior. / Data nasterii: octombrie / Locul nasterii: in pat / Semnele particulare:/ Maruntel si inspirat. / Ochi destepti ascunsi sub lupe, / Nas copoi si barba rade, / Dupa stil si comportare / Par a fi om cumsecade.
Foarte populare erau cuvintele cu care isi intampina cititorii sau spectatorii revistelor pe care le-a scris: Fratilor din toata tara / Din Arad si Hunedoara/
Din Constanta si Sascut / Va salut! Si va spun la toti cinstit: Bine v-am gasit!
Desigur, ca orice barbat, mai ales poet fiind, Ionica a avut si o viata sentimentala. Ba chiar era mereu indragostit, dupa cum marturiseste:
D-aia, firicel de roua / Sunt indragostit de doua: / Uneia-i zice Mariana /
Cand clipeste ea cu geana / Vindeca din suflet rana, / Te transporta in Nirvana. / Celeilalte-i spune Tita, / Are vorba ca alvita, / Svelta e ca porumbita / Si-un poem ii e gurita! / Dumnezeule, prea Sfinte, / Tu ce stapanesti Parinte / Lumea veche si cea noua / Tine-mi-le pe-amandoua / Si barbatii lor, o Tata, / Sa nu afle niciodata / Sa nu afle-n clipa grea / Nici ei... nici nevasta-mea!
Dar iata si mediul literar in care se invartea: Prin anul noua sute noua / Nu mai eram un oarecare, / Veneam la clubul “Lumea noua”/ Si alte cercuri literare, / Il cunoscusem pe Garleanu, / Pe Cincinat, pe Eftimiu, / Imi oferise Minulescu / “Romante pentru mai tarziu”/
Printre revuistii nostri, / Care cantareau mai greu, / Erau Durma, Kiritescu, Stoicovici, De Herz si eu; / Ei scriau pentru Tanase: / “Marafaet bucluc” si “Plici”, / Eu pentru Tomescu Iorgu, / Si alti actorasi mai mici. /Ei la “Carabus cu-ntregul / Demimond din Bucuresti, / Eu la “Teatrul Nou” cu plebea / de pe Calea Vacaresti. / Ei montau cu lux – di granda / Fastului sa se consacre, / Eu jucam in ani de-a randul / “Treanca-fleanca, mere acre”.
Din aceasta revista, il auzeam pe tata fredonand un cuplet, din care am retinut si eu doua strofe: Soacra-mea odata, / Stand asa protap, / I-a cazut pendula / Din perete-n cap. / Eu am zis atuncia, / Tremurandu-mi glasul, / Nu aduce anul / Ce aduce ceasul!
Satul de saracie si de cenzura care ii cam respingea cupletele, uneori mai deocheate, Pribeagu s-a decis sa-si urmeze fiul care plecase in Israel. Cum de cateva ori i se respinsese cererea de emigrare, s-a decis sa-i scrie chiar lui Gheorghiu-Dej. Citez din aceasta scrisoare:
Am depus actele toate / Si bilet de sanatate, / Si fotografii recente, cazierul cu amprente, / Plus biletul de vaccin / Ca n-am fost supus strain, / Note bune la purtare, / Ordinul de concentrare, / Act de nastere-al lui tata, / De la fisc pe cinci ani plata. / Anexez aici chitanta / Ca-s la zi cu Manutanta, / Am dovada de la “Sacra”/ C-am trait bine cu soacra, / Ca n-am bloc, ca n-am mosie, / Ca n-am stat la puscarie, Ca n-am fost nici beat, nici mort. / Am si act de cununie / Si-mi mai trebuie-o hartie, /Doar atata: Pasaport.
Amuzati si cei care acordau viza, l-au lasat sa plece. Ajuns in Israel nu a stat nici acolo pe roze. Publica saptamanal in presa de limba romana cate o poezie vesela si cand era in lipsa de inspiratie, apela si la cele mai vechi, uneori renuntand la tonul frivol, ca de exemplu:
Cor de ingeri intoneaza / Cantece si psalmi din Tora / Care-mbratiseaza cele / Sapte brate de Menora. / Ruga ce-o naltam spre ceruri / Catre Domnul se preface / Intr-un imn de preamarire / Si de slava pentru pace!

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu