marți, 5 octombrie 2010

Ion Pribeagu Poezii

O aventura galanta

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O conitã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Si-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi astri,
Nici cãprui, dar nici albastri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Si vorbind cu ea în soaptã
Nici prostutã, nici desteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam si nici de Eva.
Si-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuintã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea usoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
S-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din fatã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subtiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Brate albe, voluptoase,
Nici subtiri, dar nici prea groase,
Niste-îmbrãtisãri divine,
Nici prea multe, nici putine,
S-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas si nici pe gleznã,
Bate cineva la use,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuse,
Ci bãrbat-su, Smil din piatã,
Nici cu cioc, nici cu mustatã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subtire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Si cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã usa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Si stã Smil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauti aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci astept, în tot minutul,
Nici masina, nici serutul…
…Si au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici putine!

Restul n-are importantã,
Nici spital, nici ambulantã,
Stiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viata rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Si astept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.

Autoprotret

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu
Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!








Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o aluniţă imbecilă
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie fire creţe
Şi am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ
Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în minte
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare

De n-am la Academie jilţ
Şi n-am smaralde sau rubine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!



Lupte Greco-romane

Se plimbau Avram şi Leibu
Într-un bâlci cu panoramă
Cu menagerii, şi-n faţă
C-o mulţime de reclame

Şarpele boa-constrictor,
Armăsarul Ducipal,
Tot ce-i zugrăvit afară
Înăuntru-i natural.

Leoparzi, cămile, zebre,
Din Uruguai şi Iliş
Şi în faţa unui circus,
Am citi pe un afiş

500 de lire premiu
Va primi acela care,
Dacă într-un sfert de oră
Va putea să mă doboare

Iar pe podium HERCULE
Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte
Muşchiulos şi-nalt şi mare
Ca un taur, ca un munte.

- Eu , mă duc – a zis Avram ,
- Tot sunt eu băiat sărac.
Şi apoi 500 de lire
E o sumă nu e fleac!

- Eşti nebun?- exclama Leibu
Tu plăpând şi subţirel
Cum poţi să te iei la trântă
Cu o namilă ca el?

- Nu se ştie! Dacă ai şansă
Într-o clipă eşti salvat
Parcă mititelul David
Nu, la-nvins pe Goliat?

Şi s-a dus. Iată-i pe arenă
În chiloţi pe amândoi,
Ca un tanc este atletul
Iar Avram, ca un bârzoi.

După două-trei minute
Se încolăcesc vârtos
Se trântesc, se-nping de-a tumba
Şi se tăvălesc pe jos.

Nici Avram nu se lasă
Deşi spart, ghiontit şi rupt
Ba că este iar deasupra
Ba că iarăşi dedesubt.

Cam după un sfert de oră
Ca un trăsnet uriaş
Avramel e scos afară
Ca gunoiul pe făraş.

-Ce ţi-a trebuit Avrami?-
Leibu trist l-a întrebat
- Ştiu şi eu ?, Credeam că prinde
Ei şi cum s-a întâmplat?

- Cum stăteam covrig sub dânsul
Mototol, strivit, năuc
Mă gândeam ca să mă apăr
De unde dracu să-l apuc?

Şi, deodată, o minune!
Îi văd alea... alea două
Pe la noi li se spun altfel,
Dar aici, le zice ouă!

Şi, ştiind de la tăticu
Ce de-l strângi de ouă odată
Cade jos şi se întinde
Ca o cârpă leşinată.

Într-o clipă, ca un fulger
Mă înfig cu mâna-n ele...
- Ale mele sunteţi! , urlu –
Şi erau chiar ale mele!


Leac pentru tuse

Când boarea mişcă frunzele pe ram
Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte
La domnul doctor Blatt, intră Avram
Şi se plânge bietul că tuşeşte

- Îmi sparge pieptul doctore şi sudui
Mă încovoi din mijloc şi mă aprind
Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui
Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind.

Mi-am pus bazaleone şi comprese
Pahare şi grăsimi şi iod şi mac
Încă am spasme, şi tot mereu mai rece
Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac.

- Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singură reţină dimineaţa
Una la prânz şi alta pe-nserat
Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa

- Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam
De la bunicul meu, ce-a stat la ţară,
Cum că reţina-i bună – a spus Avram –
Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară!

-Da, dar Congresul Marei Societăţi
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat reţinei calităţi
Cu efecte minune pentru tuse.

Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă
Că orice fleac e greu la început
Şi poimâine vii la mine, după masă.
Să te consult să văd de ţi-a trecut!

A treia zi la opt de dimineaţă
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pământiu şi tras la faţă
Ţânându-se de pântec intră Avram.

- Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine?
(Încearcă domnul doctor să glumească)
- Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească...?


Jurideceste

Şi veniră din
Craiova
Şi din
Iaşi, din Roşiori
Toţi Juriştii, toţi maeştrii
Şi-ai dreptăţii slujitori.

Unii slabi, cu favorite
Alţii sluţi ca Tutankamon
Toţi cu tumori şi scripte
Să asiste la examen.

Sala-i plină de discipoli
Şi celebrităţi savante
Numai capete ilustre
Şi figuri interesante

Şi deodată Domn Profesor
Chel şi cu priviri absente
Se-adresează cu prestanţă
Unei nostime studente.

- Cum e termenul juridic –
Zise el zâmbind agale –
Dacă eu aş pune mâna
Sub rochiţa dumitale?

Fata roşie ca macul
După o scurtă meditare
Îi răspunde:
- Este, maestre
Atentat la pudoare!

- Foarte bine! A spus maestrul, -
Însă fi bună şi spune
Dacă dimineaţă, mi-ai face
Mie, această chestiune

Cum ar fi juridiceşte
Denumirea-n trei cuvinte
Şi răspunse domnişoara
- Profanare de morminte!


La masa falimentară

Din senin
O nenorocire mare,
A căzut vijelios
Peste vechiul magazin
Chic
Berlin
Herman Woiss et. David Gross
Au venit toţi creditorii
???
Mărfuri
Catifele şi dantele
Şi diverse cifre grele
În registre au găsit

Weiss se plimbă agitat
Şi din cap îşi smulge părul
Când constată adevărul
Că în curând, imediat
Fi-vor amândoi la fel
Gross şi el,
Declaraţi într-un moment
În stare de faliment.

- Nu înţelegi deloc momentul
Bate-n uşă falimentul
Neîndois
(Zice Herman Weiss lui Gross)

- Eu mă zbucium ca să scap
Şi îmi smulg părul din cap
Şi tu stai ca un baron
Cu mâinile băgate-n buzunar
La pantalon –

- Îţi smulgi părul! Zise el –
Dar de unde ştii matale
În acest moment de jale
Că nu fac şi eu la fel?

Trei dorinţe

De la Houston, înspre Kansas
Într-o zi de mai frumoasă
Tommy Bill, cowboy texan
Vesel călărea spre casă

Urâţel era băiatul
Şi-nalt n-a fost deloc
De aceea el la fete
n-a avut nicând noroc

I-ar fi drag şi lui să fie,
Ferict câteva clipe
Cu o o fată şi s-o strângă
În grădina cu tulipe

Dar cum vine din vecinătate
Fetele l-au ocolit,
Fiindcă-i ciupit pe faţă
Sleampăt şi piperncit.

Ce să facă bietul Tommy?
Deşi i-a venit cam greu
L-a lăsat în voia soartei
Că aşa a vrut Dumnezeu.

Şi cum stăbătea şoseaua
Plină de nisip şi veche
Simte că ceva îl pişcă
Dinspre ceafă spre ureche.

Duce o mână peste umăr
Şi prin boarea de lumină
Vede în juru-i cum se-nvârte
Şi cum bâzâie o albină

L-a pişcat din nou, atuncea
Tommy mâna a întins-o,
Şi-aştepând să zboare aproape
Într-o clipă a şi prins-o.

Şi cum o ţinea în
palmă
Însă fără a o închide
El aude o voce: - Tommy
Fi uman, nu mă ucide.

Că eu nu-s albină care
Zboară din floare în floare,
Ci o zână fermecată
De-o ursită vrăjitoare.

Şi dacă mă laşi în pace
Vie, fără suferinţe
Îţi voi împlini prin vraje
Într-o oră, trei dorinţe.

- Bine! – spune Tommy – bine!
Vreau să fiu, dacă-i pe alese,
Mai frumos ca Richard Burton
Şi la fete să am succese.

Să mă vrea, să mă dorească
Şi să fie fericite
???

- S-a făcut. A doua care-i?
- Cum sunt mic şi n-am fason
Să fiu zdravăn şi puternic
Ca şi biblicul Samson.

Să dărâm c-un pumn o casă
Şi de-o fi să lupt cu hoţi
Dintr-o singură scatoalcă
La pământ să-i culc pe toţi!

- Se va face! – a zis albina –
Dacă aşa ţi-a fost ideea
Dar să nu mai pierdem vremea
Spune-mi şi dorinţa a treia.

- Mi-e cam greu – răspunse Tom
Stai să mă gândesc mai bine...
Vreau să fiu, viril întocmai
Ca şi calul de sub mine.

- Şi asta ţi-oi îndeplini-o!...
Zice albina în emfază.
Şi acum te du cu Domnul
Să te aibă el în pază.

Ajungând la han se iută
În vitrină şi se vede
Nalt, frumos ca un Adonis
Chipeş, că nu-i vine a crede.


Vasă-zică din dorinţe
Două, i s-au împlinit
Repede aleargă acasă
Se dezbracă gol, grăbit.

Şi uitându-se-n oglindă
De necaz obrazu-i crapă
Fiindă calul de sub Tommy
N-a fost armăsar, ci iapă.


Cenzurat

Prea onorabilă cenzură
Dintr-un acces de zel, fatal
Mi-a cenzurat „O aventură”
Fiindcă subiectu-i imoral.
Sunt intrigat peste măsură
Şi trist de procedarea aceasta
Şi vreau alături pe Cenzură
S-o judecaţi şi dumneavoastră
În actul întâi sub luminiţe
Şi flori, e-un pat; un pat banal
Spuneţi-mi domni şi cuconiţe
Dacă un pat e imoral
Dar pot susţine cu căldură
Că e normal cum sunt şi sfinţii
Fiindcă în paturi se născură
Nu vreau să fac o glumă proastă
Nici ??? de clovn
??? cunoaşteţi dumneavoastră
pe când cineva născut pe scaun?
În pat întins şi-n pielea goală
C-o plapumă acoperit
E un tânăr, Nicu Mototeală
Ce meditează liniştit.
Dacă-i acoperit înseamnă
Că nu-s motive de scandal
Şi apoi nici gândul nu te îndeamnă
Să crezi că-i lucru imoral
La recrutare-n clipe grele
La baie s-au la doctor Broc
Nu te dezbracă până la piele?
Şi nu e imoral deloc!
Alăturea de pat, sfioasă
Şi-nbrăcată şorţ închis
Sta o femeie, şi-i frumoasă
Ca un heruv din Paradis.
Când o femeie chic, gingaşă
Stă lângă un bărbat ideal
Şi-i spune vorbe vorbe drăgălaşe
Găsiţi că este imoral?
Deodată puica încântătoare
Un glas cu argint de clopoţei
Exclamă plină de mirare:
- Vai, Nicule, tu eşti ovrei?
Şi acum, spuneţi-mi scumpă doamnă
Şi domnilor în general
Dacă ar fi ovrei înseamnă
Un fapt atât de imoral?


Naufragiu

După un naufragiu, cumplit
Ce i-a scufundat în ceaţă,
Şase marinari nevolnici
Care-au mai scăpat cu viaţă
Înnotând şi zi şi noapte
Peste apa plumburie
Fură azvârliţi de valuri
Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi
Şi cu peşti găsiţi la mal
Îşi făcură şi-o colibă
Şi trăiau original
Nu le lipsea nimica
Ba ades le prisosea.
Aveau ierburi, hrană, apă.
Doar femeia le lipsea.
Rabdă omu-o lună, două,
Mai te-agiţi, te consolezi,
Însă când te-ajunge jalea
Mai că-ţi vine să turbezi.
Dar într-o zi, pe-un rest de barcă
Ce-a rămas numai crâmpeie
Peste malul abrupt deodată
Fu zvârlită o femeie.
Una singură şi goală
Şi frumoasă, o ispită
???
???

Marinarii toţi zărind-o
Năvăliră-n goană mare.
Care de care mai degrabă
S-o apuce la strâmtoare.
Ea văzându-se-n pericol
Ridică un braţ în sus
Şi cu-n gest de curtezană
Marinarilor le-a spus
- Ho! Nebunilor, sălbatici
Nu vă repeziţi pe alee.
Ţineţi seama de un lucru:
Nu sunt swaiţeer, sun femeie!




Mac-Mac

În tramvaiul care duce
Din Lipscani în Ghica Tei
Plin de lume anonimă
De bărbaţi şi de femei,
S-a urcat o cuconiţă
Cu superbe rotunjimi.
Trup felin, plin de ispite,
Dur, rotund şi voinicel
Parcă ar fi sculptat cu dalta
Lui Rodin sau Praxitel.
După ea, se urcă un tânăr –
Tip donjuan sadea,
Care nu ştiu din ce pricini
Se cam îndesa în ea
Doamna foarte indignată,
L-a privit cu mult temei,
Însă tot mai mult măgarul
Se îndesa în ... viaţa ei.
Că deodată cuconiţa
Nu s-a mai putut abţine
Şi i-a spus:
- Ascultă june,
Nu te simţi sau nu ţi-e bine?
Ce te îndeşi ca la pomană
Când nici nu ştiu cine eşti
Cu metode de astea brute
Crezi că ai să mă cucereşti?
Află că sunt doctoriţă –
Chiar de nu m-arată faţa
Eu am tăiat toată viaţa!
Că de mai m-atingi odată
Peste trup sau peste braţe
Ţi-o tai jos în bucăţele
Imediat şi-o dau la raţe!
Iar femeile – vreo zece –
Din tramvaiul cel sărac,
Începură toate odată:
Mac, mac, maca, mac!


Probabil

La o şcoală
Specială:
- Spuneţi o proposiţiune –
Zice profesorul amabil,
Care să cuprindă musai
Şi acest cuvânt: probabil.
Nicu, emoţionat,
A răspuns imediat:
- Ieri văzând noroasă vremea,
Şi fiind cu haină nouă,
Mi-am luat cu mine umbrela
Că probabil o să plouă.
Foarte bine!
Tu Marin
- Transpirat de-alergătură,
Deşi luna este mai
Mi-am pus puloverul – probabil
Să nu capăt guturai.
- Hm, şi asta merge zise
Domn profesor agale
Şi acum să spuie una,
Tu, Abramovic Ghidale,
Stă Ghidale, se pătrunde
Şi apoi voios răspunde:
- La vecinul nostru care-i
Pianist, vine de-o lună
O elevă frumuşică
Şi fac muzică împreună.
Curios cum sunt din fire
Ieri discret ca un strigoi
Am privit prin broasca uşei
Şi-am văzut cum amândoi,
El îşi lasă pantalonii
Fata fusta în sus ridică cam spontan
Şi mi-a spus că vor probabil
Să se „uşureze” în pian.


Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ală gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!




Boul şi Măgarul


Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare
Pe drumul dintre Zlata şi Cahul,
Venea un bou voinic şi mare
Şi era ferice şi sătul
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlneşte nas în nas cu boul.

- Ce-i cu tine mutră pirpirie, -
Întreabă boul. Ce mai este nou?
Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate bou.

De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea
Într-una stors de vlagă, fără rost,
Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Şi în urmă, mai descoperă că-s prost.

Şi uite aşa îmi târâi biata humă,
Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând
De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă
Şi rabd şi tac şi-a pururea flămând.

- Sărmane măgar, ce soartă imbecilă...
Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei
Şi grâu... îngână boul plin de milă
Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeaţă
Cu fân mirositor crescut pe dreapta
Cu apa de izvor, cu iarba creaţă,
Chiar vaca, drăgălaşa mea nevastă.

Într-adevăr, în liniştea opacă
Măgarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă
Îşi spuse în gând: - Ce vacă durdulie!

Ce languroşi sunt ochii ei ... cum zburdă
Cu coapsele şi sufletu-mi adapă
Ce fină e, ce nostimă şi durdă
Încât parol că-mi lasă gura apă!

Şi întocmai ca un frate din Granada
I-a sărutat copita să-i complacă,
Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada
Şi el ca un măgar s-a dat la vacă.

Când se întoarce boul pe coline,
Văzând şi el ce coarne mari purta.
MORALA:
Când eşti bou, ia seama bine
Să nu chemi măgari la masa ta.


De unde aţi cumpărat?

Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Şi un domn – că-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei motri
Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ

Şi cum trecea prin filieră
Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nori, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleasrgă iute după Toma
Şi-l opreşte:
- Scuza-ţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?


Amicul ION


La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou
- Bună ziua, dom-le doctor
Mi-a intrat o ţeapă-n ou.
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Şi cu mare atenţiune
Cercetează-n lung şi-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate ţeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune faşă
Şi-l pansează
Scoală omul
Şi-l aşează
Pacientul achită taxa
Şi apoi satisfăcut.
Îi dă doctorului mâna
- Bună ziua!
- Vă salut.
Peste-un timp, aproape-o lună
Vine amicul Ion din nou
- Uite dom-le doctor, iarăşi
Mi-a intrat o ţeapă în ... ou
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Şi cu mare atenţiune
Cercetează-n lung şi-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate ţeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune faşă
Şi-l pansează
Scoală omul
Şi-l aşează
Pacientul se îmbracă
Şi achită taxa în grabă
Când deodat domnul doctor
Foarte curios întreabă:
- Ia să-mi spui, domnule dragă
Care vii de la Copou
Cum se-ntâmplă că într-una
Tot îţi intră o ţeapă în ou?
- Să iertaţi, domnule doctor
A răspuns omul solemn
Dar nevastă-mea e şchioapă
Şi are un picior de lemn.


Motiv serios

Nu s-au văzut de aproape o lună,
Ea în concediu în Făurei
Iar el rămas în capitală
Setos de farmecul ei.

Că avea Mimi ochi mari şi negri
Şi dinţi albi, mărgăritari
Guriţa dulce, o comoară
Şi sâni frumoşi şi braţe mari.

Cum nu aveau unde să meargă
Să-şi stingă focul ce-i ardea
Şi dornici unul de altul, ambii
S-au îndreptat înspre şosea.

Mici, într-un tufiş sălbatic
De orişice priviri ferit
În iarbă s-au întis cu sete
Şi s-au iubit şi s-au iubit
Sfârşind împreunarea dragă,
Sorbită lung, cu mult nesaţ
S-au sărutat încă odată
Şi au pornit voioşi la braţ.

- Tu ştii că de trei ani, într-una
Ne îndrăgim iubita mea
Dar astăzi şi a fost un vis, un farmec
Săreai în sus nu altceva.

- Cum să nu sar în sus iubite
Răspunde ea cu mult lipici
Dacă un ceas şi jumătate
Am stat cu fundul pe arici


???

Trecând prin centru nenea Nae
Bătrânul curtezan de viţă
Văzu, privind într-o vitrină
O foarte nostimă coniţă.

Apropiindu-se de dânsa
Cu chibzuinţa sa acerbă
O auzi cum îşi şopteşte
- Frumoasă rochie, superbă!

- Vă place mult? Întreabă Nae
- Superbă, spuse ea din nou
- Dacă atât de mult vă place
Permiteţi-mi, v-o fac cadou.

Şi au intrat în prăvălie
I-a împachetat-o, a plătit-o
Şi foarte amabil, nenea Nae
Politicos i-a oferit-o.

Coniţa, tânără şi tandră
Voind să-şi compeseze gestul
L-a invitat la ea acasă
Şi-acasă... înţelegeţi restul.

Un studio de pluş cu perne
Lumină roşie, domoală
Şi dezbrăcându-se frumoasa
Rămase goală, toată goală.

Frecându-şi palmele amândouă
De doru-i Nae se sfârşea
Şi-i savura din ochi şoptindu-şi
Aşa, aşa, aşa, aşa!

- Hai vino, îl imploră dânsa
Nerăbdătoare şi lascivă
Hai vino, vino mai degrabă
Că nu-ţi stă nimeni împotrivă...

Bătrânul crai şopti ca prostul
Plimbându-şi ochii pe femeie,
- De broască mi-am făcut eu rostul
De unde-mi fac rost şi de cheie?


Patriarhal

Fâlfâiri de boare roze
Se strecoară în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacşu obosit.

Nalt e popa. De departe
Cu un sfânt poţi să-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.

Urcă popa spre colină
Răsfirându-şi barba-n vânt
Vesel c-a-mpărţit lumină
Şi iubire pe pământ.

Când să intre în curticică
Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpină smerită
Bine ai venit părinte!

Să trăieşti! Îi spune dânsul
Luminat de-a lunii rază
Şi trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jilţul lui se-aşează

- Ce zici coană preoteasă
Hai părerea să ne-o dăm:
Vrei să stăm întâi la masă
Şi apoi să ne culcăm?

- Ce pot eu să spun părinte?
S răspuns în grabă ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Şi pe urmă vom mânca!


Cine e de vină oare?

Doctorul Avrami, om în vârstă,
Şi cu maniere fine,
Deşi e cărunt la tâmple,
Dar se ţine bine.

Foarte ades îl vezi cu o brună
Sau cu o blondă ce-i zâmbeşte
„Crai bătrân” îi spun amicii
Dar el nu se sinchişeşte.

Într-o zi vine la doctor
Cam ţinându-se de şale:
- Doctore, se-ngoaşă gluma,
Am slăbit în balamale!

_ Ia dezbracă-te, îi spune
Doctorul prieteneşte
Şi am să-ţi spun eu, într-o clipă Ce te doare, ce-ţi lipseşte?

Domnul Avrami se dezbracă,
Doctoru-l consultă un pic,
Şi îi spune – cumpătare,
Fi pe pace, nu-i nimic!

- Totuşi doctore, ???
Iartă-mă că îndrăznesc a-ţi spune
Simt aşa ca o sfârşeală
Nu ştiu, cum o slăbiciune.

Însă nu-i dau importanţă
Şi din minte mi-o suprim
Fiindcă am o întâlnire
Cu o vedetă la „MAXIM”

- Bravo! Spuse domnul doctor
Ai succese la nubab
Se cunoaşte cât de colo
Că te place sexul slab.

Cred şi eu! – zâmbi Avrami,
O tratez cu băutură
Mai vorbim şi despre artă
Sau despre literatură.

Mai un calambur, o poantă,
Mai o snoavă decoltată,
Şi de articolul „iubire”
Nu duc lipsă nicodată.

N-am pretenţia naivă
Că sunt om cu chibzuială
Parcă e vreun om în lume
Să nu facă vreo greşeală?

Vii de ziua ei la Lola,
Un drăcuşor cu păr bălai,
Îi duci flori, cadouri, însă parcă poţi
Să ştii cât stai?

Vorocle-s de farmec pline,
Şi când cu lumină mică
Primul merge suportabil,
Nici prea-prea, dar parcă-parcă.

La al doilea însă gâfâi
La al treilea sunt leoarcă.
Doctorul îl întrerupse:
- Văd că nu respecţi regimul,
Dar la vârsta dumitale
De ce nu te opreşti la primul?

- M-aş opri, cu drag la primul
Zice Avrami cu curaj
Dar i-a dat şi mie, Sohnutul,
La al patrulea etaj!


La???

Sus, pe Văcăreşti, pe dreapta
Lîngă cârciuma lui State
Avea Smil o prăvălie
Şi vindea păsări tăiate.

Găinuşe şi răţuşte
Câte-un puişor de-un kil
De voiai o gâscă grasă
N-o găseai decât la Smil.

Cum stătea el într-o seară
Printre raţe şi gânsaci
Intră Avram în prăvălie
Şi-l întreabă: - Ce mai faci?

Ce să fac? E criză mare
Şi vânzare nu-i deloc
Chiar de-mi vine, unul, după
Vreo găină, un boboc.

O ia în mână, o întoarce
O apropie de nas
O suceşte, o miroase
Şi mi-o pipăie un ceas.

Pleacă apoi, că-i pare scumpă
Şi eu stau ca un tembel
- Dragă, tocmai ca la tine
Şi la mine e la fel...

- Cum la fel e şi la tine?
Zice Smil cu răutate
Ai şi tu o prăvălie
Unde vinzi păsări tăiate?

- Nu, eu n-am păsări tăiate
Spuse Avram cu îngândurat
Însă, vezi, eu am acasă
Trei fete de măritat.




Schiţe de telegrame

Având să plece grabnic în misiune
Costică îşi strânge actele în geantă
Şi-şi lasă lasă soţia în poziţiune
Într-adevăr f.f.interesantă.

Ajuns în citadela ce-şi destramă
Şi-şi conturează în aur roşu schiţa
Costică a şi primit o telegramă
„Avut băiat! Sunt sănătoasă! Miţa.”

De atât noroc şi-n culmea bucuriei
A tras un chef la Samaru cu o amică
Şi a doua zi, distrat a scris soţiei
„Avut fetiţă. Sunt bolnav. Costică”



Cocoşelul

S-a însurat boierul Fică
Moşier din Drăgăşani
Cu o fată tinerică
De vreo douăzeci de ani.

După ce au trecut prin vraja
Dulce a lunilor de miere
Petrecute în seri de doruri
Voluptate şi plăcere

Fică şi-a luat soţia
Să-i arate, cum vă spun
Moara, vitele moşia,
Tot ce are în curtea lui

Cum ajunseră la grajduri
Unde caii se adapă
Tocma-atuncea armăsarul
Făcea dragoste c-o iapă.

Mai spre deal, un taur tânăr
Şi-a găsit şi el de joacă
Şi se înfigea prozaic
Într-o dolofană vacă.

Şi spre vale în iarba averde
Având martoră o ieduţă
Ţapul îşi vedea de treabă
Cu o gingaşă căpriţă.

Până şi câinii de la curte
Zambilica şi Grivei
Cam întorşi unul spre altul
Făceau dragoste şi ei.

Şi îngrozită de ce vede
Ea îi spune ruşinoasă:
E dezgustător aicea
Tot mai bine e acasă!

Când să urce pe verandă
Au văzut ca într-un pastel
Cum o găinuşe tandră
Zbenguia cu-n cocoşel.

Ciripeau voioşi şi sprinteni
Săltăreţi pe tot meleagul
Şi se tot pupau în ciocuri
Că-ţi era mai mare dragul.

- Uite, ăştia-mi plac, spuse,
Ea cu glasul îngeresc
Uite, ce frumos se joacă
Şi ce splendid se iubesc!

- Da, îţi place? Întrebă Fică
Bine puico, mă supui!
Şi-a chemat la el degrabă
Pe Bogdan, vătaful lui.

- Uite, dragă vătăşele
De azi încolo ce să faci:
Priponeşti toţi armăsarii
Pui oprelişte la vaci.

???
Opreşti orice fel de mamifere
Ca să nu aibă cu masculii
Nici un fel de apropiere.

Nu vreau, scumpa-mi nevestică
Cum e inocentă ea
Şi timidă şi subtilă
Să mai vadă aşa ceva!

Nimeni nu mai are voie
Ca să-şi mai facă aicea felul
Fiincă aicea-n curte iubeşte
Numai eu şi cocoşelul!

Ordinul e sfânt. Şi nimeni
Nu crâncneşte un cuvânt
Dac-a poruncit boierul
Gata! Ordinul e sfânt.

Dar într-o noapte violentă
Când nici nu s-a aşteptat
A intrat Bogdan vătaful
Foarte emoţionat.

E cam galben şi ciudate-s
Ale lui căutături:
Coanne Fică, coane Fică
A intrat scroafa-n călduri.

Ce ne facem? Mai întreabă
Plin de spaimă vătăşelul
Cine potoleşte scroafa
Dumneata sau cocoşelul?


Apeciere

George-i negustor de firmă
Şi are o prăvălie „chic”
Cumpără şi vinde mărfuri
Blănuri, stofe, mozaic,
Porţelanuri şi covoare,
Chihlimbar şi abanos
Şi orice marfă preţuieşte
După ochi, după miros.

Cum e-ndrăgostit de Lily
O fetiţă foarte fină
Iară nunta-i hotărâtă
Numai peste-o săptămână
George a devenit vulcanic
Şi e plin de nerăbdare
Fiindcă Lily e o păpuşă
Blondă şi fermecătoare.

Şi gândindu-se la glasu-i
Ca un zvon divin de harfă
Îşi şopteşte încins de doruri:
- Faină marfă, bună marfă!
Sâni frumoşi şi braţe durde
Pulpe dulci, picorul mic
Cum să nu te-apuce dracii
Lângă ea când stai un pic?

De aia poate astăzi, George
Când a prins-o-n odăiţă
A pupat-o plin de pofte
Şi pe ochi şi pe guriţă
Şi strângându-i trupu-n braţe
Plin de voluptăţi nebune
A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune.

Vai Georgică, - spuse Lily
Ştiu ce lungă orice clipă-i
Stăpâneşte-te, mă tulburi
Prea mă strângi şi prea mă pipăi
Fii cuminte, ai răbdare
Mai ales şi nu uita
Că peste o săptămână,
Toată, toată e a ta.

George îşi miroase palma
Şi apoi discret îngână
- Asta-i marfă care poate
Să mai stea o săptămână?


Iar virgina

Tot high-life-ul Capitalei
Şi Grand-mond-ul din palate
Toţi ştiam că doctor Bimbo
Are o specialitate

???
ce a greşit în pas de seară
Doctor Bimbo o „tratează”
Şi o face iar fericită.

Multe fete de familie
Ce-şi pierdură chambra floarea
Au venit la el şi gata
El le-a reefăcut „onoarea”

Şi-a revenit la el şi Tanţa
Blondă, dulce şi suavă
- Ce mă fac? De află mama
E dezastru, iau otravă!

N-o să afle nimeni, nimeni
Vii aicea pe la trei
Eu te „fac” la loc cu grijă
Şi dai zece mii de lei

Şi-a plătit frumoasa Tanţa
A plătit cu înfiorare
Ce nu face o fată bună
Să mai fie „fată mare”?

După trei luni, iarăşi Tanţa
Tot aşa, plină de graţii:
- Doctore, sunt disperată
Ticăloşi mai sunt bărbaţii

Dar acuma chestiunea
Este foarte serioasă
Mă cunun cu-n om de lume
Şi vreau iar să fiu mireasă.

- Da, dar locu-i mai sensibil,
Zice doctorul, să ştii
Ca să fi din nou virgină
Costă douăzeci de mii.

S-a plătit de două ori, câte zece Mii de leuşcani
Fiindcă viaţa-i tare dulce
Când ai douăzeci de ani.

După patru luni sau şase
Tanţa cea fermecătoare
Iar greşeşte, iar şi plânge
Şi la doctor iar apare.

- Cred că-i cea din urmă oară
Zice foarte fermă Tanţa
Fiindcă-ndată după nuntă
Plec cu soţul meu în Franţa

- Foarte greu, răspunse Bimbo-
Drept – privind în ochii ei
Foarte dificil şi costă
Patruzeci de mii de lei.

- Patruzeci? Dar ce-i faci oare?
- O! Îţi fac un lucru rar
Fiindcă acuma duduiţă
Îţi fixez un fermoar.


Nu e de la noi

Într-un sat pe-o cărăruie
Lângă cârciuma lui State
Trei femei stăteau de vorbă
Trei leliţe, trei surate
Şi uitându-se-n ţărână
Cu pătrundere destulă
Măsurau un boţ de carne
Care semăna cu o... bulă.

- Fă Mărie – zice Safta
Să tot fie a lui Tănasă?
- Nu e lele, că o cunosc eu
Că are cerc şi-i noduroasă
- Poate a lui Drăgan?
- Da de unde
Zice Tinca cu-nfocare
Căci a lui Drăganm e groasă
Şi are o dungă pe spinare.
- Poate este a lui Hâncu?
- Nu se poate sare Lina –
A lui Hâncu-i năzdrăvană
Şi vânjoasă ca prăjina
Şi apoi Hâncu de vreo lună
E la Vidra, la moşie...
- Dar, a cui să fie oare?

Doamne, doamne a cui să fie?
Cum stăteau nedumerite
Cercetând cu anevoie
A trecut chiar pe-acolo
Primăreasa, doamna Zoe

- Ce faceţi pe-aicia?
- Uite stăm cu mintea răvăşită
Şi nu ştim a cui să fie
Bula asta oropsită?

- Nu e nici a lui Vasile!
- Nici a lui Marin Cucui!
- Nici a lui Grigore Zgaibă?
- Nici a lui Mihalcea nu-i!

Primăreasa o priveşte
Şi răspunde răspicat
- Bula asta, fă leliţe,
Nu e de la noi din sat!






Dispută religioasă

Deşi port o mare stimă
Şi am respectat mereu
Şi pe popă şi pe pastor
Şi pe rabinul evreu

Totuşi eu am o remarcă
Deşi nu e paradox
Însă cel mai vesel popă
Este popa ortodox.

Fie praznic, nunţi, botezuri
Sau la orice slujbă sfântă
Chiar şi la înmormântare
Popa cântă, popa cântă.

Dar cel mai deştept dintr-înşii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fără îndoială
Bruder, pastorul catolic.

Auziţi iubiţi prieteni
Ce abil, ce diplomat
Pe toţi tinerii îi însoară
El rămâne neînsurat.

Cel mai crunt însă-i rabinul
Ăsta, merge-n contra firei
Vrea mortiş ca să distrugă
Fericirea omenirii.

Auziţi ce barbarie
Zău că merită bătaie
Unde trebuie să adauge
Rabinul de acolo taie!



Cal mare

A venit la doctorul Smilik
Doamna Sprinţa Rosenstock,
- Doctore, de două zile
Nu mă simt bine deloc.
Simt în corp o-nfrigurare
Ce mă trece tam-nesam
De la cap până-n picioare
Ia vezi, doctore, ce am?

Doctorul îşi ia o lupă
Şi se uită în ochi drept
O palpează pe spinare
Apoi delicat pe piept
O ascultă cum respiră
O mai ciocăneşte un pic
Şi satisfăcut îi spune:

- Doamna mea, nu ai nimic!

Tensiunea e normală,
Pulsu-i iarăşi regulat...
- Da, dar nu dorm toată noaptea
Şi mă zvârcolesc în pat.
- Eh, la vârsta dumitale
Şi zglobie, şi frumoasă
Se strecoară câteodată
O afecţie curioasă
Nu e caz de-ngrijorare
Dumitale-ţi trebuieşte
Un remediu de calmare!

- Asta este! De cal mare!
Sare doamna radioasă
Un remediu de cal mare
Că de cel mic am şi-acasă!



Letru zice

La un doctor vine Natan
Cu o mină foarte rea
- Doctore, chestiunea aceea
Nu mai merge cum mergea
Am luat şi cantaridă
Şi pilule de muştar
Icre negre, Perla, Titus
Însă totul e-n zadar!

- Câţi ani ai?
- Şaptezeci şi unu!
- Apoi gata: Ce mai vrei?
Gata ai iubit atâta
Zeci şi sute de femei,
Cuconiţe apetisante
Văduve încântătoare
Dame de chantan, studente,
Picoliţe servitoare
Şi-n hambare şi pe iarbă
Şi la Cluj şi la Sovata
Şi-n cabine la Mamaia
Ce mai vrei? De-acuma e gata!

- Dar, dar eu am un prieten
Leibu, Leibu din Lipscani
Care a împlinit acuma
Şaptezeci şi opt de ani
Şi el zice că mai face
(şi adaugă surâzând)
Chiar de două ori la rând.

- Zice? – Întreabă domnul doctor
Şi un gând îl străbătu
Dacă zici că Leibu zice
N-ai decât să-i zici şi tu!


Secretul lui Hector

O zi de mai nici cald, nici rece
Ca atmosfera s-o mai schimbe
Prin Cişmigiu, moş Niţă trece
Cu Azor şi Hector, să se plimbe

Cu cureluşe lucitoare
Şi funde, cum la alţii nu-s
Câinii îi trec printre picioare
Privind în jos, privind în sus...
Pe pajiştea cu roşii muşcate
Venea o blondă încântătoare
Cu picioruşe minunate
Şi într-o rochiţă scurtă tare.

O ce plăcere...! a zis moş Niţă
Privind cu ochii plini de rouă,
Ce faci frumoasă coniţă?
Şi pupă mâinile amândouă...

- Merci beaucoup! Dar mătăluţă?
- Comsi-comsa! Văzând că-i soare,
Ieşii la aer o lecuţă
Cu pechinezii la plimbare

Şi-n timp ce firea stă să fiarbă
Căţeii se jucau nespus
Tot tăvălindu-se pe iarbă
Privind în jos, privind în sus,

Şi mârâiau cu nesimţire
Şi se trânteau în prund smintiţi
Că adesea moş Niţă. Scos din fire,
Spunea: Ţi-ai dracului să fiţi!


Au mai vorbit de-a ei rochiţă
De-al câinilor temperament
Şi pururea galant, Moş Niţă
Găsi prilej de compliment:

Ce păr frumos ai, un tezaur
De parcă soarele subit
Te-a nins în păr cu stropi de aur
Şi-n bucle raze ţi-a-mpletit!

Prin prund cu salturi jucăuşe
Azor şi Hector cum v-am spus
Se încurcau printre picioare
Privind în jos, privind în sus

Dar Hector, javră rubicondă
Lui Azorel a prins să-i spună:
- Moş Niţă crede că e blondă
Dar numai noi ştim că-i brună!

Fakirul

Un fakir, un fel de Bocso
Hipnotizator de rasă
Voiaja-n expres cu o doamnă
Tare dulce şi frumoasă.

Profitând că în ora aceea
Nimeni n-o să-l deranjeze
Hipnotizatorul încearcă
Doamna s-o hipnotizeze

O fixează adânc în ochi
Gata gândul să i-l sfarme
Că frumoasa închide ochii
Făr voie şi...adoarme.

- Eşti sub magica-mi putere
Zise el cu glas drăcesc
Şi ai să execuţi cu vrere
Tot ce-am să-ţi poruncesc!

- Da! Răspunse adormita
Iară el, cu gesturi iuţi
A întrebat: ce fac acuma?
- Ah, pe gură mă săruţi!

- Şi acum, ce fac scumpo?
A întrebat-o el sedus
- Ah, respunse ea în deliru-i
îmi ridici rochiţa în sus.

- Şi-acum ce mai fac păpuş-o?
Iar frumoasa în letargie
A şoptit: - acum te umpli
Ştraşnic de blenoragie!


De avea eu ce are el

De când m-am născut pe lume
Eu am un păcat şi-anume
Vai ce lucru curios
Sunt foarte invidios
Jinduiesc la ori şi care
Orice lucru ce îl are
Şi-mi şoptesc încetinel
De-aş avea ce are el.

Într-o zi de vâlvătaie
Eu m-am duis să fac o baie
Şi sub duşuri iată poc
Eu zăresc un Rozenstic
El se zbenguie cu apa
Şi eu am stat protit ca ţoapa
Şi-mi spunea în gând rebel
Ce-aş avea eu ce are el.

Într-o mică grădiniţă
Am văzut o cuconiţă
Ce şedea în mod gingaş
Şi alăpta un copilaş
Admirându-i sânul mare
Plin cu lapte şi ardoare
Eu mi-am spus în gând aşa
- De-aş avea ce are ea!

Ieri când traversam Lipscaniul
l-am văzut pe Burileanu
Vicele guvernator
Peste banii tuturor
I cum se are ca fală
Sus la Banca naţională
Mi-am şoptit blând ca un miel
De-aş avea eu ce are el.

Pe stradela Reumeoară
Urmăream o domnişoară
Cu profil imaculat
Şi cu părul blond, bronzat
Picioruşele ei faine
Ascundeau comori şi taine
Că mi-am zis în gând aşa
De-aş avea eu ce are ea.

Sâmbătă fiind sărbătoare
Eu m-am dus la alergare
Cu nevastă-mea MILY
Să-l vedem pe „zori de zi”
Şi cum ne arăta grăjdarul
Ce solid e armăsarul
Ea mi-a spus încetinel
De-ai avea tu ce are el...


Deosebire

Moritz, un elev cuminte
La liceul din Bacău
Într-o zi pe negândite
L-a întrebat pe tatăl său
Papalâcule, i-a spune-mi
Dar să nu fi supărat
Ce deosebire-i între
O femeie ş-un bărbat.

_-Vai de mine şi de mine
Moritz, nu mă enerva
Cum se poate main leibchen
Să mă-trebi aşa ceva
Un băiat ca tine învaţă
Şi nu întreabă aşa hai-hui
Chestiuni neruşinate
Care nu-s de vârsta lui.

Moritz, însă nu se lasă
Şi aşa cum şi-a propus
Plin de nevinovăţie
La mămica lui s-a dus.
Mutterlein, să nu te superi
Dar aşa vrea să am o lămurire
Ce deosebire-i între
Un bărbat şi o femeie?

- Asta da obrăznicie
- Vai de mine şi de mine
Stau şi mă întreb într-una
Cum de nu-ţi este ruşine?
Tu, model în toată clasa
Şi în tot liceul chiar
Să vorbeşti aşa cu mama?
Piai din ochii mei! Măgar!

Moritz – dezolat de atâtea
Observaţiuni amare
Profesorului îîi spune
Tot aceiaşi întrebare.
Dascălul – Albert – pe Moritz
Îl întreabă rugător
- Ia să-mi spui, te rog, ce număr Poartă mama la picior?

- Mama? 37 poartă
Iar dascălul, Albert
Mai întreabă: - Dar tăticul?
- Tata? 41 cert!
- Deci mămica 37
Tata 41 are.
Precum vezi deosebirea
Este numai între picioare.

Numai cu promisiuni

De departe, de la ţară
Tocmai de la Pomârlăni
Vine agale Stan Ilie
Cu o căruţă de coceni
Şi cum vine Stan Ilie
Legănat în zvon de vară
Pe căruţa lui, de-asupra
Pripăşitu-s-a o cioară.

Carul merge, cale lungă
Spre oraş fără habar
Şi ajunge-n capitală
Tot aşa cu cioara în car.
Deodată, prin văzduhuri
Se roteşte o altă cioară
Şi se aşează în căruţă
Lângă cioara de la ţară.

Şi în aceiaşi feerie
Veşmânatată în culori
Pe căruţa lui Ilie
Satu de vorbă două ciori:
- Vai, cheri, ce bine-mi pare
Că eşti gigea şi sprinţară
Dar spune-mi cu mâncare
Cum o duceţi voi la ţară?

- Ah! La ţară e o minune
Zice cioara cu temei
Pretutindeni flori şi vite
Şi e bălegar cât vrei
Boi şi vaci şi cai şi tauri
Şi junice înţărcate,
Tot se balegă pe drumuri
Şi mănânci pe săturate.

- Da în oraş, aici, cum merge?
Întreabă cioara de la ţară.
- Vai, la noi, e jale mare
Jale mare surioară.
Peste tot, pe străzi frumoase
Pe şosele bulevarde
Doar maşini şi limuzine
Numai Roll-suri şi Packarduri
Claxsonează cu ardoare
Pufăiesc din poloboc
Dau drumuri la damfuri, însă
Nu se balegă deloc.

Nici tramvaiele luxoase
Şi cu lume foarte schic
Din Obor, din Tei, din gară
Nu se balegă un pic
Încât dragă surioară
Cu asemenea programe
Tot trăind aici, în centru
Ce mai vorbă, mor de foame.

Dar arareori pe uliţi
Mohorâte, de pe deal
Când se cerne – o birjă şchioapă
Cu un amărât de cal
Pirpiriu, osos şi jalnic
Slab, bătut de Dumnezeu
Mă ţin lângă el că poate
Poate am să mănânc şi eu.

Zbor, cobor, alerg de foame
Simt că sufletul îmi iese
Şi alerg, alerg într-una
Eu alerg şi calul bese
Bese el, dar am speranţă
Că e drumul lung şi greu
Îmi promite într-una, poate
Poate-am să mănânc şi eu.
Fără să-şi îndrug minciuni
Nu mă pot hrăni fetică
Numai cu promisuni.


Trei nasturi

S-a oprit tramvaiul în piaţă
Lume multă şi pestriţă
Şi prin iureş se împinge
Şi o frumoasă cuconiţă.

Cum avea rochiţa strâmtă
Şi cu nasturi mulţi pe spate
Vrea să urce, dar din cauze
Rochiei strânse-n trup, nu poate.

Trece mâna-i mitittică
Rosă ca un plasture
Înspre spate şi gingaşă
Ea deschide un nasture.

Imposibil să se urce
Dar ca orişece femeie
Îţi mai trece mânuşiţa
Şi încă un nasture deschide.

Dar cum treapta-i înăltuţă
Şi e aproape imposibil!
Ce să facă, ce să facă?
Vai, momentul e penibil!

Mai deschide încă unul
Dar zadarnic îi e dorul
Nic acum nu poate doamna
Să ridice-n sus picorul.

Dar un domn ce sta în urmă-i
Fără nici un fel de formă
O apucă de contururi
Şi o saltă pe platformă.

Doamna, roşie la faţă
Fulgerând priviri haine
Se întoarce şi îi spune
Bombonind: - Nu ţi-e ruşine?

- N-ai dreptate cuconiţă
Zice el cu anasâna –
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna
Pe când eu tăcui din gură
Când nici nu mi-ai spus pardon
Şi mi-ai descheiat în grabă
Trei nasturi la pantalon.

Căpriţa sfetnicului Petru


Sfântul Petru, Mare Paznic
Pestea-a Raiului fântână
Plictisit de-atâtea veacuri
Să tot stea cu cheia în mână
Într-o zi s-a dus la Domnul
Prea supus şi prea smerit
Şi îngenunchind în faţă-i
Petru astfel i-a grăit:

- Doamne, din străfund de vremuri
Te slujesc fără prihană
Am şi eu o rugăminte
Fie-ţi milă şi pomană
Dă-mi concediu de odihnă
Doamne pururi lăudat
Doar o lună Nalt Prea Sfinte
Căci sunt om şi sunt bărbat!

- Bine Petre! Se aprobă
Ce nu fac eu pentru tine
Treci la cadre, ia-ţi cartelă
Şi te du! Te du cu bine...
Ajungând în capitală
Fercheş, tânăr şi cu bani
Că puteai să-i dai ca vârstă
Douăzeci şi opt de ani
S-a încurcat c-o femeiuşcă
Nostimă şi dolofană.

Şi la „Compescaria” într-una
Bea „Segarcea” şi „Crăcană”
Toată lumea a ţinut-o
Numai în chefuri şi-n antren
Vizitând seară de seară
„Pescăruş” şi „Monn Jarden”
Că îmbătat de-atâta farmec
Şi de patimi juvenile
Şi-a întârziat concediul
Cu vreo trei ori patru zile

-Bine Petre, nu ştii oare
Că după regulament
Orice întârziere înseamnă
Cum că n-ai fost vigilent?

- Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Zice Petre fericit,
Însă în timpul nopţii Părinte
Uite, m-am îmbolnăvit.

Două nopţi şi patru zile
Am zăcut în odăiţă
Şi mă tot hrăneam cu lapte
Doar cu lapte de căpriţă
Dacă n-ar fi fost căpriţa
Să mă vindece de toate
Zău, muream, muream de tuse
Doamne Sfinte şi Îndurate

A trecut o vreme lungă
Petre Sfântul cum vă spun
Se topea de dor săracul
După dulcineea lui.
O vedea frumoasă, durdă
Gura roşie, ochi adânci
Trupul de nimfă care zburdă
S-o tot sorbi, s-o tot mănânci...

Drept la Dumenezeu se duse
Şi îi zise rugător
- Doamne, nu mai pot de tuse,
Dă-mi concediu c-am să mor!

Şi dacă mă sting, cu mine
Piere ultima mlădiţă...
Să mă vindec leacul este
Numai lapte de căpriţă!

- Bine, îţi dau o lună – zise
Domnul zărilor senine
Dar când vii, aduci şi capra
O aduci aici cu tine.

- O aduc, Înalt Prea Sfinte
O aduc numaidecât
Cum o ştii, în patru labe
Şi c-o funie de gât.

Şi mâhnit, gata să-i spargă
Inimioara pătimaşa
Se întreba – Şi acum Petrache
Spune, pe unde scoţi acum cămaşa

A pornit cu ascensorul
Din eter, azur şi nea
Într-o clipă nea Petrică
Sprinten, fercheş, fu la ea.
Nopţi şi mile delirante
De iubire nesfârşită
Petrecut-a Sfântul Petre
Cu căpriţa lui iubită.

Când să se termine luna
Petre îşi aduse aminte
De făgăduiala dată
Prea Eternului Părinte.

Şi îi spuse: „fată dragă
Eu socot că-i foarte bine
Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri
Trebuie să mergi cu mine.

Dumnezeu nici nu prea vede
Te strecori încet şi atât
Goală şi în patru labe
Şi cu o funie de gât.

Ascensorul te aşteaptă
Te îmbarcă în el frumos
Şi în două- trei minute
Scumpo, vei ajunge sus.”

Ce să facă biata fată
A primit cu mult curaj
Şi de ce să nu profite
De asemenea voiaj?

Dezbrăcată, e o minune
Trup de nimfă, ca-n poveşti
Nea Petrică, Nea Petrică
Ce pramatie îmi eşti...!

S-a urcat în cer cu dânsa
Şi o îndeamnă mereu
- Hai căpriţă, hai cu nenea
Să te vadă Dumnezeu!

Cum ajunse în zenituri
Şi-au deschis spre tron portiţa
Dumnezeu luă ocheanul
Şi-ndelung privi căpriţa.

A privit-o încă o dată
Dinapoi şi dinainte
Şi a izbucnit năvalnic:

- Eu când zămislit-am capra
Printre vite consacrate
Avea în faţă ţăcălia
Şi avea ţâţele la spate.
Dar cu capra ta Petrache
O brodişi ca Eremia
Că are ţâţele în faţă
Şi are în spate ţăcălia!


Omnicist

În expres un tânăr, Iane
Mai acum o săptămână
Voiaja c-o cuconiţă
Mai frumoasă ca o zână.

Grecul adirându-i chipul
Feciorelnic şi cosiţa
N-a răbdat ca să nu-i spuie
- Ce frumoasă eşti coniţă!

Lei, o mie aş da acuma
Dacă m-ai lăsa agale
Să pui mâna, doar o clipă
Pe pulpiţa dumitale

Zâna roşie ca focul
Şi cu buze însângerate
A răspuns: - Nu ţi-e ruşine?
Vai de mine, nu se poate!

- Nu e nimeni cuconiţă
Să te vadă, să te ştie
Cum ai ridica rochiţa
Şi-am pus mâna iei o mie!

Zâna strânsă-n faldul rochii
Se mlădie ştregăreşte
Şi îi face semn cu ochii
Că primeşte, că primeşte

Grecu e robit de farmec
Iară zâna foarte fin
A săltat în sus rochiţa
Puţintel, câte puţin...

Pulpe roze, vede Iane
Cum în lume, multe nu-s
Durde, dulci şi dolofane;
Ah puţin, puţin mai sus!

Se ruga mieros şi lacom
Şi o sorbea cu ochii duşi
Încă puţintel coniţă
Puţintel mai sus, mai sus.

- Gata-i îi vorbeşte zâna
Rochia-i peste sânii mei
Hai degrabă pune mâna
Pune mâna unde vrei!

- Nu, nu, nu! Răspunse Iane
C-a rămas perplexă zâna
Grecul, om cinstit rămâne
N-are bani, nu pune mâna

Căldura animală

Nenea Nae Fostoloacă
Megieş din strada Scurtă
S-a plâns doctorului Costea
Că are dureri de burtă
- Uite doctore, - am pus prişniţ
Şi compres cu apă rece
Şi de-aproape o săptămână
Mă tot doare şi nu-mi trece.

Uite ce-ai să faci – îi spune
Docotrul cu chibzuinţă
Trebuie să-ţi pui pe burtă
O căldură animală!
O viţică, o căpriţă
Iepure sau un pisic
Şi de-l ţii un ceas pe burtă
Nu mai ai nimic, nimic!

Cum să intre-n pat cu capra
Sau viţeua a jigărrită
Şi-apoi ce-o să zică miţa
Când l-o prindre-n pat cu vita?
Dar o staşnică ideie
l-a salvat în clipe grele:
Ia două găini din curte
Şi se bagă în pat cu ele.

Coana Miţa isprăvindu-şi
Vorba cu vecinele
A băgat puţin de seamă
Că-i lipsesc găinile
Caută-le prin coteţe
Sub şoproane, sub terarsă...
Nicăierea! Ca furtuna
Coana Miţa intră-n casă...

Şi-l zăreşte-ntins pe Nae
Ca buhaiul de umflat
Şi fără să-i spuie o vorbă
Trage plapuma din pat
Şi ce credeţi că văzură
Ochii doamnei Foştoloacă
O găină sta pe ouă
Şi cealaltă pe-o cracă.


Remediu

În bar vagon, în partea stângă
Venind dinspre Oradea Mare
Şedea un domn în vârstă, lângă
O duduiţă încântătoare

În faţa lor pe o banchetă
Pudrat şi cu obrajii livizi
Şedea citind dintr-o gazetă
Un donjuan cu ochi perfizi.

Duduia plină de iapiţă
Şi-n ochi cu două peruzele
Gemea-n răstimpuri, chinuită
De o durere de măsele.

Iar tânărul sorbind-o toată
Smerit ca în faţa unui sfânt
Murea de dor, numai să poată
Să-i adreseze un cuvânt.

- Mă scuzi! I-a spus cu ezitare
Am un remediu minunat
Dacă îţi dau o sărutare
Durerea-ţi trece imediat.

Dar moşul a întrebat agale
Ep domnul cu obraji livizi
- Mă ierţi, dar leacul dumitale
E bun şi la hemoroizi?


Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E duduie foarte chic,
Zveltă şi cu ochi mari negri
Cap superb, năsucul mic.
Picioruşele mici şi durde
Şi când trece ea prin Tei
Toţi bărbaţii o admiră
- Mă, Halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite n-aş putea să spun
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi are maniere fine
Nici nu vreau să ştiu ce face
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini în bloc se-ntâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşă.

Tot aşa într—o seară intru
Era iarnă grea şi ger
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Iară Tanţa-mi spune: - Intră
Intră, dragă, nu-i nimic.

Am intrat şi beat de farmec
Am întrebat plin de mister
- Pentru ce stai goală scumpo
Tot lângă calorifer?
- Fiindcă a fost propietarul
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa
Şi uite cum mi-am plătit chitanţa.


La şcoală

Zvon şi ciripiri de glasuri
Joc cu mingi şi de săgeţi
Toate astea se întâmplă
La o şcoală de băieţi.

Într-o pauză profesoara
Pune câte o întrebare
- Ce ai vrea tu să ai Naftule
Când ai să te faci mare?

- Eu aş vrea o bicicletă
- Dar tu, Smil?
- Un avion!
- Dar tu ăla mic de colo
Ia răspunde, Natansohn?

- Eu... răspunde ăla micu
Cu privirile hai-hui
Mă ietaţi gheverot, însă
mi-e ruşine să vă spui...

- Ce înseamnă „mi-e ruşine”?
Spune-mi dragă că te pup
- Eu, când o să fiu mai mare
Vreau să-mi crească păr pe trup!

- Păr pe trup? Cum vine asta?
Mie spune-mi momentan
Vrei ca să trăieşti în peşteri
Sau în junglă ca Tarzan?
- Nu vreau să trăiesc în peşteri
Sau în codru în Guyana
Ci aşa precum trăieşte
Verişoara mea Soşana.

- Da drumoasă şi isteaţă
Ce mai? Straşnică muiere
Are un smoc de păr în faţă
Şi câştigă o avere.

La Bodegă

Nae a intrat în grabă
În bodegă „La trei poame”
Şi pe chelner îl întreabă
- Ce ai pe listă că mi-e foame.

Chelnerul cu reverenţă
Spre client privirea-şi plimbă
Şi răspunde cu prudenţă:
- Am o limbă! Dar ce limbă...!

Limbă nu mănânc răspunde
Nae acru la figură,
Nu pot să mănânc un lucru
Ce-i la animale în gură!

- Bine a răspuns garsonul,
Vesel cu o idee nouă:
- Nu mâncaţi ce au în gură?
Să vă fac vreo două ouă?

Ne-om căuta

De la Năsăud la vale
Şi ţinându-se de mână
Au venit Ion cu Leana
Căpăţână.
El cu coşul în piaţă
Iar Leana lui cea dragă
Avea lână de ţigaie
În desagă.

Cum ajunseră în piaţă
El s-a dus la poarta nouă
Unde stau ăia cu păsări
Şi cu ouă.

Iară Leana lui frumoasă
S-a oprit lângă fântână
Unde stau femei cu scoarţe
Şi cu lână.

- Stai Ioane, stai o ţâră,
Zice draga lui mireană,
Cum de întâlnim să merge către
Casă?

- Ho, că ghine zise dânsul
Când va bate ceasul două,
E te-oi căuta la lână,
Tu la ouă!

???

- Şi,...povesteşte Nea Cristache
Lui Nea Nae, măcelarul
Trecând cu Miţa, lângă mine
Înspre Turloaia, cu docarul

Deodată, doi bandiţi din umbră
Ieşiţi din împânzirea albastră
În mâini cu două revolvere
Au năvălit asupra noastră

- Sus mâinile, răgneşte unul
Hidos şi cu un ochi beteag
Şi dacă faceţi vreo mişcare
Trag!

Am ridiccat mâinile în grabă
Simţind că-mi trece frig prin oase
Iar Miţa foarte simţitoare
De spaima biata leşinase.

Mi-au luat toţi banii şi inelul
Un inel de aur vechi
Stilou de argint, iar Miţei
Până şi cerceii din urechi.

Şi ne-au dat drumul jos în valea
Introvertită de omăt
Prea fericiţi slăvind pe Domnul
Că am scăpat numai cu atât.

Noroc că Miţa mea iubită
Cuminte şi deşteaptă foc
Ascuns-a ceasul ei cu grijă,
Discret într-un anume loc...

Că oricât ar fi vrut bandiţii
S-o scotocească neîncetat
Nu-l mai găseau nici până mâine
Şi numai astfel l-am salvat!

Nea Nae curios ascultă,
Apoi întreabă pe-ndelete:
- Să nu te superi, nea Cristache
Şi...era ceasul de perete?

Cel cu două

Se zvonise în orăşelul
De pe deal, Chilia Nouă
Cum că Hună Haskekovici
Zice-se că are două
Nimeni nu ştia ce-s alea
Dacă-s albe sau gălbui
Doar atât, că el le are
Şi amândouă sunt a lui.

Poate are două case?
Două vaci, două oiţe?
Două găinuşi moţate?
Poate două porumbiţe?
Nu, nici una dintre acestea
Dar fiind sigur că le ştiţi
Vă asigur că sunt alea
Chiar la care vă gândiţi

Însă fetele între ele
Ruşinoase cum sunt toate
Îşi spunea cu precisiune:
- Nu se poate! Nu se poate!
Zău, suntem nişte văcuţe!
Cum ne intră în creier nouă
Toată lumea să aibă una
Numai Hună să aibă două?

Nu şi Hana Iosub prinsă
De-al amorului jăratec
Şi la gândul că are două
Şi e un băiat simpatic,
S-a îndrăgostit de dânsul
De la prima scăpărare
Şi mai mult să se convingă
Dacă într-adevăr le are.

Îl pânde la ştrand să-l vadă
Dezbrăcându-se pe chei
Ce nu face o fată cultă
Pentru viitorul ei?
Azi aşa şi mâine iarăşi
A jucat în aşa fel
Până când la urma urmei
Ea s-a măritat cu el.

Însă vezi, în noaptea nunţii
După ce-a trecut furtuna
Hana a observat că Hună
A lucrat numai cu una.

Foarte indignată fata
De metodele acestea
L-a întrebat: - Ascultă Hună,
Dar cealaltă unde este?

- Unde vrei să fie scumpo?
El la rabin, fată dragă!
La noi nimeni nu lucrează
Cu amândouă deodată
Dar când una oboseşte
Şi tu eşti încă în vervă
Este bine întotdeauna
Să ai piese de rezervă.

- Poate aşa e ritualul?
S-a gândit Hana Iosub
Şi-n familia lui Hună
Cele sfinte-s cu şurub?
Şi plângea sărmana Hana
Vărsând lacrimi mari cât roua
Fiindcă Hună niciodată
N-antrebuinţat-o pe a doua.

A trecut o lună, două
Şi într-o seară fără lună
În alcovul îndrăgostitei
Giugiulindu-se împreună
Ea i-a spus: - Ascultă Hună
Ce-i în mână nu-i minciună
Aia de la rabin dragă,
E cu mult, cu mult mai bună!

Alternativa

În deşertul din Sahara
De nisip şi soare plin
Umblă – abia târându-şi paşii,
Ars de sete, un beduin.

Umblă, umblă, fără preget
Cum Allah poruncă-i dete
Arşiţa-l doboară, îl arde
Dar mai mult moare de sete.

Cade în genunchi, se roagă
- Doamne, setea să mi-o sting
Dă-mi un bulgăre de gheaţă
Ca să-l ling, Doamne, să-l ling.

Sau de nu poţi da un bulgăr
Doamne, a toate îndurător
Un pistol să-mi dai părinte
Ca să trag să mă omor!

Nici nu-şi terminase ruga
Şi-i apare din senin
O fecioară ca din basme
Albă, albă ca un crin.

Trup superb, contur de spumă
Blondă şi cu pieptul gol
Cu un sloi de gheaţă în mână
Şi-n cealaltă c-un pistol.

Stă Iosuf şi o contemplă
Mistuit de dor nespus
Şi apoi în genunchi se roagă
Lui Allah din ceruri, sus.

- Ce să fac? Allah ajută
Unui beduin pribeag
Şi învaţă-mă preasfinte
Să ling doamne sau să trag?


Sami are un singur dor

De pe când mergeau la şcoală
Şi încă se jucau cu cercul
S-a legat prietenia
Între Sami şi Bercu.

Amândoi făcură armata
La acelaşi regiment
Plutonier ajunse Sami
Bercu nici măcar sergent.

Dar cum vremea trece-n goană
Numai după câţiva ani
Bercu-i la New York,
Iar Sami este tot la Botoşani

După câţiva ani de-a rândul
Că-i poţi număra pe deşte
Vorba ceea bătrânească:
Deal cu deal se întâlneşte

Că pe Disencoff când Sami
Se uita la o vitrină
Vede cum amicul Bercu
Se dă jos dintr-o maşină.

Fuge şi-l îmbrăţişează
Şi-l întreabă foarte amabil:
- Ce faci Sami?
- Merci, bine!
- Dar tu Bercu?
- Admirabil.

- Nici nu ştii ce mult mă bucur
După atâţia ani de zile
Şi cu ce te ocupi acuma?
- Cumpăr, vând automobile.

Vezi Rolls-Royce-ul ista albastru
De o construcţie majoră
Are o viteză peste
O sută şaptezeci la oră.

- Urcă sus. E o minune
Rolls-royce ultimul model
Numai Domnul Nixon are
Încă un exemplar la fel.

Parcă nici nu-l simţi, pluteşte,
Sparge vidul, parcă zboară,
E mai iute şi ca vântul
Şi ca gândul, e o comoară.

Vezi copacul ăla gros
Şi cu frunzele gălbui
Hăt departe?
În cinci secunde
O să fim în umbra lui.

Şi în clipita când motorul
Duduia înverşunat
Până si zice „peşte” pomul
A şi fost înconjurat

- Dragă Bercule – a zis Sami
Lasă-mă să mă dau jos.
- Nu fi prost, acum vedea-vei
Şi ceva mult mai frumos!

Vezi departe o pată albă
Pe verdeaţă în câmpie
Care-i o gazetă sau o
Coală mare de hârtie?

- Da, o văd, dar dragă Bercu
Uite ce te rog acum:
Ce-ar fi rău să ne întoarcem
Cât ai repede din drum?

- Mare prostănac eşti Sami
Bercu vesel intervine
Tot ce ţi se-ntâmplă ţie
Nu se-ntâmplă şi cu mine?

Vreau să-ţi spun că-ntr-o minută
În virajul vitejiei
Mă opresc cu roata stângă
Drept pe marginea hârtiei.

Şi într-adevăr maşina
A pornit-o-n zbor, nătângă,
Şi-a oprit-o pe hârtie
Drept pe roată, în partea stângă

- Bercule, mă doare capul
Tot privind peste câmpii
Hai, mai bine să ne-ntoarcem
Am nevastă şi copii.

- Sami, fi bărbat, ce dracu
Eşti fricos ca o muiere
După întrevederea noastră
Eu aş vrea să-ţi fac plăcere?

Uite, vezi cum vine trenul
Iute cu semnalul roş
Care gâfâie într-una
Şi azvârle fum pe coş?

Pariez în trei minute
Cum sunt om cu firea calmă
Trec prin faţa lui ca vântul
La distanţă de o palmă.
- Bercule, sar din maşină!
- Nu fi bleg, şi ţin-te bine!
... Şi ca un ciclon Rolls-Royce-ul
Fu într-o clipă peste şine.

- Bravo Bercule, eşti geniu
Bravo, mai lăsat năuc!
- Şi acum spune-mi dragă Sami
Unde vrei să te mai duc?

Sami, cu emoţie în voce
Şi cu faţa pământie
Zise: - Dacă ţii la mine
Dumă grabnic... la hârtie!


Tot una e

Rifca a venit la Rabi
Şi e plină de obidă:
- Rabi, sunt neferictă
Iarăşi am rămas gravidă.

Dă-mi un sfat că tu eşti ţadic
Eşti un Dumnezeu aproape
Sau citeşte-mi un psalm şi roagă-l
Să mă scape, să mă scape.

- Greu femei, nu se poate
Firii să vă împotriviţi
Chiar şi în Scriptură zice:
„Creşteţi şi vă înmulţiţi”

- Da, dar am copii vreo şapte
Fete mici şi băieţei
Numai cel de sus mă ştie
Cât de greu o duc cu ei.

Rabinul deschide o carte
Murmură o rugăciune
Şi cu ochii către ceruri
Se înclină şi-apoi spune:

- Uite ce-ai să faci femeie:
Mâine dis-de-dimineaţă
Mergi şi-ţi târguieşti o oală
Cât mai mare de la piaţă

Iar târziu când vraja firei
Te învăluie domoală
Toată noapte, toată noaptea
Ţi picioarele în oală.

De se-apropie sortitul
Pentru clipa de noroc
Tu picioarele din oală
Nu le scoţi deloc, deloc!

Dacă asculţi povaţa asta
Care-i binecuvântată
Nu se poate, nu se poate
Să rămâi însărcinată.

Opt luni au trecut degrabă
Sau chiar nouă mi se pare
Şi într-o zi venind la Rabi
Rifca, dar cu burtă mare.

- Nu mi-a folosit povaţa
Zise ea foarte timidă
Fiincă, uită-te la mine
Iarăşi am rămas gravidă.

- cum se poate! Îţi spusesem.
Când te-oi duce la culcare
Tu, picioarele amândouă
Să le ţii într-o oală mare!
- Păi, să vezi, cinstite Rabi
Zice ea cu mult lipici
n-am găsit o oală mare
Şi am luat două mai mici...

Grea pedeapsa

Prea înţeleptul Rabi Iosuf
E un erudit, un ţadic
Cunoscut în tot Kilatul
Şi vin mulţi să-i ceară sfatul.

Casa lui miroase-a ambră
Şi a cedru din dumbravă
Totu-i binecuvântare
Şi evlavie şi slavă.

În odaia lui de lucru
Străjuie din părţi
Rafturi pline de talmuduri
Şi de suluri şi de cărţi.

Ore-ntregi scrutează în biblie
Şi în scripte, foarte calm
Sfatul lui e înţelepciune
Iar cuvântul lui e psalm.

Cercetează pergamente
Hărţi şi manuscrise varii
Stampe cu versete inde
Şi cu perse comentarii.

Descifrează hieroglife
De pe table şi papirus
Pericope şi percepte
Scrise în vremile lui Cirus.

Într-o zi îi intră în casă
Un prieten din Galil.
- Bună ziua! Rabi Iosuf
- Bună ziua! Dragă Smil.

După ce s-au strâns în braţe
Rabi, foarte bucuros
L-a întrebat: - În ce chestiune
Ţi-aş putea fi de folos?

- A nimic, o bagatelă
Zice Smil, să mă scuzaţi
Dar întâi suntem prieteni
Şi apoi suntem bărbaţi.

Iartă-mă te rog şi spune-mi
Dacă ziua când posteşti
De Iom Kipur este voie
O femeie să-ndrăgeşti?

Să petreci cu ea alături
Amândoi la minte copţi
Tot ca-n celelate zile
Tot ca-n celelate nopţi?

- Vai de mine! – exclamă Rabi
Ridicând privirea-n zări
Cum de îndrăzneşti păgâne
Să-mi pui astfel de-ntrebări?

- Nu te superi dragă Iosuf
Zise Smil politicos –
Tu eşti un mare rabin
Şi eu un mare păcătos.

Chiar de-i rea nelegiuirea
Şi cuvintele-mi deşerte
Pui mata o vorbă bună
Către Înaltul să mă ierte!

Rabi a îngânat o rugă
Către cel din ceruri sus
Apoi răsfoind o carte
Păcătosului i-a spus:

- După lege nu e voie
Dar ţi s-ar putea ierta
Dacă săvârşeşti păcatul
Numai cu consoarta ta!

- Rabi – zise Smil – mă iartă
Supăr cu ceva scriptura
Dacă în loc să fie Rifka
E Soşana sau e Sara?

Dacă-i absolvit păcatul
Şi e desfiinţată vina
Ce importă atunci persoana
Dacă-i soaţa sau vecina?

- tocmai asta e pedeapsa
Zise Rabi fără vrere
De Iom Kipur nu ai voie
Ca să ai nici o plăcere.

Povesteşte doctorul

Nu ştiu dacă îl ccunoaşteţi
Delicat şi subţiratic
Doctor Bratu de la Sutu
Ne era la toţi simpatic.

Avea hazul lui, probabil
Moştenit de la străbuni
Şi în plus era şi doctor
La spitalul de nebuni.

Şi ştia să povestească
Cu un şarm cum altul nu-i
Chestii vesele întâmplate
Lui, cu pacienţii lui.

Moldovan de viţă veche
Cunoştea năzbâtii multe
Că se adunau în juru-i
Toţi amicii să-l asculte

Într-o zi veni la mine
Povesteşte el stilat
La spital, în deal, la Sutu,
Un domn bine îmbrăcat.

După înfăţişare, pare
Funcţionar superior,
Poate inginer hotarnic
Sau, un mare negustor.

Şi îmi spune: - Domnul doctor
Uite aşa precum vezi,
Sunt în stare disperată
Şi-am venit să mă salvezi.

Ştiu că eşti un psihiatru
Om de ştiinţă cu renume
Şi de arta dumitale
s-a dus vestea în larga lume.

Fiul meu cel mare, Lică
Care stă cu mine în Basna
Om cu mintea-n toată firea
De o vreme o ia razna:

Sare sus peste coteţe,
Se ascunde în grădină
Umblă numai între păsări
Şi se crede că-i găină.

Ba mai mult! Parcă un blestem
Din Infern mă urmăreşte
Că în loc să ne vorbească
El mai mult cotcodăceşte.

Dau oricât numai să scape
Martor îmi este Dumnezeu
De nenorocirea asta
Ce-a căzut pe capul meu.

- Şi de mult are aceste Manifestaţiuni ciudate?
- Cred, dacă îmi aduc aminte
De un an şi jumătate.

- De un an şi jumătate?
Asta-i nemaipomenit!
Şi de ce cu el aicea
Până acum n-ai venit?

- Păi să vezi domnule doctor
M-am obişnuit cu viaţa
Şi îmi plac mult oulă care
M-i le pune dimineaţa.

Politeţea

Din albastra risipire
Ne zâmbeşte mândrul soare
Veşmântând întreaga fire
În lumini de sărbătoare.

Curg văpăi de aur roşu
Pe trotuarele înguste
Şi întrega stradă-i plină
De surâs şi mini fuste.

La vitrinele din centru
Stau în grup femei şi fete
Cu superbe picioruşe
Şi ispite în siluete.

Rotunjimi fermecătoare
Strânse în diafane rochii
Că le-nghiţi dintr-o privire
Şi le devorezi cu ochii.

Trec în şiruri manechine
Blonde, brune şi roşcate
Şi-i expun comori de farmec
Care nu-s deloc pătrate.

Drec şi bestnici în sandale
Şi costume deşucheate
Cu excentrice atitudini
Şi efebi bărboşi cu plete.

Şi în această împestriţare
Ca la Paris sau în New York
Şi un filfizon se plimbă
Foarte grijuliu cu un Poro.

??? grăsan ce umblă
sigur de aureolă
şi mereu îşi bagă râtul
grogăind lângă rigolă.

Trecătorii cu mirare
Toţi privirile-şi întorc
Înspre tipul care ţine
Să se plimbe cu un porc

Şi deodată, un tânăr care
s-a desprins dintr.-o pleiadă
L-a întrebat: - Nu ţi-e ruşine
Să te plimbi c-un porc pe stradă?

Tipul l-a privit flegmatic
Scărpinându-se în ceafă
Şi apoi ţanţoş îi răspunse
- Nu e porc, nu vezi, e scroafă!

- Scroafă e? Îmi pare bine

Zise tânărul smerit
Adăugând cu politeţe:
- Păi, cu dânsa am vorbit!


Tragedie
- actul întâi-

O cheamă Cleo
Cleo are buze roşii,
Pline de parfum mistic
Ce-l ??? chiparoşii

Buclele-i muiate-n aur,
Ochiii,
Ochii mari albaştri
Ţes cântări visate-n ţară
Heruvimilor sihaştri.

El – a fost odată –
Astăzi
Chel şi putred de bacnote
Pare o mumie uitată
Printre statui ostrogote

A început să-i facă curte
Şi într-o seară crenelată
A cerut-o
A luat-o
Şi o ??? ca un tată

- actul al doilea –

Seninul căsniciei lor
Se trece
Ca într-un plâns de mandolină
Într-o catacombă rece.

Părăsit de tinereţe,
Domnul
Întrupează toamna
Şi-o senină
Primăvară
De speranţe
Pare Toamna.

Iar în miez de noapte mută,
Prin albastrul de mătase
Două spectre
Trec pe drumul
Care duce la terase...

Unul,
E un fante tânăr
Iar fantoma voalată
Este doamna
Care-şi ţine babalâcul
Ca pe-un tată

- actul al treilea -

Fereastra
Turnului cu trei cupole
Se întune în acorduri
Tremurate
De mandole
Înăuntru
E văpaie.

Şi o dragoste bizară
Şi o umbră
Cu privirea încruntată
E afară.

Înăuntru
Despuiată
Cleo, sparge a şaptea cupă,
Iar afară
Umbra neagră
??? să o rupă
şi....
În clipa următoare
Uşa cade sfărâmată
... A surprins-o
Cu amantul
Şi-a bătut-o
Ca un tată.

Tocmai pe dos

Samy Quatar, bogătaşul
De pe strada Albatros
A venit să se consulte
Cu bancherul David Gross:

- Dragă David, vin la tine
Să mă sfătuieşti niţel
Vreau şi eu să joc la bursă
Dar nu mă pricep de fel.

- dacă vrei să faci parale
Zice Grossu – s-asculţi de mine
Lira se menţine fermă
Cumpără lire sterline.

Samy se-ntâlneşte-n Bursă
Cu remisierii mari
Şi în locsă ieie lire
Samy cumpără dolari.

Peste trei ore dolarul
Scade în mod vertiginos
Samy plin de disperare
Vine iar la david Gross.

- Vai de mine, Davidică
Sunt definitiv pierdut
Apăi, deh! Eu ţi-am spus una
Şi tu alta ai făcut.

Du-te repede la bursă
Nu sta moale ca o curcă
Şi să nu te prinzi în cursă
Ia „Petrol-block”că se urcă.

Samy nu ştie cum se face
Parcă l-a lovit năpasta
Ia „Motor- Petrol”şi gata
Pierde şi de data asta.

- Vai de mine, vai de mine
Sunt un bou, un păcătos
- Ce să-ţi fac măi Samy, dacă
- Dacă tu le faci tocmai pe dos?

- Încă o dată Davidică
Dă-mi un sfat să am temei
Am să fac tot ce mi-oi spune
Am să fac aşa cum vrei

- Vrei un sfat! Ţi-l dau măi Samy
Dar urgent că vremea-i scrută
Dacă vrei să-ţi meargă bine
Vino să mă pupi pe burtă.

Dacă-ţi spun pupă-mă pe burtă”
Nici un gând n-am să-ţi ascund
Cum le faci pe dos pe toate
Ştiu c-ai să mă pupi în fund.

Asta zic şi eu noroc

Într-atât ne-mbată viaţa
Cu iluzii şi strădanii
Că nici nu băgăm de seamă
Cât de repede trec anii.

Cred că nu importă urbea
Dacă-i Râmnic sau Focşani
Totul e că eu pe-atuncea
Avea optusprezece ani.

Şi-n oraşul plin de crâşme
Şi cu centrul plin de praf
Nu era nici un teatru
Şi nici cinematograf.

???
???
Pompieri, oborul, gata
Şi vreo două cafnele.

Singurul loc mai vesel
Al oraşului stindard
Era varietul Filip
Un şantan de bulevard.

Fiindcă atunci patronul
Numere de-atracţie noi
Balerine apetisante
Chiar şi cântăreţi de soi.

Cum sosea vreo vampă „bine”
Năvălea protipendada
Conu Bubi, conu Nicu
Şi luat cu asalt naiada.

După ărogramul artistic
Chefuiau cu curtezana
La conac sau la moşia
Monteoru sau Grăjdana.

Pe când noi făuritorii
De poeme şi himere
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, tot la Filip
Debutase o actoriţă
Cu trup zvelt şi ochi şăgalnici
Şi cu fragă de guriţă.

Fermeca în potop de aplauze
Pe bărbaţii toţi, în grupe
Şi ne ameţea cu-n cântec:
„Vin la Tanţa să te pupe”

Avea părul spic de aur
Braţe, albe subţirele
Picioruşe crizanteme
Care te chemau spre ele.

Noi, ştregari voioşi şi timeri
Nici o taină nu ne scapă
O doream şi tuturora
Ne lăsase gura apă.

Şi cum se zvonise o şoaptă
Pe la Kraus
La cafenea
Că deţi dai o stă în mână
Poţi ca să petreci cu ea.

Însă cine dintr-ai noştri
Din pleiada cunoscută
Îşi putea permite luxul
Ca să-i dea divei o sută?

Şi atunci Aurel propuse
O ideeie salvatoare:
Să putem strânge o sută
Punem 5 lei fiecare.

Şi jucăm la loterie
Înodăm frumos batista
Şi cine câştigă suta
Ăla merge cu artista.

Zis-făcut. Nicx astăzi nu ţtiu
Nici când a trecut minuta
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta.

Ştiu, atâta, că înălţat-am
Mulţumiri lui Dumnezeu
Pentru marea fericire
Ce-a căzut pe capul meu.

c-un buchet de violete
Şi-n ţinută elegantă
i-am palmat în mână suta
Şi ea, a depus-o în geantă.

Restul: cuib de poezie
Vis şi voluptăţi divine
Care le-au descris şi alţii
Maul mai bine decât mine.

Pot s-adaug amănuntul
Că înrâuirt de stele
I-am compus în versuri tandre
Un sonet şi trei rondele.

Într-atât a înduioşat-o
Versul meu înaripat
Că frumoasa Mesalină
Cu glas dulce m-a întrebat:

- Spune-mi, dragul meu, prieten
Cum pentru o desfătare
Ce ai petrecut cu mine
D-ai o sută aşa de mare?

Eşti agricultor? Ai rente?
Sau bancher cu acursale?
Fiindcă ştiu din auzite
Că poeţii n-au parale.

Îmbăta de-accentu-i sincer
Ca să nu stric feeria
I-am destăinuit de-a capo
Cum a fost cu loteria.

- Vai, a psus ea drăgăstoasă
Nnu se poate, nu se poate!
Şi strângându-mă în braţe
Mi-a şoptit cu voluptate:

Tu, că eşti cel mai simpatic
Dintre ceilalţi curtezani
Mai ales că scrii şi versuri
De la tine nu i-au bani.

Când văzui că umblă în geantă
Am simţit în vine foc
Şi mi-am zis: Slăvit fi Doamne
Asta zic şi eu noroc!

Şi cu graţie felină
Şi-un surâs descris de zei
Iar m-a îmbrăţişat cu patos
Şi mi-a înapoiat: 5 lei...

Cărţile Sfinte

Vestitul Rabi Ben Işmuiel
Vestit în Mişna şi Cabală
Venise într-o zi să vadă
Pe Rebe Lein din Capitală

Voiau să audă cum slujeşte
Să-i soarbă, cântecul şi voga
Pe credincioşi cum păstoreşte
Şi cum slujeşte sinagoga
Şi-a stat în stradă Ben Işmuiel
Smerit cu inima voioasă
Că Leiba bucuros de oaspe
Pe Rabi l-a poftit la masă.

Când fu să intre musafirul
În casă, întâlni în uşe,
O fată mândră ca zefirul
Cu chipul alb ca de pupăşe
Îşmuiel Ben privi pe Rabi
Clipind din ochi să-l înţeleagă
Apoi zâmbind a prins să-ntrebe
- Dar, ce e asta Rabi, dragă?

Rep Leib, roşind cu modestie
Văzând că rabi se-nfierbântă
Răspunse tainic; - Ce să fie?
O carte rabi, carte sfântă!
- O carte-i sfântă-ntotdeauna
Că în ea-i lumina şi căldura
De aceea s-o iubim într-una
Că aşa ne-a învăţta scriptura.

Spălându-se pe mâini prea sfântul
Slăvi pe Dumezeu divinul
Că ne-a dat cerul şi pământul
Lumina, apele şi vinul.
Dar o surpriză mai tirană
l-a ţintuit, fiindcă la masă
Servea o altă fetişcană
mai nostimă şi mai frumoasă

- Dar asta ce e? Înmtreabă rabi
Cu un gest ascuns ce nu cuvântă
- O altă care Ben Işmuiel
Şi tot ca cea dintâi e sfântă.

- Nu s-ar putea, Rep Leib părinte
Cum spune biblia străbună
Din cele două cărţi prea sfinte
Să-mi împrumuţi şi mie una?

Mi-e greu a spus rep Leib, că întâia
Acum o citesc profete
Iar celelate până acuma
Nu îi sunt foile tăiate.

Vesela Familie

Într-o zi la societatea
„Pheonix” de asigurare
a intrat un domn în vârstă
slab, cu ochelari de soare.

- Aş dori – se adresează
Funcţionarului din faţă
Ca să fac asigurare
Cum m-am hotărât pe viaţă?

Funcţionarul, măsurându-l
Cu minuţiozitate
Slab, cu ochelari şi vârstnic
În răspunse: - Nu se poate!

Eşti slăbuţ, vedere scurtă
Ai şi semne de vărsat
Nu întruneşti anume puncte
Ca săă fii asigurat.

- Da, dar tata – zise domnul
Care-i mai bătrân ca mine
E asigurat aicea
De un deceniu şi mai bine.


- Cum îl cheamă?
- Dan Beşleagă.
- Dan Beşleagă? Un moment
Ca să văd în fişe dacă
Nu-i vreun inconvenient.

Dan Beşleagă? Da! Se află
Însă în comformitate
Trebuie îndeplinită
Încă o formalitate.

Iei un formular cu timbru
Şi îl completaţi acasă
Şi veniţi cu tata aicea
Marţi sau miercuri dimineaţă.

???
???
Cu nepoţi şi cu nepoate
Toţi la nunta lui bunicu

- Cum, bunicul se însoară?
Asta-i culmea! Pe toţi sfinţii
- Se însoară! Da! Cu toate
Că sunt contra lui părinţii!


Bunicuţa şi nepoţii

În expresul de Florica
Lăzi, colete, un amalgam
Şi în compartiment, bunica
Şi nepoţii stau la geam.

Hohotind, copii zburdă
Şi fac zgomot infernal
Iar bătrâna ştirbă, surdă
Tot priveşte cerul pal.

Dintr-un coş le dă bunica
Câte-un tort cu zahăr copt
Şapte ani are Lucica
Iară Nicu are opt.

Înfoiată ca o varză
Baba zice mai apoi
- Uite barza! Uite Barza!
Care v-a adus pe voi.

Nicuşor, apoi întins pe-a coastă!
Zice răsfirându-şi părul:
- S-o lăsăm să moară proastă
Sau să-i spunem adevărul?


Ceaiul

S-a îmbolnăvit Niculce
De pe strada înflorită
La laringo-faringită
????

Mari profesori cu protecţii
I-au făcut trei operaţii
Şi vreo şaptespreze injecţii.

L-au cusut cu fir de aur
La gâtlej şi la laringe
Îl aşează în pat cu o soră
Care abia, abia-l atinge.

Că slăbit bietul Niculce
De atâtea răni adânce
Nu poate să mai vorbească
Nici să bea, nici să mănânce.

Stă întins de două zile
Chinuit şi banmdajat
Slab şi galben ca lămâia
Nebăut şi nemâncat.

Doctorii văzând că bietul
E într-un hal fără de hal
Hotărâră de îndată
Să-l hrănească artificial.

- Da, da! Trei mii de lei!
Fu chef nu glumă
O cameră, trei sticle, alte trei
Dar ce poate să însemne această sumă:
„O lumânare cinci sute de lei”.

- Se vede că aţi uitat – a spus femeia
Un amănunt de-o importanţă mare
Dar eu am fost „puicuţa dulce” – aceea
Care a suflat azi noapte în lumânare!

???

Nu ştiu în parte a ţării
Mi se pare că-n Gheorgheni
Locuia o bătrânică
De vreo şaptezeci de ani.

O ştia tot târgul, deşi
Foarte rar ieşea din casă
Şi trăia în oraş departe
Singurică şi retrasă.

Se spunea că ar fi odrasla
Unui mare bogătaş
Care avusese întinderi
Şi în Vlaşca şi în Iaş

Şi frumoasă, o minune
Un tablou, o închipuire
Că veneau sin alte oraşe
Grup de tineri să o vadă.

Că a iubit în tinereţe
Un nepot a lui Ştirbei
Şi cum neamul lui fu contra
S-a-mpuşşcat din cauza ei.

Ea atunci – chiar la mormântu-i
A jurat că-n viaţa toată
n-o să se mărite pururi
cât trăi-va, niciodată.

I-a rămas ceva avere
Acareturi de moşeancă
Şi din moşioară banii
Care îi ţinea la bancă.

Nu avea vecini, nici neamuri
Şi cu taina ei în gând
La biserică în duminici
Seducea din când în gând.

Iară anii trec ca vântul
Goana vremii n-are leac
Şi încet, încet, trecuta
Peste jumătate de veac.

Ca o umbră selenară
Îşi târăşte paşii grei
N-a rămas nimic din nuriii
Şi din frumuseţea ei.

Într-o zi pe poapa Neacşa
l-a poftit la ea acasă
Să-i destăinuiască chinul
Care sufletu-i apasă.

- Prea sfinţia ta, mă iartă
Că grăi-voi cu păcat
Dar în viaţa mea pustie
N-am ştiu ce e bărbat.

Nu vreau să ajung în slava
Din cereasca Lui grădină
Fără nici o îmbrăţişare
Şi în vârstă şi virgină.

Caută-mi un om din gloată
Şi trimite-mi-l încoace
Cu fiinţa mea să facă
Tot ce vrea şi tot ce-i place.

Să mă strângă lung în braţe
Tot aşa ca pe-o ţărancă
Şi am să-i dau o recompensă
Că am bani destui la bancă.

Popa milostiv să scape
Bietu-i suflet păcătos
I-a trimis un om din piaţă
Un hamal foarte vânjos.

Cărui i-a vorbit cu milă
Şi îndurarea celui sfânt
Despre buna învoire
Între oameni şi pământ.

Mai cu seamă despre pilda
Cuvioasei Paraschieva
„Cine pe semeni ajută
răsplătit pe dată fi-va”!

S-a rugat de acela care
Stă cu îngerul la masă
Să gonească necuratul
Dintr-o fiinţă păcătoasă.

Şi s-a dus să izbăvească
A ispitelor furtună
Foarte mulţumit că astăzi
A făcut o faptă bună.

Chiar a doua zi dimineaţă
Popa Neacşa s-a îndreptat
Înspre casa bătrânească
s-o dezlege de păcat.

A intrat popa în sală
S-a uita prin încăperi
Bărbatul era acolo
Dar femeia nicăieri.

- nu ştii unde-i baba care
Care stă de-atâţia anii ?
- Păi s-a dus din nou la bancă
Să mai scoată nişte bani.

Şi căţeluşa stă în pat

Mimi are o fată blondă
Vea ochi mari şi păr buclat
Un sân superb, o pulpă rotundă
Şi avea şi-o fire vagabondă
Şi ca oricare demimondă
Avea un căţeliş buclat.

Sprinţară ca o căprioară
Mimi iubise un băiat
Şi într-un amurg de primăvară
Simţind că focul o înfioară
I-a dat tot visul de fecioară
Dar el se vede că a uitat
Şi căţeluşul stă în pat.

În negre nopţi de insomnie
Mimi cu suflet tulburat
Să uite dorul ce-o sfăşie
Şi dragostea –i atât de vie
În camera trandafirie
Privea protretul lui pictat
Şi căţeluşul stă în pat.

A vrut un moş cam reumatic
S-o ia cu el într-un palat
Şi s-o iubească singuratic
Dar ea cu ochii de jăratic
Gândind la tipul ei simpatic
Dintr-un cuvânt l-a refuzat
Şi căţeluşul stă în pat.

Când somnul încerca s-o prindă
Mimi cu corpu-nvăpăiat
Privindu-şi formele în oglindă
Ofta cu jale, suferindă
Că nu e nimeni s-.o surprindă
Şi căşeluşul stă în pat.

Şi-n cuibul ei de curtezană
Veneau priteni pe-noptat
Şi beau ermuth, coniac, cinzeacă
Şezând pe sofaua egipteană
Sau pe divanul fermecat
Şi căţeluşul stă în pat.

Veneau fecioare şi cucoane
În buduaru-i parfumat
Şi ca să uite de canoane
Fumau haşiş, fumau havane
Şi apoi ??? băietane
Cădeau lascive în păcat
Şi căţeluşul stă în pat.

Amurgul depăna-n tăcere
Al vremei cer, argintat
Şi trandafiri mureau în sere
Iar Azorel visa-n tăcere
Şi îi plăcea să lingă miere
În salonaşul crenelat

Şi zi şi noapte sta în pat...

Din flori să-ţi împetesc cunună

Aş vrea din flori să-ţi împletesc cunună
Pe strat de crini să mă inspir
Să-ţi cânt în nopţşile cu lună
Pe o pajişte cu trandafiri.

Din mirt să-ţi cânt: romanţa vieţii
Şi ochii tăi senini şi mari
Să sorb nectarul tinereţii
Sub streşini de mărgăritar.

Ţi-oi pune dali în cosiţe
Şi orhidee înnourate
Pe frunte flori de lămâiţă
Pe umeri şipe sân muşcate.

Pe braţele de nuferi albi
Înfăşura-voi cu alint
Bujori şi stânjenei şi nalbe
Şi chiparoase de argint.
Ţi-oi atârna pe şold lalelel
??? şi „Nu mă uita”
Ca toate gândurile mele
Să guste din gura ta.

În prag voi presăra din verme
În ritmul versului sărac
Imaculate crizanteme
Şi sângerânde flori de mac.
Din siclamene şi cicoare
Ţi-oi împleti un cuib boem
S-adormi pe cuib de lăcrămioare
Cu gândul la acest poem.

Uitând de doruri şi regrete
Şi prinşi de-ai dragostei fiori
Avea-vom crioni şi violete
Şi poate şi un copil
Din flori....

Şi luna a închis un ochi

Soarele îmbracă în aur
Şi în păienjeniş de fire
Tot întinsl care duce
La Costeşti, la mănăstire.

Două tinere măicuţe
În sutane lungi şi grele
Trec pe drumul plin de soare
De nisip şipietricele.

Harul domnului de-a pururi
Scaldă în sfânta psalmodie
Chipurile lor suave
Pline de cucernicie

Într-atât de cufundate
Maicile prea cuvioase
Că nici n-au băgat de seamă
Că a trecut de ora opt.

Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul
Dar de-odat se opriră
Nu cumva greşt-au drumul
Parcă alta e şoseaua spre lăcaşul mântuirii
Nici o casă nu se vede şi nici turla mănăstirii
Nu mai ştiu ce să mai facă
Să se oprească în zăvoi?
Să mai meargă înainte? Sau să meargă înapoi?
N-o să lase la anaghie două maici fără ajutor
Însă Dumnezeu e mare şi a toate îndurător
Şi în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri
Ca prin farmec apărură chiar în urm alor doi tineri.

- Mergeţi înspre mănăstire?
A întrebat o maică aparte
- Da pe-acolo trecem
Însă noi ne ducem mai departe
- De ne daţi îngăduire, noi putem să vă-nsoţim
- Cu plăcere şi evlavie Celui Veşnic mulţumim!

Şi-au pornit în grupă tuspatru
Pe şosea încetinel
Panait la braţ c-o maică
Şi cealaltă cu Ionel.
Tot mergând de ele aproape
Sângele a început să fiarbă
Şi alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de iarbă.

Iarbă verde mătăsoasă
Ce te-ndeamnă şi te cheamă
Şi-un crâmpei de sare albastră
S-a întins ca o năframă.
Le-a vorbit de Magdalena
De Infern, de Raiul sfânt
Şi despre iertarea celor
Păcătoşi de pe pământ.

Până le-au convins în fine
Plâns-au ele mai mult de-un ceas
Pentru odihnă ar fi mai bine
Ca să facă un mic popas.

Şi s-au aşezat pe iarbă
Pe când luna ce-i privea
Prevăzând ce-o să urmeze
A închis un ochi şi ea.

Restul nu interesează
Doar o voce sub copac
Îngânat-a:Iartă-i Doamne
Iartă-i că nu ştiu ce fac.

Iar Eulampia de alături
A răspuns printre suspine
- Ba al meu dragă Varvară
Ştie încă foarte bine.!

Popasul lui Aizic Tirr

La înţeleptul Rabi Mendel
Vine Aizic Tirr smerit
Şi îi spune:”Raşi dragă,
Sunt un om nenorocit”

Rifca mea-i atât de dulce
Şi are atâta sexapeal
Că nu trece un an şireata
Îmi trânteşte un copil

Am vreo zece să-mi trăiască
Toţi sunt sănătoşi ca tunul
Şi-mi sunt dragi dar ce nevoie-i
Să-mi mai nască unul?

Şi-am venit la tine Rabi
Dă-mi un leac să-mi folosească
Poate Dumnezeu pe Rifca
De copii s-o izbăvească.

- Uite ce-ai să faci, îi spune
Rabinul cu ochii dulci
Noaptea când soseşti acasă
Şi ai vrea ca să te culci

Să te ţii întodeauna
De povaţa mea înţeleaptă
Să te urci pe partea stângă
Şi cobori pe partea dreaptă.

Dacă faci aşa şi totul
Cu stricteţe şi păzit
Poţi fără grijă, Rifca
De copii s-a lecuit.

Au trecut trei luni sau şapte
Sau chiar opt să fi trecut
Şi la Rabin într-o vineri
Intră Aizic abătut.

Şi mâhnit şi neferice
Ochi-i galeşi multe spun
Şi plângând aproape, zice:
- Rabi, n-a fost leacul bun.

N-a fost leacul bun, iar mie
Mi-a fost chinul inutil
Fiindcă uite azi noaptea Rifca
Mi-a născut iar un copil.

- nu cumva întreabă Rabi
Cu un surâs ce-i schimbă faţa
Ai uita ce-am spus sau poate
Mi-ai nesocotit povaţa?

- Vai de mine! Exclamă Aizic
După vorba ta înţeleaptă
M-am urcat pe partea stângă
Şi-am coborât pe cea dreaptă.

- Dar ia spune, întreabă Rabi
Scărpinându-se în nas –
Nu cumva trecând pe acolo
Ai făcut un mic popas?

- Un popas? Făcui desigur
Deh, ca omul! Ce să fac?
Parcă poţi să treci pe acolo
Să nu poposeşti un pic?

- Văd că na-i pătruns povaţa-mi
Zice Rabi plin de fiori
Nu ţi-am spus să urci pe stânga
Şipe dreapta să cabori.

Dacă ai poposit l amijloc
Ca un pusnic în câmpii
Aizic Tirr Du-te la dracu
Cum vrei să nu faci copii?

Peisaj divers

Pe un tăpşan de voaluri dese
Calm se plimbă aerul
Şi în cadenţe neînţelese
Vremea-şi toarce caierul.

Sub întins zări astrale
Care-şi pierd hotarele
Cu o cuinună de petale
Se retrage soarele.

Cişmigiul poartă vina
Că-ş superbe florile
Ce-au împodobit grădina
În toate culorile.

Luna în necuprins se suie
Poleind nidsipurile
Şi un tânăr cu o duduie
Stau de vorbă, chipurile...

O poveste foarte veche
Spune luna lacului
Şi-într-o barcă o pereche
Se sărută al dracului.

Trec pe drum în plină noapte
Scârţâind vehicule
Iar sub pod răsună şoapte:
- Nu te-ntinde Nicule!

???

Oraşu-a fost cuprins
De euforie
Din cauza unui fapt senzaţional
Că în centru e un afiş
Pe care scrie
Că astă seară-i striptis
La „Pigali”

Ce înseamnă „striptis”?
La local de noapte
Cu becuri
Ţipător colorate
În bar
Femei
Vreo Şapte
În toalete cât mai decoltate.


Program de cabaret
Orchestră
Cântec
Cha, cha, sirtachi, twist
Iar la sfârşi o vampă goală
Freamătă din pântec
Şi fiindcă o vezi
Plăteşti ca un tâmpit.

În atmosfera
Supra excitantă
Cu jazz
Cu trupuri zvelte
Şi feline
Clareta este
Cea mai frumoasa
Din câte s-au produs
În curţi străine.

A fost la curtea
Şahului
O leacă
La radio a dansat
Pe unde scurte
La curtea lui Kemal
La curtea Greacă
Şi aicea
O să joace tot în curte.

A fost aplaudată
La Tanagra
Ma Moulin Rouge
La eschimoşi
La feredino
Şi „la trei ochi de plapumă”
Îm Moşi.

Dar iată,
Că în lumina orbitoare
Pe un soclu
Ca pe vremurile lui Pluto
Clareta apare
În toată a ei splendoare
Şi goală
Aşa, cum a făcut-o măsa.

Un trup superb
Şi braţe voluptoase
Doi sâni
Înfipţi în piept ca două mere
Şi rotunjimi
Şi pulpe] delicioase
Şi celelalte toate
La vedere.

Din colţul lor
Bazil şi Aurel
Ciocnesc
Aşa cum cere eticheta
Şampanie, nectar şi hidromel
Sorbindu-le cu ochi lacomi
Silueta.

Apoi bazil
Cam ameţit niţel, şopteşte
Scuturându-şi ţigareta:

De stau să judec, totul e la fel
Atât şa Tanţi cât şi la Clareta.

???

ÂÎn oraşul unde cerul,
Ca Bosforul se ???
Şi cu o gardă de Luceferi
Trece mândra semilună
Într-un parc văzut
În visul unui rege anonim
Se înalţă în slăvi
Palatul lui Mehmed Cadâr selim.

Prin desişuri de azalee
Chiparoşi şi palmieri
Şi înconjuraţi de o strajă
De eunuci şi eniceri
Prin firman trimis de ceruri
Şi a luiMahomed hatâr
Stă acum în flori haremul
Lui mehmed Cadâr selim.

Şi era păzit haremul
Şi piscina cea rotundă
Că prin zid nici o privire
De ghiaur să nu pătrundă
Fiindă pe divanuri roşii
De caşmir şi ispahan
Odihneau cu trupuri goale
Nimfe din Belucistan.

Heţaire din Galata şi Naiade din Ankara
Andaluze şi cadâne ce-au venit din toată ţara
Ca dansând să satisfacă fără nici un marafet
Orice doruri sau capricii ale lui Cadâr Mehmed.

Răpitoare e Zuleica
Spritenă ca o panteră
Şi suleima, adalisca
Ce are chip de baiaderă
Floare de Siraz a Konia
Baclava e Razimb
Şi sirena-i Bulaira
Când dansează „Turka bre”

Dar din soaţe, cea mai tandră
Mai frumoasă şi mai dragă
Cu trupuşor de orhidee şi
Cu gura ca o fragă
Zămislită din surâsuri
De auroră şi senin
Şi scăldată-n stropi de soare
Era Fatme Aleiman.

În şalvari şi fesuri roşii
Au venit buluc cadii
Toţi vizirii şi califii
Geanabeţii şi muştii
Ca să o vadă pe Aleimina
Cum dansează din buric
Şi s-au aşezat turceşte
Ronţăind pistl, fistic.

Iat-o! Cumse frânge goală
Prinsă în vraja unui cântec
Şi cum tremură cu sânii
Şi din umeri şi din pântec.
Toţi efendii îşi dau coate,
Cu privirea spre cultuc
Şi şopteau tăcuţi din barbă
Aferim ghiuzel giugiuc.

Nimeni n-a băgat de seamă,
Prin al patimei zăduf
Ce priviri de foc azvârle
Către un efeb, Iusuf.

Pe acesta şi-l alese
Şi-l vroia în nopţi, intim
Că făcea parte din
Garda personală a lui Selim.

S-a sfârşit tot zaiafetul
Şi în haremul cu eunuci
Noaptea şi-a întins năframa
Şi-a cuprins tot mapamondul
Iar Iosuf se plimba afară
Pe asfalt, şi-şi face rondul.

Numai Fatme se strecoară
Şi cu braţele de puf
În iatacul ei îl trage
Înăuntru pe Iosuf
- Vino, vino lângă mine
Taina visului să-ţi culci
Că mi-e sete de-ndrăgire
Şi mi-e dor de clipe dulci.

Îţi voi da să guşti din rodii
Să culegi de unde vrei
Struguri şi căpşuni din gura-mi
Şi nectar din sânii mei

- Ioc! Răspunde Iusuf
Vesel şi cu glas de mameluc
Fiindcă eu din fericire
Ca şi tata sunt eunuc.

Pot să stau aici cu tine
Dacă-ţi place şi o oră
Dar să-mi dai şi o dovadă
De afecţiune ca soră.
Zorile azvârl prin geamuri
Avalanşe verzi de fire
Pe când Fatme-şi zvârcoleşte
Trupuşorul dornic de iubire.

Iar Iosuf, ce stă prin geamuri
Pe divanul cu efigii,
Îşi priveşte lung conturul
Şi mănâncă bigi-bigi.


Dintr-un roman aristocrat
-Prolog-

Din piscul munţilor ce poartă
Pe umeri zvon de oasanale
Despre castele şi fantome
Şi cu ferestre ogivale

În grota unde militarii
Opresc să intre la civili
Iar noaptea se abat pescarii
Ca să vâneze crocodili.

Îţi scriu dsin turnul cu trei steme
Şi trei carabinieri la poartă
Pun plicul într-o sticlă veche
Pe care o azvârl în Marea Poartă

??? o salvă în aer
ca saltimbaticii să se teamă
Şi ??? să sune
Din clopoţele de aramă

Şi fiindcă n-am alte adrese
Ca epilog al jocului
Trimit impresiile culese
În colţ la faţa locului.

Kerheza

Să participi la serbare
Văzduhul s-a punctat cu salbe
Nu se vedea decât picioare
Şi ochi frumoşi şi braţe albe.

Pluteau surâsuri vagabonde
Şi-a larg se profilau alene
Fermecvătoare nimfe blonde
Şi adorabile şatene.

Orchestra nu înceta să scalde
În ritm de sunete stridente
Vârtejulspelb de corpuri calde
Cu legănări impertinente.

De muzica ce tulbura
Şi înfierbânta toţi emulii
Întreg parchetul tremura
De atât cha-cha şi huli-huli.

Şampaniza câte un grup
Şi în cadenţări de jaz măiestre
Lascive mlădieri de trup
Se rpsfăţau privirii noastre.

Din necuprinsul violet
Când stele îşi ţeseau năframa
Se auzea dintr-un boschet:
- Fi serios, ne vede mama!

În fond continua agapa
Ce chef şi toasturi până la ziuă
Un paj bătea în piuă apa
Şi-a colombină apa în piuă.

Şi în calmul ???
Alunecau perechi pierdute
S-a petrecut până la punct
Pe urmă puncte...puncte...

Aşa e piesa

Seninul
Sparge al zărilor zapaz
Şli împrăştie albastre
Apoteoze
Şi înparcul cunarcişi
Şi tuberoze
E vis de sărbătoare
Şi extaz.

Pe alei de bambuşţi
Curg metamorfoze
Şi trec
Romeo – în matie de atlas
Cu julieta
În valuri de topaz
Spre chiaşcul cu garoafe
Şi mimoze.

Prin pajişti cu gladiatori
Cu cavaleri în zale
Şi scuturi
Cu săruturi
Cu statui
Şi urme vagi de tei
Răzbate o discuţie
Pe tăcute
- Ai spus că mă câştigi
cu 200
de ce-mi dai numai 10 lei?

- Epilog-
Când dimineaţa risipitoare
Înseninata ei văpaie
E îmbulzeală în piaţa mare
Şi grămădeală la tramvaie.

Rămâne gol întreg pământul
Şi pleacă nobili???
Unii spre gropile Oatu
Iar alţii spre groapa Chipăilă.

Clasic sau modern

Blauşpitz, fabricant de nasturi
Şi cu sucursale în ţară
Avea tender şi-o soţie
De o frumuseţe rară.

Pe când Sulizom Naftule
Un om simplu şi în state
Era lucrător cu ziua
Pe la electricitate.

Nu-şi vorbiră nicodată
Nici în zori şi nici pe seară
Ce-şi spuneau doar „bună-ziua”
Când se încrucişau pe scară.

Lunile au trecut în goană
Mai cu soare, mai cu vânt
Şi în toată vremea sta
N-au schimbat nici un cuvânt.

Dar într-o zi măreaţă
Sub albastru policrom
Se întâlniră în piaţă
Şi amândoi au spus „- Salom”

- N-ai idee domnu Blauşpitz
Cât de mult îmi pare bine
Şi nici nu ştii cât mă bucur
Că te-am întâlnit vecine!

Mi-ar fi drag să stau de vorbă
Să ne spunem câte-un dor
Că la urma urmei suntem
Fiii aceluiaşi popor!

Mai o glumă, o butadă
Una caldă una rece
Ce s eaude nou prin lume
Şi uităm că vremea trece.

Nu te superi domn Naftule
Dar vreau numai să-ţi explic
Xă pe noi socialmente
Nu ne apropie nimic.

Eu altfel de cultură
Dumneata, meşteşugar
Deaia nu ştiu ce anume
Am putea vorbi măcar.

Am să-ţi dau numai o pildă
Că deşi sunt fabricant
Însă îl ştiu pe Scophenhauer
Pe Sofocle şi pe Kant.

Dumneata îl ştii pe Dante?
Pe Gounod, pe Tzitzian?
Îl cunoaşteţi pe Euripide
Platon sau Aristofan.

- Drept e, cu savanţi şi cu genii
Nu pot cot la cot să merg
Pe ăştia nu-i ştiu, dar matale
Ştii pe unul Goldemberg?

- Goldemberg? Modern sau clasic?
Nici nam auzit de le.
- Nu ştiu de-i modern sau clasic
Însă ştiu că-i tinerel.

Care vine în orice miercuri
Când eşti dus la sucursală
Şi se giuguleşte straşnic
Cu soţi adumitale!

Învăţăcelul Hamani

Într-un cartier din Lenberg
C grădini scăldate în soare
Pripăşitu-sa într-o vreme
O femeie încântătoare

Nimeni nu ştia de unde-i
Din ce ţări îndepărtate
Însă şopteau că în casa-i
Se întâmplau lucruri ciudate

Stăruia un zvon: că ???
Plin de ??? şi de corinţi
A înnebunit bărbaţii
Şi i-a scos pe toţi din minţi.

Că adeneaori în noapte
Uşi ascunse se deschid
Şi câte un bărbat de seamă
Lunecă discret prin zid.

Încât grupul de neveste
Caste darînveninate
Adunatu-s-au în grabă
Şi s-au dus la rabin, toate:

- Înţeleptule prea vrednic
Tu al cerului veşnic sol
Peste cartierul nostru
A căzut foc şi pârjol.

C-a venit o vrăjitoare
Chip de drac, ispită în gene
Şi ne ademeneşte soţii
Cu privirile-i viclene

Scapă-ne de ea, goneşte-o
Că-i primejdie tuturora
Şi ne ameninţă pedeapsa
Din Sodoma şi Gomora

Rabinul şi-a pus caftanul
S-a încins peste veşminte
Şi şi-a luat învăţăcelul
- Mergi Hamani?
- Merg, prea sfinte.

Cum ajunseră la stratul
Care împodobea grădina
I-a întâmpinat din uşă
Chiar femeia cu pricina.

Au intrat la ea în casă
Cu??? În toatre cele
- Bucuroasă sunt de cinstea
Care-o faceţi casei mele.

-Află, doamnă, a spus rabi
Şi îndoială nu încape
Că în oraş circulă zvonuri
Care te privesc de aproape

Şi supus a lui din ceruri
Mie-i prea slăvit cuvântul
Am venit să stăm de vorbă
Şi de ??? să te mângâi

- Cu smerenie aculte-voi
A răspuns ea drăgălaş
Şi vă rog poftiţi alături
Să luaţi loc în salonaş

- Tu Hamani – zice rabi
Către învăţăcelul său
Ai să stai la uşă strajă
Să nu intre duhul rău!

Şi a stat, a stat Hamani
Dus pe gânduri neînţelese
De aşteptarea îi ies ochii
Însă Rabi nu mai iese.

Şi a mai stat un ceas Hamani
Ba mai mult a stat cu grag
În sfârşit se crapă uşa
Şi apare Rabi în prag.

???? e sfântul
Şi zburlit, apins la faţă
- Dumnezeu să te păzească
Pururi de năpastă-n viaţă!

- Zi, ce-ai hotărât cu dânsa?
A întrebat învăţăcelul
O gonim de-aici cu pietre
Sau să o judece orăşelul?

- Vai de mine, exclamă Rabi
După a legii legământ
E o femeie minunată
Cu credinţă în domn sfânt

Are o inimă de aur
Care pe învăţaţi încântă
Darnci şi miloasă
Ca o sfântă, ca o sfântă!

- Rabi, dacă zici că-i sfântă
Tu cunoşti mai bine slova
Şi lumina ta e harul
Din scriptura lui Iehova

- Doamne iartă, spune Rabi
Fiind cinstită şi virtuoasă
S-o lăsăm cu Domnul în pace
Să mergem către casă.

- Mergem, a răspuns hamani
Da, înainte dacă vrei
Ia aminte la veşmşinte
C-ai uitat să ţi le închei!

Dacă plouă ce mă fac

Liftan e un tip simpatic
Cum altul nu găseşti
Şi mai e şi voiajorul
Cel mai prima-n Bucureşti.

De-ţi vorbeşte, totdeauna-i
Plin de duh şi plin de spumă
Nu există să se lase
Făr să-ţi plaseze o glumă.

Are un sac de anecdote
Şi de znoave fel de fel
La petreceri e o plăcere
Nopţi întregi ai sta cu el.

Nu există povestire
Fie lungă, fie scurtă
Să ţi-o spună el cu farmec
Şi să nu te ţi de burtă.

Fiind un personaj de seamă
Şi în branşa lui fruntaş
Trage numai la hotelul
Cel mai mare din oraş.

Îl iubesc hotelierii
Ca pe un portbenheur al lor
Fiindcă domnul Liften este
Cel mai staşnic voiajor

Şi într-o zi sfârşind programul
Şi soios din cale afară
Se ducea grăbit s-ajungă
Cât mai repede la gară.

Când să urce în tren deodată
Tocmai în minutul acela
Liftan şi-a adus aminte
Brusc că şi-a uitat umbrela.

La hotel se-ntoarce însă
Camera (ce clipă cruntă)
E ocupată de-o pereche
Care e în voiaj de nuntă.

Ce să facă bietul Liftan?
Deşi are treabă multă
Dar să-i treacă plictiseala
Stă la uşă şi ascultă.

- Puico, spune a cui e gura,
Care în voci mă va îmbăta
Şi o voce îngerească
Zise:: e a ta şi a mea!

- Dar a cui sunt ochii aceştia
Mari şi negri ca agata?
- Tot ai mei sunt dragă Sandu!
- - Să ţi le mănânce fata!

- Dar mânuţele astea roze
Cu miresme de petale,
Ale cui sunt păpuşico?
- Ale mele şi-ale tale.

- Cămeşuţa asta fină
Albă ca un puf de nea?
- Jur că n-am împrumutat-o
Crede-mă că-i tot a mea!

- Dar pantofii albi în care
Dorm ca două rândunici
Picioruşele-ei superbe
Cine le mănâncă ghici?

- Cine vrei să le mănânce?
Ciripeşte ea agale
Tot ce e aici în casă
Toate, toate-s ale tale

Auzind aceste vorbe
Liftan se aprindre foc
Şi cu multă discreţiune
Bate în uşă: Toc!Toc!Toc!

-Cine e acolo?
- Eu sunt.
- Şi cam ce doreşti mata?
- Când ajungi la umbrelă
Vă înştiinţez că-i a mea.

Bebzic şi Tintas

Bebzic a venit la Rabi
Şi plângând amar i- aspus
- Rabi dă-mi un sfat că altfel
,
Altfel sunt un om distrus.

- Ce-i cu tine? Întreabă Rabi
Cu privirea dilatată
Ţi-a ars casa sau poker
Ţi-ai pierdut averea toată?

- Nu, o altă catastrofă
A dat crâncen peste mine
Că îmi vine să-mi iau viaţa
Şi să urlu de ruşine.

Şase luni abia trecură
De când tu m-ai cununat
Şi uite, Rifca mea, frumoasa
Mi-a născut un mic băiat!

- Mazalatov, a spus rabinul
Scărpinându-se-n perciuni
Iară Bebzic: - Cum se poate
Un copil la şase luni?

Slavă cerului! vorbit-a
Rabi peste ochelari
Dumnezeu cel bun şi veşnic
A făcut minuni mai mari!

De pe munte, în flăcări Moise
Ne-a adus credinţă nouă
Şi în fuga din Egiptet
N-a spar Marea Roţie în două?

Noe în plin potop cu o arcă
N-a ajuns pe Arafat?
Davit n-a învins prin knok-out
Uriaşul Goliat.

Mergi la sinagogă, Benzic
Şi te roagă în amvon
Ca feciorul tău să ajungă
Înţelept ca Solomon.

Poate că-i sortit să fie
O mândrie pentru neam
Sau un mare Tadik, ca şi
Patriarhul Abraham?

Dacă Rifka-i sănătoasă
Domnul nu te va uita
Şi din ceruri va trimite
Har divin în casa ta!

Şase luni, sunt şase îngeri
Care zilnic strâng comori
Fiului tău drag să-i fie
Drumul presărat cu flori.

Dacă sorţii-i hărăziră
Ale lumilor destine
Dumnezeu ştie ce face
Şi ce face el e bine.

- Bine Rabi, toate-s bune
Zice Bebzic, pătimaş –
Eu în Zahal, în armată
Am fost cel mai bun ţintaş.

Într-o zi, într-o pădure
Plină toată de mister
Am văzut zburând un uliu
Care se învârtea pe cer.

L-am luat la ochi, şi-n clipa
Când să trag vertiginos
Văd cum uliul se prăvale
De un glonţ şi cade jos.

Ştiu că am tras cu îndemânare
Drept în el şi asta ştiu
Totuşi parcă am tras, îmi pare
Cu o secundă mai târziu.

De aia vreau să săpun, că oricât
De ciudat s-ar părea
Tot nu poţi să-mi scoţi din cap că altul
A tras înaintea mea!


Regele şi bufonul

E o tradiţie rămasă
De pe vremea lui Meron
Ca un împărat să aibă
Lângă curte un bufon.
Să-l distreze cu o znoavă
Sau cu vitziuni pipărat
Mai ales când suveranul
Ese trist şi supărat.

Napoleon l-avea pe Harius
Ailirlm îl avea pe Groock
Umbertp pe Tontolini
Don Alfonso pe Zamberloch
Ştefan Vodă pe Păcală
Ţarul pe Ivan Dobcin
Iar Abdul Nahim sultanul
Pe unul Hogea nastratin.

Mai erau şi alţii pe vremuri
Şi în Indii şi??
Cu bufonii, dar din păcate
Nu-mi mai amitesc de ei.
Doar pe unul mai ţin minte
Nimbus, regele gorgon
Care îl avea pe Nimbo
Cel mai ghiduşar bufon.

Agreat de toţi curtenii
De prinţese şi dudui
Îl iubeau şi pajiipentru
Ciurumbuşlucurile lui.
Nu fu aniversare
Ce se petrecu-n castel
Ori consiliu de miniştri
Să nu ia parte şi el.

Sestrâmba, scote aşi limba
Păcălind pe fiecare
Se dădea apoi de-a tumba
Şi stătea drepţi în picioare. Înghiţea o portocală
Şi o coadă de scrumbie
Şi scotea din gură
O privighetoare vie.

Era vesel cu toţi prinţii
Mai ales după siestă
Chiar şi regelui, lui Nimbus
Îi mai juca o festă
Într-o zi i-a tras o palmă
S-a scuzat însă agale:
- Păi să las să-şi facă musca
Treaba-n capul dumitale?

Furios peste măsură
Regele a început să-l certe
Că se tot tăvălea bufonul
În genunchi ca să îl ierte:
- Zvârle-mă la cai stăpâne!
Am greşit, cer iertăciune!
- Bine, am să te iert, ia sama
Numai cu o condiţiune:

Mâine când vom fi în consiliu
Ai să intrifoarte grav
Şă ai să faci o glumă care
Să mă supere grozav.
Şi în scuza ce urma-va
Când ai să-mi cerşeşti iertare
Chiar ???

Mulţumesc prea luminate
Să-ţi dea Domnul prea mărire
Pentru măreaţa-ţi bunătate
Şi a ţării înflorire! Bietul Bimbo...toată noaptea
Ce să spuie ca să scape
Şi acum nepedsit...

Dis-de-dimineaţă
Au trezit norodu-n goană
Că sunt convocaţi miniştrii
În consiliul de coroană.
Stau în frunte generalii
Şi a cultelor sobor
Pe când regele citeşte
Un mesaj către popor.

Când deodată intră Bimbo
Face o tumbă lângă tron
Şi pe rege îl ciupeşte
Tocmai de pardon...pardon
Lumea încremeneşte, nimeni
Nu mai ştie ce să facă
Cu ochii-i în flăcări Nimbus
Scoate sabia din teacă.

Cum de-ai îndrăznit păgâne
O atare fărădelege
Ca în faţa întreagă a obştii
Să-ţi baţi joc de Nimbus, rege?
Du-te la spânzurătoare
Ispăşeşte-ţi acoplo vina!
Maiestate cer iertare,
Am crezut că e regina.


Nesiguranţa

Pe blajinul Natan Barie
Om cu minte şi morală
Îl cam chinuie idee
Că nevastă-sa-l înşeală.

Nu vrea nici o dovadă
Doar că era prea frumuoasă
Prea frumoasă, prea ştrengară
Şi prea des lipsea de acasă

Ca să-ţi liniştească mintea
Şi să aibă un motiv
Hotărântu-s-a să puie
După ea un detectiv .

A citit el în gazetă
De un detectiv faimos
„Zero-zero şaisprezece”
Şi discret şi conştiincios.

L-a chemat, i-a spus povestea
Condiţionând aportul
Discreţiune absolută
Şi am nunţit raportul:

Când, cu cine, cum şi unde
Într-o vilă sau bordel
Tot ce află în legăură
Cu vreo aventură a ei


- Am primit şi anonime,
Numai vorbe de ocară
Însă vezi nesiguranţa
Asta-i tot ce mă omoară!

- Nici o grijă! Am avut eu
Cazuri şi mai mistuitoare
Şi le-am dezlegat, că unui
„zero-zero şaisprezece”

Exact la două zile
După cum s-au aranjat
„zero-zero şaisprezece”
a venit şi-a raportat:

- Ieri, la trei şi cinci minute
Stam în fordul meu agale
Şi priveam cu ochii ţintă
Spre balconul dumitale.

Trece un domn în haine fresco
Nalt, frumos, mustaţa brună
Şi fredonând o melodie
Cu mult elan la uşă sună.

În balcon apare doamna
Cu un ghiveci în mâna dreaptă
Şi îi face semn cu mâna
????

Şi coboară elegantă
Blondă, cu obrajii de nea
El o ia de braţ şi ambii
Urcă în maşina mea.

A urmat îmbrăţişare, sărutări, vreo cinci sau şapte
El i-a spus maimuţă dulce
Şi ea lui: purcel de lapte!

S-au oprit la Kolnei
După colţ, clădirea a patra
Ca să vadă „Kuni Lemel”
Sau „Geames Bond” sau „Cleopatra”


M-am fixat şi eu în spate
Mai aproape de cadână
Ca să pot vedea şi filmul
Şi ce face el cu mâna.

Când s-a luminat în sală
Mă iertaţi dacă vă spun
Rujul din guriţa doamnei
Era tot pe obrajii lui.

- Şi pe urmă?
- Din viteză ,
m-au orpit la un castel
parcă al unui prinţ din basme
Însă cred că a fost hotel...

Au intrat, cu după dânşii
Cu o sistemă studiată
Am convins să-mi dea madama
O cameră alăturată.

I-am văzut prin borta cheii
În buduarul plin de şic
Ca doi porumbei pe o cracă
Dar nu s-a întâmplat nimic!

După ce-au băut şampanie
El i-a spus: - De mă iubeşti
Scoateţi scumpo minifusta
Să văd ce superbă eşti!

Ce s-a întâmplat pe urmă
Nu mai ştiu domnule Beric
???
???

Şi pe simple presupuneri
???
Nu spun cu siguranhţă ccă a fost ceva între ei.

- S-ar putea să ai dreptate
Zice Beric într-o doară
Vezi, nesiguranţa asta
Mă distruge, mă omoară!

Madam Popic

Când m-am mutat, Madam Popic
Propietară în Piatar Moşi
O femeie cu mult şic
Şi dată în obraji cu roş
Prinzându-şi buclele de pe frunte
Şi celelalte amănunte.

Mi-a spus nu care cumva
S-aduci femei în casa mea
Nu sunt doamnă de elită
Dar casa mea este cinstită.

E greu s-o duci după tipic
Când n-ai venit de la moşie
De aceea şi Madam Popic
Trăieşte numai din chirie.

Mai o odaie mobilată
Mai o intrare separată
Aşa că nu se ştie adesea
Cine a intrat şi cine iese
Şi toată lume-ai mulţumită
Încolo, casa e cinstită!

Independentă şi majoră
Ca orişice femeie bine
Are un iubit care-o adoră
Şi-un colonel ce o-ntreţine
Fiindcă-i o vorbă ce grăieşte
„Unde-s doi puterea creşte”
Când nu vine domnul colonel
Atunce domnul Bombonel
Vine şi o face fericită
Încolo, casa e cinstită!

În faţă şade o artistă
Care trăieşte c-un bancher
În stânga jos un ofiţer
Şi drept la mijloc o modistă.

În fund mai stau vreo trei familii
În dreapta domnişoara Mily
Un domn cu cioc, o croitoreasă
Care primeşte doar acasă
Şi este foarte renumită...
Încolo, casa e cinstită!

Cu glasul dăruit de zei
Actriţa, tânără frumoasă
Când nu vine bancherul ei
Nu prea întârzie pe acasă
Aşa că-n camera Elvirei
Primeşte gazda musafiri
Doar pentru luni şi pentru vineri
Odaia-i dată la doi tineri
Ce-şi spun povestea într-o clipită
Încolo, casa e cinstită.

Când îi soseşte de la ţară
Vreo rudă, atunci e vâlvătaie
Că trebuie pentru oseară
Să pregătească o odaie.

Şi trece artista la mijloc
Modista la domnul cu cioc
Domnul colonel la familii
Domn Bombonel la doamna Lily
Şi toată lumea-i mulţumită,
Încolo, casa e cinstită.

Dorinţa lui Davidel

Mămiţica-i indispusă
Vocea parcă i se-ngroaşe
Nu ştiu pentru ce dar tanti
A trimis să vie o moaşe.

Davidel, copil cuminte
Cu mămica se-ntreţine
Şi-i vorbeşte, şi o minte
De se simte mult mai bine.

Şi-l întreabă mama dulce
Ce-ai dori tu bunăoară
Să-ţi aducă mama dragă
Frăţior sau surioară?

Davidel zâmbind răspunse
Fără nici o etichetă
- Dacă aş şti că nu te doare
Aş dori o bicicletă!

Bossa Nova

Gică-i director de bancă
Om cu faimă în lumea mare
Are vilă şi maşină
Şi-o soţie încântătoare.

Dar să fie în nota vremii
Într-o lume capricioasă
Şi-a luat – că aşa e moda
Şi-o amantă delicioasă.

Nu ştiu dacă-i din Calcutta
Uruguay sau Britreia
Ştiu atât că e frumoasă
Şi o cheamă Salomeia.

Are braţe de zăpadă
Trup felin, sculptat cu dalta
Şi doi ochi, plini de păcate
De te bagă-n draci, nu alta!

I-a luat garsonieră
La ciclop, să se impună
Şi-imai dă de cheltuială
Două mii de lei pe lună.

Ocupat peste măsură
Cu afaceri o grămadă
Vine în fiecare miercuri
Pe la draga lui s-o vadă.

96 de comentarii:

  1. Buna ideea asta cu transcrierea. O sa mai vizitez blogul tau din cand in cand, cand voi avea nevoie de un zambet.
    N-am inteles ce link vrei si unde.
    Comentariul asta e suficient?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot ce-i puteam să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, dar eu sunt tipul care nu credea niciodată în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, Am trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că exul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca isi pare rau pentru tot ce sa intamplat ca vrea sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care mi-a ajutat cu propria mea problemă. Email: drogunduspellcaster@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz.

      1) vrăji vrăji
      2) vrăji pierdute
      3) Vrăjile divorțului
      4) Vrăjile căsătoriei
      5) Vraja de legare.
      6) vrăji de rupere
      7) Înlăturați un iubit trecut
      8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
      9) doresc să-ți satisfacă iubitul
      Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
      Prin intermediul drogunduspellcaster@gmail.com

      Ștergere
  2. faine rimele două,O aventura galantă, şi Atoportret!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe cand poezia "postul"(e vorba de radio) scrisa de Ion Pribeagu,autorul preferat al lui Florin Piersic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cel mai mare umorist roman care se chema Isac Lazarovici

    RăspundețiȘtergere
  5. Numele meu este lilian N.This este o zi foarte plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorul Dr.saguru a făcut pentru mine, ajutându-mă să ex-soțul meu înapoi cu magia lui și dragoste vraja. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu a fost într-adevăr mă înșela și a fost în căutarea unui divorț, dar atunci când am dat peste e-mail Dr.saguru pe internet pe modul în care el a ajutat atât de mulți oameni pentru a obține ex-lor înapoi si ajuta la fixarea relationship.and face pe oameni să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea să-l și apoi să caute ajutorul lui, dar spre surprinderea mea el mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată-mă acum sărbătoresc pentru că soțul meu a schimba total pentru totdeauna. El vrea mereu să fie de mine și nu pot face nimic fără a prezenta mea. Ma bucur cu adevărat căsnicia mea, ceea ce o mare sărbătoare. i se va continua pe internet, mărturisind pentru că Dr.saguru este într-adevăr o adevărată fugă vrajă. Ai nevoie de ajutor ATUNCI DE CONTACT MEDIC SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau WhatsApp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema ta și să te simți fericit în relationship.and tău său, de asemenea, în perfectă
    1 IUBIRE SPELL
    2 WIN EX BACK
    3 rodul pântecelui
    4 PROMOVAREA SPELL
    5 PROTECȚIA SPELL
    SPELL 6 AFACERI
    7 SPELL JOB BUN
    SPELL 8 LOTTERY și SPELL CURTEA DE CAZ.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convins ca ai prea multi pitici pe creier... ti-ai putea ameliora sanatatea daca i-ai trimite la plimbare, altfel risti sa ajungi tu la Plataresti!!!

      Ștergere
  6. Buna ziua Numele meu este kelly nakisha vreau ca toți să se alăture mine să-i mulțumesc acestui om pentru restaurarea casa mea cu fostul soțul meu, care mă părăsească pentru o altă femeie timp de 5 ani ,. La început nu am crezut niciodata DR ogodo Mike va fi capabil să mă ajute să câștige înapoi SOȚ mea EX din cealaltă femeie, dar pentru că eu încă îl iubesc și au nevoie de el în viața mea .. Eu lucrez și să urmeze DR ogodo Mike și instrucțiuni mă surprinde faptul că după 3 zile de turnare vraja si de lucru cu DR ogodo Mike, sOŢUL meu EX ma chemat să-mi cer ierte și să uite tot ceea ce a făcut pentru mine că el încă mă iubești ... acum eu si sotul meu sunt smectica înapoi împreună și suntem foarte mulțumiți de noua noastră viață ... toate datorită DR ogodo Mike pentru marea lucrare care le-a făcut pentru mine .. i promit să împartă întotdeauna lucrarea lui bună pentru toată lumea largă și în cazul în care orice organism este acolo care trece prin orice dificultăți de relație ar trebui să-l rugăm să contactați prin e-mail: ogodomikespells@gmail.com sau WhatsApp +2349097050691
    ES De asemenea, pe specializati următoarele probleme
    (1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi.
    (2), dacă aveți întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei femei / bărbați să fugi după tine.
    (5) În cazul în care doriți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Vrei să lega soțul / soției să fie
    al tău pentru totdeauna.
    (8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) de îngrijire pe bază de plante.
     contactați DR ogodo Mike prin e-mail lui pentru o soluție totală ogodomikespells@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Numele meu este Sherrie din Illinois, în SUA. Sunt aici să depună mărturie de o masina de tuns mare și puternic vraja chemat mare Mutaba legată de e-mail: (greatmutaba@gmail.com). Am fost atât de confuz și devastat când prietenul meu mi-a lăsat pentru o altă fată. L-am nevoie înapoi cu disperare, pentru că l-am iubit atât de mult. Așa că am contactat acest mare rol magic pentru ajutor. El ma ajutat să-i dea o vraja de întoarcere, și numai în termen de 12 până la 16 ore prietenul meu a venit înapoi la mine și am plâns și a cerut iertare. Vreau să recomand acest mare oricine are nevoie de masă magie care într-adevăr o soluție urgentă la o dragoste. Pur și simplu contactați MAREA Mutaba despre adresa de e-mail (greatmutaba@gmail.com) Dacă sunteți acolo și puteți găsi această mărturie, nu ezitați să-l contacteze, deoarece el. Vraja pentru diferite scopuri cum ar

    (1) În cazul în care doriți ex-spate va.
    (2) Dacă ai întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fie promovat în biroul tău.
    (4) pe care doriți să rulați femei / bărbați după tine.
    (5) În cazul în care doriți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat
    (7) pe care doriți să lega soțul și soția ta pentru totdeauna legătură ta.
    (8) Dacă aveți nevoie de sprijin financiar.
    (9) de îngrijire a plantelor
    (10) Ajută oamenii să iasă din închisoare
    (11) vraja de legare
    (12) Magia mirare
    (13) conjures frumusețe
    (14) PROROCIA CHARM
    (15) Magia atracției
    (16) ochi răi magie
    (17) Magic Kissing
    elimina (18) boala ortografiei
    (19) loterie vraja

    Contact EXCELENT Mutaba despre adresa de e-mail; greatmutaba@gmail.com sau lipiți-l pe WhatsApp +2348054681416

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut la toata lumea care citeste comentariul meu, toate datorită merge la GREAT MUTABA pentru ajutor eu la spre pauză fericirea mea înapoi din nou, am fost casatorita cu sotul meu, şi trăim bine şi fericit. a venit să o extindeţi că soţul meu, care utilizează pentru dragoste şi grijă pentru mine, doza nici măcar nu au timpul meu din nou, până când am aflat că el a fost având o aventura cu o altă femeie în locul său de muncă, încerc să-l oprească, tot efortul meu a fost în zadar dintr-o data El mă divorţ şi a mers pentru o femeie. El trăieşte-mă cu trei dintre copiii noştri, ma plang toata ziua, am fost în dureri şi durere, şi am fost în căutarea pentru ajutor. am citit un comentariu pe modul în care acest mare vraja rolă numit GREAT MUTABA ajutat o doamnă a adus soţul înapoi acasă după 45 de ani de pauză, şi, de asemenea, am văzut atât de multe comentariu despre cum GREAT MUTABA ajuta oameni cu dragostea lui şi reunind vraja. aşa că am decis să contactaţi-l şi să explice problema mea la el, el a făcut o vraja de dragoste, care face sotul meu a venit înapoi la mine şi copiii noştri şi nu cred că despre femeia în său loc de muncă din nou. Acest om este Dumnezeu a trimis pentru a restabili frânge inima şi de a reuni relaţia. Domnul ar putea puterea ta şi continua să folosiţi-vă pentru a salva oamenii relaţia. şi dacă sunt trece prin orice problema contactaţi-l pentru a vă ajuta pe e-mail lui; greatmutaba@gmail.com sau greatmutaba@yahoo.com, vă promit că va pune un zambet pe fata ta şi face sa te simti fericit. noroc, se poate face apel sau WHATSAPP-l prin intermediul; +2348054681416

    RăspundețiȘtergere
  9. O mărturie uimitoare despre un vrăjitor care mi-a adus soțul înapoi la mine, numele meu este jacira, sunt nativ din Wales, dar locuiesc aici în limba română și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și îngrijitor, cu un copil . O problemă foarte mare a avut loc în urmă cu câteva luni în familia mea, între soțul meu și cu mine, atât de groaznic încât a înaintat cauza în instanță pentru divorț, a spus că nu a vrut niciodată să stea cu mine din nou, Mă mai iubiți, așa că mi-a împrăștiat lucrurile din casă și m-am făcut să trec prin durere puternică, am încercat toate mijloacele mele posibile să-l duc înapoi, după ce am cerșit foarte mult, dar totul nu a avut nici un rezultat și a confirmat-o că a luat decizia și nu a vrut niciodată să mă vadă din nou. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la muncă, m-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu care mi-a cerut soțul, așa că i-am explicat toate lucrurile, așa că mi-a spus că singurul mod în care îmi pot aduce soțul înapoi este să vizitez o vrăjitoare, pentru că a lucrat cu adevărat pentru ea, așa că nu am niciodată bel dar nu aveam altă alegere decât să-i urmez sfaturile. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care la vizitat acum câteva luni, drujiagbeblacktemple@gmail.com, Așa că în dimineața următoare am trimis o corespondență la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul mi-a răspuns că mă va asigura că soțul meu va reveni în următoarele 72 de ore, care este o afirmație uimitoare! N-am crezut niciodată, așa că el a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi, în următoarele trei zile, Deci, surprinzător, soțul meu care nu mi-a sunat de mai multe luni, mi-a dat un telefon să- că vrea el și copilul meu acasă, atât de uimitor! Așa s-au întors acasă în aceeași săptămână, cu o mulțime de dragoste și bucurie, și mi-a cerut scuze pentru greșeala lui și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copilul meu. Apoi, din acea zi, relația noastră era acum mai puternică decât cum au fost înainte, cu ajutorul unui om de acest gen, sunt foarte fericit chiar acum, așadar vă voi sfătui acolo pentru a vizita amabil pe același site drujiagbeblacktemple@gmail.com, în cazul în care vă aflați într-o astfel de situație sau aveți o problemă legată de depresia căsătoriei. Deci, mulțumită doctorului ujiagbe că mi-a adus înapoi soțul și mi-a adus o mare bucurie familiei încă o dată, ești un om foarte bun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Numele meu este Ulrika Charles care trăiește în Stockholm-Suedia. Acum câteva zile am citit un comentariu postat pe un blog de consiliere relațională despre o doamnă din LA, ea este o bază pe bază de LA Jurnalistul dezvăluie cum a păstrat paranșiv erecția slabă și ejacularea rapidă la 6 luni după ce soția lui la părăsit. Preotul-șef Oduduwa Spell Caster din partea națiunii africane la ajutat să găsească un remediu permanent pentru erecție slabă / ejaculare slabă, iar acum este foarte activ și ex-soția se întoarce acasă fericit. Eu numesc mysefl atat de norocos sa citesc acest post online pentru ca am copiat adresa noastra de e-mail pentru a contacta mesajul acelasi Priest Oduduwa din cauza provocarilor si a experientelor mele de criza pe care le am in relatia mea de casatorie. recent mă simt deprimat, plâns îngrijorat și împărtășesc lacrimi secrete ori de câte ori îmi amintesc cum mă întreabă fiica mea în vârstă de 7 ani dacă tatăl ei se va întoarce acasă pentru o lună care se termină cu cina de masă rotundă de familie la casa mamei. În exact doi ani, soțul meu Anderson ne-a abandonat pentru o altă femeie. Dar i-am promis fiicei mele in timpul celei de-a treia sarbatoriri de Ziua Recunostintei ca ii voi da un cadou de neuitat in aceasta sarbatoare de Craciun fiica mea nu a fost interesata de cadouri pentru ca am inteles ca a ratat tatal ei atat de mult si a vrut sa o vada. Niciodată nu știu cât de posibil va fi asta, pentru că soțul meu îmi aruncă ochii și mi-a spus că sa terminat între noi. Soțul meu a plecat de acasă, nu mai luă apelurile mele telefonice și nici un mesaj text. Îmi iubesc soțul atât de mult și de dragul fiicei mele, am fost desprins și gata să fac tot posibilul; pentru a aduce soțul înapoi acasă. Nu vreau să-mi dezamăgesc fiica. I-am spus unui prieten de-al meu, ea mi-a prezentat dr.Oduduwa o vrajitoare magică. prietenul a spus că Oduduwa a ajutat-o ​​să se întoarcă înapoi la încrederea ei în căsnicie, cu vrăjitoria magică. Nu am crezut în vrăji magice înainte, dar am fost convins pentru că am citit de asemenea din comentariile de pe blog-ul post despre magie spell-casters pentru a câștiga înapoi ex iubire.
    Am dat vraja magică de a încerca să-mi întorc soțul și tatăl la fiica mea acasă. Aveam nevoie urgentă de o soluție. Am trimis un mesaj de poștă electronică la adresa de e-mail Oduduwa așa cum mi-a dat prietenul meu (dr.oduduwaspellcaster@gmail.com). câteva ore am primit un răspuns și a vrut să mă ajute, am vorbit și i-am urmat instrucțiunile. Mi-a asigurat trei zile că soțul mă va suna la telefon să vină acasă, cred, să mă rog și sperase. Spre surprinderea mea cea mai mare, imediat după 2 zile de la Oduduwa, mi-am dat o vrăjitorie de dragoste în templul din Oduduwa, sotul soțului meu mi-a sunat la telefon cu un număr de tellefon necunoscut, am vorbit atât de frumos, a venit acasa am auzit un bate pe ușa mea, acesta a fost un moment de neuitat în viața mea și fiica mea a ieșit atât de salt pentru a saluta tatăl său acasă, eu sunt atât de ieșit mulțumitor Oduduwa puternic spellcaster, de aceea am afară să împărtășesc prietenilor mei Cred că cineva poate avea nevoie de ajutor pentru a rezolva această relație ruptă, cu toții merităm să fim fericiți în relația noastră de dragoste, în căsătorie și în dragoste. cu rezultat instant nu există nici un efect secundar. aici pentru al contacta pentru ajutor la mesajul Whatssap la +2348109844548

    RăspundețiȘtergere
  11. Numele meu este Ahiga Audrey, locuiesc în Ohio Statele Unite și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și îngrijitor, cu trei copii. O problemă foarte mare a avut loc în familia mea acum un an, între mine și soțul meu, atât de groaznic încât a fost judecat pentru divorț. el a spus că nu a vrut niciodată să stea cu mine din nou, și că nu mai mă iubește. A părăsit casa și mi-a făcut pe mine și pe copiii mei să treacă prin dureri severe. Am încercat toate mijloacele mele posibile să-l aduc înapoi prin multă cerșetorie, dar toate fără nici un folos. În cele din urmă, el a confirmat că a luat decizia și nu a vrut niciodată să mă vadă din nou. Într-o seară fată, când mă întorceam de la muncă, m-am întâlnit cu un vechi prieten al meu care mi-a cerut soțul. I-am explicat toate lucrurile, așa că mi-a spus că singurul mod în care îl pot aduce pe soțul meu înapoi este să vizitez o mașină de vrăjitor, pentru că a lucrat cu adevărat și pentru ea. În mod contrar, nu am crezut niciodată în vrajă, dar nu aveam altă alegere decât să-i urmez sfaturile. Mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului care este "wiseozizaspiritualhome@gmail.com"
    A doua zi dimineață, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o și vrăjitorul de vrăji ma asigurat că îmi voi aduce soțul înapoi în două zile. Ce afirmație uimitoare! laugh out loud !!! N-am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce aveam nevoie. În dimineața următoare, surprinzător, soțul meu, care nu ma sunat de mai mult de un an, mi-a sunat să-mi spună că se întoarce . Deci, Amazing right? Ei bine, așa sa întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșelile și durerile pe care le-a provocat eu și copiilor mei. Din acea zi, relația noastră a fost mai puternică decât înainte. Mulțumesc pentru ajutorul acestui joc de vrajă mare. Sfatul meu pentru toți cei care merg prin provocări diferite este să contacteze acest om grozav și la fel cum a făcut pentru mine, el va rezolva toate problemele tale. Îi poți trimite un e-mail prin intermediul acestei adrese de e-mail. i-am promis că voi spune lumii întregi despre puterile sale magnifice. (wiseozizaspiritualhome@gmail.com), dacă vă aflați într-o astfel de situație sau dacă aveți vreo problemă legată de "a vă aduce înapoi nu numai că vă poate ajuta

    1) promovați-vă în orice faceți.
    2) Câștigați bani buni sau câștigați o loterie.
    3) obține succesul în afaceri.
    4) probleme spirituale.
    5) câștiga caz în instanță.
    6) Căutați partenerul de viață.
    7) obțineți un loc de muncă bine plătit.
    8) obțineți controlul asupra căsniciei.
    9) să primească favoare și să câștige atracție de la oameni.
    10) obțineți banii pierduți.
    (11) te vindeca de toate bolile. atât curabil cât și incurabil, la fel ca HIV / SIDA, cancer, orice altceva
    (12) rezolvați problemele de sarcină și vă binecuvântați cu copii.

    adresa de e-mail o dată pe adresa este din nou (wiseozizaspiritualhome@gmail.com), de asemenea, puteți să-l contactați prin intermediul Whatsapp pe +2348111448971

    RăspundețiȘtergere
  12. Cred că oricine care deține 100% din inima ta merită să lupți. Da, mă laud pentru că nu am aderat niciodată la sfaturile negative ale părinților mei, când aveam de gând să mă căsătoresc. A existat un război între cele două familii, atunci soțul meu era cățelușul mamei sale, membrii familiei lui îl foloseau foarte mult încât el nu poate lua nicio decizie fără să-i consulte. Ceea ce ma surprins cel mai mult a fost momentul în care un bărbat de 36 de ani caută părintele său și unii membri ai familiei să-și dea consimțământul înainte să se întâlnească cu cineva; cel mai rău lucru sa întâmplat atunci când a fost instruit să mă aducă la casa lor din Rampart, New Orleans să primească o astfel de invitație. Războiul dintre familiile noastre a început atunci când a propus în cele din urmă (acum 4 ani), familia lui a dat anumite condiții dacă el trebuie soție pe mine (trebuie să trăim cu ei), eram în șoc când soțul meu acceptat și a fost mulțumit de condițiile lor (atât de nebun). Familia mea sa bătut și a cerut să mă despart cu el imediat. Am decis să-i dau ultima lovitură ca pe un bărbat care mi-a luat deja peste 100% din inima, mi-am asumat riscul de a merge spiritual cu ei, consultându-l pe Doctor Sharaja via sharajasid @ gmail.com, nu știu cum, dar tatăl spiritual deja știa că o voi consulta. Mai întâi de toate mi-a spus pericolul în care eram și cum sotul meu a fost înrobit de la naștere, cum își păstrează creierul spălându-l pentru a-și face voia. Ca citatul care spune că o persoană vede clar numai cu inima, mi-am dat seama că nimeni a văzut ceea ce am văzut la soțul meu și de aceea am folosit ajutorul lui PRIEST SHARAJA pentru al scoate din mizeria lui. Ochii lui, în cazul în care a deschis pentru prima dată PRIEST SHARAJA SID, familia sa sa îndrăgostit de mine și a acordat fiecare cererea noastră, familiile noastre au cunoscut pacea după vraja dragostei. Sunt peste 2 ani după vraja dragostei și soțul meu a continuat să se îmbunătățească în fiecare zi fără interferențe din partea familiei sale. Am așteptat prea mult timp să împărtășesc această piesă uimitoare. Vă mulțumim pentru timpul acordat și, de asemenea, pentru PRIEST SHARAJA SID. L-am cunoscut prin citirea unor mărturii uimitoare pe bloguri .. text preot sharajasid ++ (234) 9066-376197

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu am been privire pentru o vraja de dragoste pentru a aduce înapoi sotul meu după ce fost separate pentru 3ani, am încercat 3 rolă vraja diferite care le-am plătit bani şi non dintre ei a reuşit să obţină sotul meu înapoi şi acest lucru mă uit frustrat, până când un prieten de-al meu mi-a direct Mutaba rolă vraja, care a făcut ceea ce am numit face vraja de dragoste am mi-a fost în contact cu el şi după 48hours chemarea mea de soţul şi a spus El vrea sa fim impreuna si acum suntem înapoi din nou cu meu 12 ani fiica şi acolo este mai romantic în relaţia noastră, vă rugăm să dacă orice unul nevoie o vraja de dragoste adevărată sau înşelătorie înainte apoi Dr.Mutaba vraja este soluţia la problema ta relatie puteţi ajunge la el la (greatmutaba@ yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  14. Vreau să las lumea să știe despre doctorul Isikolo cel Mare, care mi-a adus înapoi soțul, când am crezut că toată speranța a fost pierdută. Doctorul Isikolo și-a folosit vraja puternică pentru a-mi zâmbi fața prin a-mi aduce omul cu vraja, la început m-am gândit că visez când soțul meu sa întors la mine în genunchi cerându-mă să-l iert și să-l accept înapoi și chiar de atunci ma iubeste mai mult decat ma asteptam vreodata, asa ca am facut un juramant pentru sine, ca voi lasa lumea sa stie despre doctorul Bakaba pentru ca este un Dumnezeu pe pamant. Aveți probleme în relația dvs.? partenerul tău sa despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, contactați-l pe Dr. Isikolo astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum ma ajutat. Adresa de e-mail a lui Isikolo este: isikolosolutionhome@gmail.com sau site-ul web: drisikolosolutionhome.webnode.com și îl puteți contacta direct de la ce-l puteți găsi acum +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  15. Real și urgent Spell Caster Recenzii Pentru a rezolva relația dvs. și problemele de divorț Dr. Isikolo isikolosolutionhome@gmail.com
    ce-l interesează acum +2348133261196.

    Salut numele meu este Lenuta, sunt aici pentru a da mărturie despre modul în care această vrajă puternică, numită Dr. Isikolo, ma ajutat să-mi rezolv relația. am fost inima sfâșiată când logodnica mea mi-a spus că nu mai este interesat să se căsătorească cu mine pentru că o altă doamnă a folosit o magie neagră asupra lui. Am plâns și plâns în fiecare zi, până când sa făcut atât de rău încât am ajuns la Internet pentru ajutor, atunci am citit o revizuire despre marea lucrare a doctorului Isikolo. Apoi l-am contactat pentru ajutor pentru a-mi face dragostea si viata inapoi, el ma ajutat sa fac o vraja puternica de dragoste si la cea mai mare surpriza mea dupa 24 de ore de a face vraja de dragoste, Fiancee sa intors in genunchi, implorandu-ma sa-l iert. Acum suntem căsătoriți fericit și toată mulțumirile îi revin Dr. Isikolo Wonders pentru că m-au ajutat să-mi salvez relația. puteți contacta Dr. Isikolo prin adresa sa de e-mail isikolosolutionhome@gmail.com sau ce-l puteți găsi acum +2348133261196.
    site-ul web: drisikolosolutionhome.webnode.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Salveaza-?i casatoria cu o vraja urgenta de iubire de întoarcere pentru a-?i pierde dragostea înapoi ... Sunt aici astazi sa-i mul?umesc doctorului Isikolo pentru fericirea pe care a adus-o la casnicia mea
    bine!! Sunt Denisa Leontina din Marea Britanie ..
    am doi copii de 5 ani ?i 9 ani, sunt pre?io?i în via?a mea ... am fost prin durere ?i amar, plâng în fiecare noapte când sunt singur pe patul meu .. dar astazi îi mul?umesc lui Dr Isikolo pentru stergerea lacrimile mele si aducerea inapoi bucurie pentru mine din nou .. Cu 4 luni in urma, sotul meu ma lasat cu copiii fara motiv, incerc sa fac pace cu sotul meu pentru ca il iubesc atat de mult .. dar sotul meu nu mi-a dat niciodata orice ?ansa, .. nu-i place copiii fara motiv. ?i am încercat o mul?ime de vrajitoare pentru a ?ti unde vine problema ?i de ce so?ul meu ma lasat la o alta femeie, dar vrajitorul continua sa-mi mai cheme bani ?i eu îi platesc fara sa ?tiu unde sunt false ?i în?elatorie. dupa ce am pierdut 4000 de dolari in roluri de vraja diferite, am fost spart si confuz in viata, dar intr-o zi, calatoresc in Norvegia pentru o nunta, atunci m-am referit la un barbat si numele lui este chanten el a fost atat de prietenos cu mine si cu care am facut prieten cu el ?i, de asemenea, sa-i spun despre problema mea de casatorie ?i modul în care so?ul meu ma lasat la o alta femeie .. Plâng atât de rau. dar prietenul meu mi-a spus sa nu-mi fac griji .. prietena mea ma introduce la acest joc de vraja pe care i-am explicat toata problema mea, aceasta vraja castel mi-a spus ce sa fac si el, de asemenea, spune-mi problema si de ce se intampla ..
    Sunt foarte recunoscator pentru munca lui Dr. Isikolo. el este într-adevar o vrajitoare cu o via?a creativa ?i cinstita ?i nu puteam sa cred ca dupa doua zile de casting vraja, so?ul meu sa întors la mine plângând scuzându-ma ca m-ai lasat, mi-a spus ca nu ?tie ce peste el .. astazi sunt mul?umit de copii ?i de so?ul meu .. ajuta-ma, mul?umesc Dr Michael, este foarte recunoscator .. daca ai nevoie de ajutor sau de orice problema în casnicia ta .. contacta?i-l astazi pe acest e-mail: isikolosolutionhome @ gmail.com sau ce-l pute?i utiliza acum +2348133261196.
    Mul?umiri!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Am fost intr-o relatie serioasa timp de 2 ani si ne-am despartit de aproape 2 ani in urma. Prietenul meu ma inselat, ma ignorat de cateva luni si ma lasat cu nimic, nu l-am putut trece peste el, ca motiv pentru despartire era el sa indragostit de altcineva la locul de munca, dupa cateva luni de depresie si tristete. M-am simtit folosit si mi-a dor de mult. Am incercat sa ma descurc de mai multe ori, incercand sa vorbesc cu el, dar totul a esuat si nu Nu stiu ce sa fac. Mi-a spus ca a incetat sa se gandeasca la mine, am incercat sa actionez normal, ma simt confuz si mai rau, pentru ca ma intalnesc in fiecare zi. ma simt respins si dejected.but Sunt fericit astazi ca GREAT MUTABA a adus prietenul meu inapoi, eu sunt atat de fericit, Acum, iubitul meu este tot a mea din nou. Sunt fericit din nou Mare ajutor de la Great Mutaba, cred cu adevarat in el si al lui work.he este un profesionist.M-am bucurat de rezultatul pe care l-am primit, vraja lui de dragoste este minunat, el este cu adevarat gifte d, vraja lui de dragoste mi-a adus fericire, eu sunt extrem de multumit, a lucrat, el are cea mai puternica vraja de dragoste, am recomanda pe oricine care are nevoie de el sau ei Ex-amator inapoi ar trebui sa caute GREAT MUTABA pe Google sau sa-l caute oriunde este foarte demn de incredere..

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna ziua ma numesc Maria Vreau sa va alaturati tuturor sa-i multumesc acestui om pentru restaurarea casei mele cu ex-sotia mea care ma arunca pentru o alta femeie timp de 5 ani. La inceput nu am crezut niciodata ca DR Mutaba ma va putea ajuta sa castig inapoi EX EXPERIUL meu de la cealalta femeie, dar pentru ca inca il iubesc si am nevoie de el in viata mea .. Lucrez si urmez instructiunea DR Mutaba si ma surprinde ca dupa 3 Zilele petrecute în vrăjitorie și lucrul cu DR Mutaba, Ex-HUSBAND-ul meu ma sunat cerându-mi să iert și să uit tot ce mi-a făcut pentru că încă mă iubește ... acum eu și soțul meu ne întoarcem împreună și suntem foarte fericit cu noua noastră viață ... tuturor datorită lui DR Mutaba pentru marea lucrare pe care a făcut-o pentru mine .. Îți promit să împărtășesc mereu munca lui bună lumii întregi și dacă orice corp este acolo, trecând prin orice relație, contactați-l prin e-mail: (greatmutaba@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  19. NU-MI VINE SĂ CRED!! Aceasta este cu siguranță o șocantă și o mărturie autentică .. Am vizitat un forum aici pe Internet pe 15 aprilie 2018 și am văzut o mărturie minunată despre acest joc puternic și mare de vrăjitor numit Dr Isikolo pe forum .. N-am crezut niciodată pentru că nu am auzit și nici nu am învățat nimic despre vrajă și magie înainte. Nici un suflet nu mi-ar fi putut influența vrăjitorile magice, nu până când doctorul Isikolo mi-a făcut-o și mi-a restabilit căsnicia de 8 ani înapoi la mine soțul meu înapoi la mine la fel cum am citit pe Internet .. am fost cu adevărat uimit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerșind pentru iertare și pentru mine să-l accept înapoi .. Sunt foarte scurt de expresii și nu știu cât de mult să-ți transmit aprecierea mea Dr Isikolo ești un Dumnezeu trimis la mine și la întreaga mea familie .. Și acum sunt o femeie bucuroasă încă o dată mulțumită pentru munca ta bună și pentru restaurarea fericirii în casa mea ..
    AICI ESTE Dr. Isikolo E-MAIL: isikolosolutionhome@gmail.com. PENTRU orice fel de ajutor. Sau să-i apelezi la Whatsapp +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  20. Numele meu este Stephanie Pozder. Vreau să mulțumesc Dr. Isikolo (isikolosolutionhome@gmail.com) pentru că a adus înapoi pe fostul meu soț. Nimeni nu mi-ar fi putut face vreodată să cred că scrisoarea pe care urmează să o scriu ar fi într-adevăr o zi scrisă. Eu am fost cel mai mare sceptic din lume. Niciodată nu am crezut în vrăji magice sau așa ceva, dar mi sa spus de o sursă sigură (un colaborator foarte apropiat) că Trust este o persoană foarte dedicată, talentată și talentată. A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am avut vreodată Terminat. Viața mea de dragoste era în rușine; Am trecut prin două divorțuri și am fost la un pas de o treime. Pur și simplu nu am putut face față unui alt divorț și am vrut să încerc mai mult pentru a face ca relația noastră să funcționeze, dar soțul meu nu părea să aibă grijă. și el sa oprit cu mine din nou. M-am confundat și nu mai am ce să fac din nou, mai degrabă ei să intre în contact cu dr. Isikolo. A făcut o vrajă de dragoste care face soțul meu să se întoarcă la mine. acum suntem foarte multumiti de sinele nostru. Doctorul Isikolo îl face să-și dea seama cât de mult ne iubim și avem nevoie unul de celălalt. Acest om este pentru REAL și pentru totdeauna. el vă poate ajuta, de asemenea, să vă remediați relația ruptă. Am avut soțul meu înapoi! A fost ca un miracol! El a vrut brusc să se adreseze consilierii căsătoriei și a făcut foarte, foarte bine, în viața noastră de dragoste. contactați e-mailul de la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau adăugați-l pe site-ul whatsApp la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  21. Cred ca sunt cea mai fericita femeie pe pamant chiar acum, sotia mea sa intors cu mine dupa ce ma lasat sa ma casatoresc cu o alta femeie 13 decembrie 2017 pentru ca are mai multi bani am fost atat de trist pentru ca il iubesc atat de mult si am fost atat de confuza am fugit la diverși prieteni care să mă ajute să vorbesc cu soțul meu, dar nu a funcționat cu cât vorbesc mai mult cu el cu cât îi insultă mai mult să iasă din fața lui, nu știu cu adevărat ce să fac, mă gândeam am renuntat la munca mea pentru ca am plâns de zi cu zi, chiar și la locul de muncă.Astfel, într-o zi pe Facebook am dat peste Evelyn vorbind despre Dr. Isikolo cum îl ajuta so facă soțul ei înapoi și am văzut minunat cum Dr. Isikolo ajuta să scape de fibroid. cred profund cum o sa ma ajute sa-mi iau sotul inapoi i-am decis sa-l trimit prin e-mail prin contactul pe care l-au dat el a raspuns imediat ma simt curajos sa-i vad mesajul, ma plangeam el el a cerut pentru sotul meu imagine si eu, și urmați instrucțiunile sale și a aruncat vraja în 3 zile, soțul meu ma sunat și c acasă cu lacrimi că femeia are un alt bărbat am fost atât de fericit cu ajutorul Dr. Isikolo.Pentru a aduce soțul meu înapoi cu mine. Promit să le spun lumii despre vraja sa puternică. "CONTACT prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com, puteți să-l sunați sau să-l adăugați pe Whatsapp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  22. Atunci când soţul meu că am fost plecat inima rupt atunci am contactat (greatmutaba@gmail. com) ma ajutat pentru a arunca o vraja de dragoste, care aduce înapoi sotul meu

    RăspundețiȘtergere
  23. Am citit câteva mărturii despre o vrăjitorie de dragoste de către dr. Isikolo despre cum a ajutat o mulțime de oameni să-și aducă înapoi pe ex iubitorii lor în 48 de ore. Cu sinceritate m-am gândit dacă era real și dacă acest bărbat ar fi putut să-mi aducă înapoi iubitul pe care îl iubesc atât de mult. M-am hotarat sa il contactez pentru ca iubesc foarte mult iubitul meu si am fost in afara de cateva luni am pierdut cu adevarat atat de mult, am incercat toate celelalte mijloace sa-l intorc dar nu am putut contacta DR LOVE si mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în următoarele 48 de ore, dr. Isikolo la eliberat pentru a ști cât de mult i-am iubit și l-am vrut. Și-a deschis ochii pentru a vedea cât de mult ne-am împărtășit împreună. Ex-ul meu este acum înapoi la mine din nou.Așa cum scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită fată de pe pământ și eu și prietenul meu trăim o viață fericită și dragostea noastră este acum mai puternică decât cum a fost chiar înainte de despartire. Toate mulțumirile sunt adresate dr. Isikolo pentru munca excesivă pe care mi-a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să mă întorc cu fostul meu iubit. Aș dori să renunț la adresa de e-mail Dr. Isikolo și sper să vedeți această mărturie și să-l contactați dacă aveți un iubit pe care chiar îl doriți înapoi atât de rău, poșta lui: isikolosolutionhome@gmail.com și contactul său direct cu Whatsapp sau Viber +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  24. O mare fericire cum mi-am câștigat loteria cu numărul norocos de la doctorul Isikolo.

    Numele meu este Angelica Moric !!! Sunt foarte recunoscător că am împărtășit aceste mărturii minunate cu dvs. Cel mai bun lucru care sa întâmplat vreodată în viața mea este cum câștig la loterie. Sunt o femeie care crede că într-o zi voi câștiga loteria. în cele din urmă visele mele au venit prin când am e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. încredere și spune-i că am nevoie de numerele de loterie. Am venit un drum lung de cheltuire a banilor doar pentru a fi sigur ca castig. Dar niciodată nu știu că câștigarea a fost atât de ușoară până în ziua în care am vrut să mă refer la vrăjitoria on-line, la care mulți oameni au vorbit despre faptul că este foarte bun în vraja de loterie, așa că am decis să încerc. Am contactat acest om și a făcut o vrajă și mi-a dat numerele de loterie câștigătoare. Dar crede-mă când au ieșit remizele, am fost printre câștigători. am câștigat 1.200.000 de milioane de lire sterline. Marele Dr Isikolo. credeți că sunteți cu adevărat cei mai buni, cu acești oameni puteți câștiga milioane de bani prin loterie. Sunt foarte fericit să-i întâlnesc pe acești oameni, îți voi fi recunoscător pentru totdeauna. Trimiteți-l prin e-mail pentru numerele dvs. de loterie câștigătoare.
    Email: isikolosolutionhome@gmail.com sau whatsapp +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  25. Treci printr-o criză la mijlocul vieții
    de exemplu un divorț, un avort spontan, cancer sau HIV, doriți să renunțați la medicamente, tulburare briană având diabet sau orice altă boală, nu puteți găsi dragoste fără să vă faceți griji, contactați legământul dr la adresa de e-mail covenantsolutiontemple@gmail.com sau adăugați-l pe watsapp +2349057353987 vă poate ajuta cu orice nevoie personală. Mulți oameni vor încerca să înveli zahărul adevărul și să-ți dea speranță falsă, dar nu Dr.covenant el îți va spune adevărul și nimic altceva decât adevărul și să-ți țină speranțele înalte și vii asa, te rog sa nu pierzi timpul si sa speram pe cineva care nu merita ..

    RăspundețiȘtergere
  26. Bună ziua tuturor, sunt numele Jasmin Almir, locuiește în London. Vreau să-i mulțumesc domnului Isikolo că a adus bucurie și fericire relației mele și familiei mele. Mi-am pierdut prietenul și am avut nevoie de ajutor până când m-am întâlnit cu Dr. Isikolo, adevăratul vrăjitor și vrăjitor, și ma asigurat că voi avea prietenul meu înapoi în două zile după ce vraja a fost distribuită în două zile mai târziu, telefonul meu a sunat și, în mod surprinzător, a fost și prietenul meu, care nu ma chemat mult timp, și mi-a cerut scuze pentru inimă și mi-a spus că este dispus să-și dedice restul vieții cu mine. princess wave la eliberat să știe cât de mult ma iubit și l-a vrut chiar acum .. eu și prietenul meu trăiește o viață fericită și dragostea noastră este mai puternică decât cea pe care au fost-o înainte de a ne despărți. Toate datorită Dr. Isikolo prin munca excesivă pe care mi-a făcut-o pentru mine. Mai jos este adresa de e-mail în situația care este supusă unei pauze de inimă și vă asigur că, așa cum a făcut-o pentru mine, va ajuta cu siguranță. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-ați apăsat pe Virus pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  27. Scopul meu aici astăzi este să împărtășesc acest articol lumii despre modul în care doctorul Isikolo ma ajutat să-mi recuperez iubitul meu EX care sa despărțit de mine cu 4 luni în urmă. Am încercat tot ce am putut pentru ai face să vadă motive cu mine, ca să putem continua relația noastră, dar el mi-a negat. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea de a intra pe internet pentru ajutor, căutam în mod corespunzător și am văzut recenzii diferite ale doctorului Adoda și am insistat să încerc să îl contactez prin intermediul aplicației pe care o am (+2348133261196). Mi-a dat un motiv să trăiesc din nou și a pregătit o vrajă și mi-a spus că fostul meu iubit se va întoarce la mine în 28 de ore. Poți să crezi asta, iubitul meu EX sa întors la mine și nunta noastră va ține în curând. Contactați-l acum! dacă aveți nevoie de ajutor. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-ați apăsat pe Virus pe +2348133261196
      și el face o mulțime de vrăji. Încă o dată vreau să spun că sunt foarte plăcut pentru ajutorul tău.

    RăspundețiȘtergere
  28. Bună ziua tuturor, numele meu este Ayala Vreau să spun mulțumiri marii doctori Ogundele, care mi-a adus amorul după doi ani de despărțire. Apreciez foarte mult marea lucrare a doctorului Ogundele, că mi-a readus bucuria într-un interval de 24 de ore, trebuie să spun că dr. Ogundele este cel mai mare vrăjitor cunoscut vreodată. Pentru a ști cât de puternic este dr. Ogundele, voi sfătui pe oricine care are nevoie de ajutor pentru orice persoană care să intre în contact cu el prin adresa sa personală: ogundeletempleofsolution@gmail.com. Viber Chat: +27638836445 pentru o soluție rapidă.

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt doamna Corolina.William de la stat unită, vreau să împărtășesc o mărturie a vieții mele fiecăruia. Am fost căsătorit cu sotul meu William, îl iubesc atât de mult încât am fost căsătoriți timp de 7 ani cu doi copii. Când am plecat în vacanță la Dubia am făcut referire la o femeie pe nume Sandra, i-am spus că nu mai este interesată de căsnicia noastră. Am fost atât de confuz și caută ajutor, nu știu ce să fac Până când am întâlnit prietenul meu Maria, și i-am spus problema mea. Ea mi-a spus să nu mai face griji că ei o problemă ca înainte și mi introducerea unui om pe nume profet TAKUTA care a aruncat o vrajă asupra Lui fostul iubit și l-au adus înapoi la ea după 3 days.Maria mi cere să comunice cu profetul TAKUTA . L-am contactat pentru a ajuta să aduc soțul meu înapoi și nu mi-am cere să vă faceți griji că zeii strămoșilor săi vor lupta pentru mine. Mi-am spus că, după trei zile, m-aș alătura împreună cu soțul meu. După trei zile, soțul meu ma sunat și mi-a spus că este în căutarea de lucruri cu mine din nou, am ma surprins când l-am văzut și am început să plâng pentru iertare. Chiar acum eu sunt cea mai fericită femeie de pe pământ pentru ceea ce a făcut acest mare profet pentru mine și soțul meu, puteți contacta e-mail lui: (takutaegbedie@gmail.com) .. .sau WhatsApp-l pe acest număr. (2348165186811). Contactați-l despre orice problemă, cum ar fi:
    (1) Dacă vrei ca fosta ta să se întoarcă
    (2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Dacă vreți un copil.
    (5) Îngrijire pe bază de plante
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de ajutor financiar.
    (9) Lăsați oamenii să se supună cuvintele lor și să-și facă dorința
    (10) soluție de caz ETC
    Contactați-l din nou la (takutaegbedie@gmail.com) sau pe WhatsApp .. pe el pe acest număr. (2348165186811). și să fie binecuvântat.

    RăspundețiȘtergere
  30. Toată mulțumirea d-lui Isikolo pentru vraja de dragoste făcută mi-a adus soțul divorțului acasă

    Am Angela Baca Alosilla .. Sunt foarte fericit astăzi nu pentru nimic, ci doar pentru ceea ce a făcut acest om grozav numit Dr. Isikolo pentru mine. am fost atât de jos când fostul meu soț ma părăsit. Nu-mi vine să cred că acum soțul meu este acum înapoi la mine în genunchi prezentând un trandafir rubinic, cerându-mă să-l duc înapoi și se simțea regretat și îmi pare rău că m-ai lăsat și că mi-a cauzat dureri după divorț. Și tot acest miracol sa întâmplat după ce am comandat o urgență de 48 de ore de la Dr. Isikolo. Domnule, sunt cea mai fericită femeie de astăzi în întreaga lume. Dr. Isikolo ai făcut-o. Da. Este o minune și plăcere veșnică și veselie pentru mine și familia mea astăzi .. Mulțumesc Domn pentru ajutorul tău prețios. Esti o vrajitoare veritabila si tu nu vei fi niciodata uitat ca ai facut din nou o femeie implinita. Esti eroul meu. Copiii sunt bucurosi sa-si aiba tatal lor sa revina acasa pentru totdeauna. contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor urgent în relația dvs. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-ați apăsat pe Virus pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  31. Numele meu este Rebecca Ortiz din SUA Massachusetts, vreau să mărturisesc publicului larg cum relația mea a fost restaurată de marea putere a doctorului Adoda după trei luni de singurătate, fostul meu iubit ma sunat după contactul cu doctorul Adoda că el doresc să ne întoarcem și să începem o casă bună, acum suntem fericiți împreună din nou ca iubiți. Toate datorită doctorului Adoda, care mi-a făcut o vrăjitorie pentru iubitul meu ex, să se întoarcă acasă. Voi continua să împărtășesc acești oameni care au și nevoie de ajutor pentru a vedea acest lucru pentru ajutorul lui minunat. Poți să-l contactezi prin e-mail adodalovespelltemple@gmail.com și să-l contactezi la +2348112825421. Puteți să faceți clic pe acest link (https://m.youtube.com/watch?v=1hd_EkU-jJo) pentru a viziona videoclipul pe YouTube.

    RăspundețiȘtergere

  32. Numele meu este LISA Luis, iar eu stau în SUA ... Via?a mea sa întors! Dupa 2 ani de casatorie întrerupta, so?ul meu mi-a lasat doi copii. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina aproape sinucidere, eram emotional in jos de foarte mult timp. Datorita unei vrajitoare numita Dr Kakuta, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasa, când navighez prin internet, am dat peste marturii despre marturisirea acestui vrajitor. Unii oameni au marturisit ca le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au marturisit ca reface pântecul, vindeca cancerul ?i alte boli, ca unii au marturisit ca poate vraji pentru a opri divor?ul ?i a?a mai departe. De asemenea, am întâlnit o marturie speciala, era despre o femeie numita Sonia, ea a marturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai pu?in de 2 zile ?i, la sfâr?itul marturiei ei, a renun?at la adresa de e-mail a doctorului Kakuta. Dupa ce am citit toate acestea, am decis sa încerc. L-am contactat prin e-mail ?i mi-am explicat problema. În doar 48 de ore, so?ul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele ?i suntem mai ferici?i decât înainte, dr. Kakuta, este într-adevar un om talentat ?i nu-l voi opri publicându-l pentru ca este un om minunat ... Daca ave?i o problema ?i cauta?i o adevarata ?i autentica vraja pentru a rezolva toate problemele tale pentru tine. Încerca?i High kakutaspellz@gmail.com sau suna?i la +2348147400259 oricând, acesta ar putea fi raspunsul la problemele dvs. Iata contactul sau: kahunahelp@yahoo.com

    https://kahunaspelltemple.webs.com/contact-us

    RăspundețiȘtergere
  33. Domnule, vă mulțumesc foarte mult pentru vraja autentică, iubitul meu sa întors! Sunt foarte fericit să-l recomand pe Dr. Isikolo tuturor celor care au nevoie cu adevărat de ajutor pentru a-și stabili relația sa ruptă. Când l-am găsit pe doctorul Isikolo, aveam nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa întâmplat așa de repede și nu am avut nici un cuvânt în situație. El ma scos după trei ani fără nici o explicație. Îl contactez pe Dr. Isikolo prin intermediul site-ului său și a dat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce a făcut vraja, prietenul meu a început să mă testeze din nou și sa simțit oribil pentru ceea ce tocmai mi-a pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Trimiteți un e-mail cu ajutorul acum pentru ajutor urgent. Sunați-l sau scrieți-l pe e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  34. Numele meu este LISA Luis, iar eu stau în SUA ... Via?a mea sa întors! Dupa 2 ani de casatorie întrerupta, so?ul meu mi-a lasat doi copii. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina aproape sinucidere, eram emotional in jos de foarte mult timp. Datorita unei vrajitoare numita Dr Kakuta, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasa, când navighez prin internet, am dat peste marturii despre marturisirea acestui vrajitor. Unii oameni au marturisit ca le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au marturisit ca reface pântecul, vindeca cancerul ?i alte boli, ca unii au marturisit ca poate vraji pentru a opri divor?ul ?i a?a mai departe. De asemenea, am întâlnit o marturie speciala, era despre o femeie numita Sonia, ea a marturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai pu?in de 2 zile ?i, la sfâr?itul marturiei ei, a renun?at la adresa de e-mail a doctorului Kakuta. Dupa ce am citit toate acestea, am decis sa încerc. L-am contactat prin e-mail ?i mi-am explicat problema. În doar 48 de ore, so?ul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele ?i suntem mai ferici?i decât înainte, dr. Kakuta, este într-adevar un om talentat ?i nu-l voi opri publicându-l pentru ca este un om minunat ... Daca ave?i o problema ?i cauta?i o adevarata ?i autentica vraja pentru a rezolva toate problemele tale pentru tine. Încerca?i High kakutaspellz@gmail.com sau suna?i la +2348147400259 oricând, acesta ar putea fi raspunsul la problemele dvs. Iata contactul sau: kahunahelp@yahoo.com

    https://kahunaspelltemple.webs.com/contact-us

    RăspundețiȘtergere
  35. Doctorul Isikolo este într-adevăr un om grozav

    RăspundețiȘtergere
  36. De când soțul meu mi-a divorțat în ultimii 2 ani, nu v-am fost eu însumi. Mă refeream la un post despre modul în care puteam să-mi recapăt soțul, apoi am văzut o mărturie împărtășită de Sabrina Ibriami din Belgia cu privire la o vrăjitoare pe nume Dr. Isikolo. Am contactat-o pe Marina Chaos pentru a confirma cum a ajutat dr. Isikolo și mi-a clarificat totul despre cum a ajutat-o și asta mi-a dat curajul de a lua legătura cu doctorul Isikolo pentru ajutor. Dr. Isikolo ma asigurat că zilele mele de durere se vor sfârși în 12-16 ore de la terminarea lucrării. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat pentru că aveam credința, credința, speranța și încrederea în el. Adevărat vă spun astăzi că eu și soțul meu am revenit împreună și pot spune cu mândrie și mărturisesc despre lumea a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine. Contactați-l astăzi prin e-mail: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l pune pe +2348133261196 sau viber +2347082727576

    RăspundețiȘtergere
  37. Asta este incredibil!! Îmi imaginez încă cum doctorul Noble mi-a adus soțul în doar 2 zile. Nimeni nu m-ar fi putut face să cred că există o adevărată vrăjitoare care chiar funcționează. Numele meu este Micheal Taylor din Statele Unite, vreau să spun imediat lumii că există o reală vrăjitorie on-line care este puternică și autentică. Numele lui este Dr. Noble, Ma ajutat recent să îmi reunesc relația cu soțul meu care a plecat Când am contactat-o ​​pe dr. Noble, el mi-a arătat o vrăjitorie de dragoste, iar soțul meu, care a spus că nu are nimic de-a face cu mine, ma sunat din nou și a început să mă imploră. el se întoarce acum cu atâta dragoste și îngrijire. astăzi mă bucur să vă informez cu toții că această vrăjitorie are puterea de a aduce iubitorii înapoi. pentru că acum sunt mulțumită de soțul meu. Pentru oricine care citește acest articol și are nevoie de ajutor, dr. Noble poate oferi și orice fel de ajutor, cum ar fi Reunirea căsătoriei și a relației, Tratarea tuturor tipurilor de boli, Cazurile de judecată, Spellul de sarcină, Protecția spirituală și multe altele. Puteți să-l contactați prin acest e-mail Templeofjoyandprosperity1@gmail.com sau numărul Whats_App \ Apelare +2348145643630

    RăspundețiȘtergere
  38. AȘTEPTAREA UNUI CEL MAI MARE
    Numele meu este Anna Philip. Aceasta este o mărturie a unei vrăji mari "DR IMOSE", care ma ajutat să-mi readuc viața amoroasă înapoi. În ziua în care soțul meu mi-a părăsit, lucrurile au apărut sumbru și atmosfera era greoaie de incertitudini. Totul părea palid și am decis să caut ajutor în vrăjitoarele care au capacitatea de a-mi aduce pe fostul meu soț înapoi. Așa cum am avut în vedere, m-am dus pe internet și după cum ați văzut și în căutarea unui vrăjitor fiabil, am văzut multe mărturii făcute de vrăjitori în recuperarea ex-soților și a celor dragi. Susținută de credința în DR IMOSE, l-am contactat și, după ce i-am explicat lucrurile, a acceptat să facă față provocărilor de pe teren. A făcut minunat bine. Ex-soțul meu se întoarce la mine cu multă grijă și afecțiune. Vreau, prin urmare, să profit de această ocazie pentru a-i aduce un omagiu pentru serviciul său dezinteresat situației mele. Lăudabil, el a arătat curajul să-și asume sarcina descurajantă de a găsi soluții pentru aproape orice problemă. Contactați-l prin e-mail: imosesolutiontemple@gmail.com. apelați sau ce-l puneți pe +1-619-830-4690

    RăspundețiȘtergere
  39. Trebuie să ai încredere în mine, în cazul în care sunt constatare este greu să rămâneţigravidă şi avea un copil din propriul greatmutaba@gmail.com contact

    RăspundețiȘtergere
  40. Vreau să las lumea să știe despre doctorul Isikolo cel Mare, care mi-a adus înapoi soțul, când am crezut că toată speranța a fost pierdută. Doctorul Isikolo și-a folosit vraja puternică pentru a-mi zâmbi fața prin a-mi aduce omul cu vraja, la început m-am gândit că visam când soțul meu sa întors la mine în genunchi cerându-mă să-l iert și să-l accept înapoi și chiar de atunci ma iubeste mai mult decat ma asteptam vreodata, asa ca am facut un juramant pentru sine, ca voi lasa lumea sa stie despre Dr. Isikolo pentru ca este un Dumnezeu pe pamant. Aveți probleme în relația dvs.? partenerul tău sa despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, apoi contactați Dr. Isikolo astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum ma ajutat. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  41. Acum 9 luni, logodnicul mi-a lăsat o altă fată și mi-a spus că nu mai poate continua relația cu mine din nou, a spus că nu se poate căsători cu mine sau că are de-a face cu mine din nou pentru că nu mă mai iubește. să-l întreabă ce a fost problema, dar el a păstrat destul și a plecat și de câteva luni el nu mi-a sunat sau răspunde la telefonul său cu i-am call.I a fost confuz și nu știu ce să fac până când prietenul meu mi-a spus cum DR IMOSE a ajutat la ajutorarea căsătoriei ei. Am contactat DR IMOSE prin e-mail și mi-a făcut tot ce mi-a spus și 48 de ore mai târziu Derick, logodnica mea, mi-a chemat și am început să mă rog să-l iert și de atunci m-am făcut un jurământ să-i spun cuvântul cum i-am luat pe logodnicul meu ... Sunteți în orice criză de relații sau bolnav și aveți nevoie de vindecare pentru a vindeca orice tip de boală ???? apoi contactați DR IMOSE prin e-mail: imoseolutiontemple@gmail.com. apelați sau ce-l aplicați pe + 1-(619)-830-4690

    RăspundețiȘtergere
  42. După ce a fost în relație cu Wilson timp de șapte ani, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care am avut-o pentru el, l-am rugat cu totul , Am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema pe cineva online și ea mi-a sugerat să contactez un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care nu crede în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, M-am referit la o vrăjitoare numită Dr. Isikolo zuk și i-am trimis un e-mail și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și surprinzător a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat, ca a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică, care ma ajutat cu propria mea problemă și care este diferită de toate cele false acolo. Oricine ar putea avea nevoie de ajutorul vrăjitorului, e-mailul său: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau Whatsapp pe +2348133261196. CONTACT-L ACUM PENTRU SOLUȚIE LA TOATE PROBLEMELE DUMNEAVOASTRĂ

    RăspundețiȘtergere
  43. De când soțul meu mi-a divorțat în ultimii 2 ani, nu v-am fost eu însumi. Revizuim un post despre modul în care puteam să-mi recapăt soțul, apoi am văzut o mărturie împărtășită de Sabrina Tampolja de la Londra. E vorba despre o vrăjitoare pe nume Dr. Isikolo. Am contactat-o pe Marina Chaos pentru a confirma cum a ajutat dr. Isikolo și mi-a clarificat totul despre cum a ajutat-o și asta mi-a dat curajul de a lua legătura cu doctorul Isikolo pentru ajutor. Dr. Isikolo ma asigurat că zilele mele de durere se vor sfârși în 12-16 ore de la terminarea lucrării. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat pentru că aveam credința, credința, speranța și încrederea în el. Adevărat vă spun astăzi că eu și soțul meu am revenit împreună și pot spune cu mândrie și mărturisesc despre lumea a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentDe când soțul meu mi-a divorțat în ultimii 2 ani, nu v-am fost eu însumi. Revizuim un post despre modul în care puteam să-mi recapăt soțul, apoi am văzut o mărturie împărtășită de Sabrina Tampolja de la Londra. E vorba despre o vrăjitoare pe nume Dr. Isikolo. Am contactat-o pe Marina Chaos pentru a confirma cum a ajutat dr. Isikolo și mi-a clarificat totul despre cum a ajutat-o și asta mi-a dat curajul de a lua legătura cu doctorul Isikolo pentru ajutor. Dr. Isikolo ma asigurat că zilele mele de durere se vor sfârși în 12-16 ore de la terminarea lucrării. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat pentru că aveam credința, credința, speranța și încrederea în el. Adevărat vă spun astăzi că eu și soțul meu am revenit împreună și pot spune cu mândrie și mărturisesc despre lumea a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine. Contactați-l astăzi prin e-mail: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau WhatsApp pe +2348133261196ru mine. Contactați-l astăzi prin e-mail: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  44. AȘTEPTAREA UNUI CEL MAI MARE
    Numele meu este Anna Philips. Aceasta este o mărturie a unei vrăji mari "DR IMOSE", care ma ajutat să-mi readuc viața amoroasă înapoi. În ziua în care soțul meu mi-a părăsit, lucrurile au apărut sumbru și atmosfera era greoaie de incertitudini. Totul părea palid și am decis să caut ajutor în vrăjitoarele care au capacitatea de a-mi aduce pe fostul meu soț înapoi. Așa cum am avut în vedere, m-am dus pe internet și după cum ați văzut și în căutarea unui vrăjitor fiabil, am văzut multe mărturii făcute de vrăjitori în recuperarea ex-soților și a celor dragi. Susținută de credința în DR IMOSE, l-am contactat și, după ce i-am explicat lucrurile, a acceptat să facă față provocărilor de pe teren. A făcut minunat bine. Ex-soțul meu se întoarce la mine cu multă grijă și afecțiune. Vreau, prin urmare, să profit de această ocazie pentru a-i aduce un omagiu pentru serviciul său dezinteresat situației mele. Lăudabil, el a arătat curajul să-și asume sarcina descurajantă de a găsi soluții pentru aproape orice problemă. Contactați-l prin e-mail: imoseolutiontemple@gmail.com. apel sau WhatsApp la +1-(619)-830-4690

    RăspundețiȘtergere
  45. Numele meu este Marisa Saenz, vreau să spun rapid lumii că există o reală vrăjitoare online care este puternică și autentică, am fost cea mai mare septică din lume. N-am crezut vreodată în vrăji magice sau ceva de genul ăsta, dar mi sa spus de o sursă sigură să-l contactez pe Dr. Isikolo și cu mine. O mișcare de vrajă mă ajută să-mi recuperez relația cu soțul meu EX, când sa încheiat și sa întors la mine de mult timp acum (acum 3 luni). Mi-a făcut o vrajă și timp de 24 de ore după ce a fost lansată vraja, primesc un text de la soțul meu EX spunând că-i pare rău pentru durerile pe care mi le-a pus cu adevărat și lacrimile pe care mi le provocase și că nu o va face un astfel de lucru pentru mine din nou în viața lui din nou. Am fost foarte surprins și, de asemenea, am fost fericit, așa că iată că i-am iertat și acum trăim împreună mai fericit decât oricând și El vrea mereu să fie alături de mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Oricine este în aceeași linie de problemă sau altul și vrea să-l contacteze, ar trebui să îl contacteze acum pe această adresă de e-mail. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  46. Vreau ca lumea să cunoască un om grozav, care este bine cunoscut sub numele de Dr. IMOSE, are soluția perfectă pentru problemele legate de relații și probleme de căsătorie. Principalul motiv pentru care am fost la doctorul Isikolo. a fost o soluție pentru modul în care pot să-mi recuperez soțul, pentru că în ultima vreme am citit câteva mărturii pe internet pe care unii le-au scris despre dr. IMOSE și am fost atât de mulțumit și am hotărât să solicit asistență de la el pe e-mailul său imosesolutiontemple@gmail.com), care a făcut o treabă perfectă, aruncând o vrajă pe soțul meu, ceea ce la făcut să se întoarcă la mine și să ceară iertare. Nu voi opri publicarea numelui pe net din cauza muncii bune pe care o face . Voi scăpa de contactul lui pentru utilitatea celor care au nevoie de ajutorul lui. Email-ul său este e-mail: imoseolutiontemple@gmail.com. sau Whatsapp-l pe +1-(619)-830-4690 Îl puteți contacta astăzi și puteți rezolva problema

    RăspundețiȘtergere
  47. Viața mea sa întors! După 8 ani de căsătorie, soțul meu mi-a lăsat cu cei patru copii. Simțeam că viața mea era pe punctul de a se sfârși și se descompunea. I-am contactat pe doctorul Isikolo, cea mai mare vrajitoare și după ce i-am explicat problemele mele, mi-a spus ce să fac, ca soțul meu să se întoarcă la mine, așa că am făcut ceea ce mi-a spus să fac și acum soțul meu este înapoi la noi, el mi-a arătat acum și pe copiii mei multă dragoste și ne cerem scuze pentru toate durerile pe care ni le-a adus. Ne-am rezolvat problemele si suntem mai fericiti decat inainte Dr Isikolo esti cel mai bun castigator de vraja Apreciez cu adevarat vraja de dragoste pe care mi-ai aruncat-o pentru a-mi aduce omul inapoi in viata mea Voi continua sa impartasesc mai multe marturie oamenilor despre munca ta buna , Vă mulțumim încă o dată Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-l puneți pe +2348133261196 în cazul în care vă aflați în orice problemă puteți contacta această vrăjitoare pentru ajutor, el este întotdeauna acolo în templul său pentru a vă ajuta să vă rezolvați problema

    RăspundețiȘtergere
  48. Vreau să împărtășesc mărturia mea tuturor După ce am fost în relație cu prietenul meu timp de cinci ani, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostea pe care o am pentru el, l-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema pe cineva online și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex-ul meu se va întoarce la mine, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 17:00. Ex-ul meu ma sunat, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat, încât a vrut să mă întorc, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, contactați-l acum pentru relația dvs. sau probleme de căsătorie,

    WHATSAPP +2349035428122
     
    Trimiteți prin e-mail akhigbespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  49. Mulți oameni au scris articole despre modul în care au fost ajutați de o vrăjitoare, dar sunt foarte recunoscător pentru această foarte mare vrăjitoare care mi-a adus înapoi pe fostul meu soț. Această mărturie este o poveste adevărată și numele meu este Nusreta Dominik. Când am intrat în contact cu acest om a fost, de asemenea, printr-o mărturie scrisă despre el și am întâlnit, de asemenea, multe mărturii despre cum a ajutat pe alții cu viața lor. Pentru a reveni cu un ex este unul dintre cele mai interioare cele mai multe sentiment de mulți oameni ar place să experimenteze mai ales ca acele amintiri cu fostul nostru nor întotdeauna mintea noastra atunci când altcineva face unele dintre lucrurile pe care fostul nostru obișnuia să facă. Am fost un singur părinte timp de aproape 6 ani și, deși fostul meu soț era departe de copii, încă mai doresc ca într-o zi să se întoarcă la mine. Acest doctor de vraja pe care l-am intalnit cunoscut sub numele de DR ISIKOLO ma ajutat cu dorintele mele si sunt fericit sa spun ca ma intorc cu fostul meu sot si sunt foarte fericit sa impartasesc marturia cu toata lumea pentru ca si ei sa poata intalni acest mare doctor si sa-i rezolve Probleme. Nu stiu ce s-ar putea sa simta altii in privinta obtinerii lor inapoi in viata lor, dar intotdeauna stiu ca exista o binecuvantare deghizata cu o singura re-conexiune cu un ex. Dacă doriți să vă întoarceți cu succes la ex, contactați această vrajă mare la Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-l puneți pe +2348133261196 și împărtășiți o minunată mărturie prea la fel ca mine.

    RăspundețiȘtergere
  50. Vreau să împărtăşească mărturia mea şi fericirea mea cu tine toate în acest site, anul trecut sotul meu mi-a plecat pentru o altă femeie în locul său de muncă şi a abandona mine şi nostru copil, totul a fost atât de greu pentru mine pentru că eu iubesc atât de mult , aşa că am văzut mărturiile Mutaba mare el a ajutat doamnelor în obtinerea acolo soţul înapoi, aşa că am contactat-l şi el să mă ajute să o vrajă retur pentru sotul meu si in 2 zile sotul meu plecat cealaltă femeie şi a reveni la nowRaph iubesc atât de mult şi îngrijirea. Nu voi uita niciodată acest ajutor care Mutaba mare a dat la mine şi mi children.if tu esti aici aveţi nevoie de ajutor pentru a te înapoi iubitul puteti contacta-l prin acest e-mail greatmutaba@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  51. Vreau ca lumea să cunoască un om grozav, cunoscut sub numele de Dr. Isikolo, are soluția perfectă pentru problemele legate de relații și probleme de căsătorie. Principalul motiv pentru care am fost la doctorul Isikolo. a fost pentru rezolvarea modului în care îmi pot reveni soțul, pentru că în ultima vreme am citit câteva mărturii pe internet despre care unii oameni au scris despre doctorul Isikolo și am fost atât de mulțumit și am decis să solicit asistență de la el pe e-mailul său isikolosolutionhome@gmail.com), care a făcut o treabă perfectă dând o vrajă pe soțul meu, care la făcut să se întoarcă la mine și să ceară iertare. Nu voi opri publicarea numelui pe net din cauza muncii bune pe care o face. Voi scăpa de contactul lui pentru utilitatea celor care au nevoie de ajutorul lui. Emailul său este e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe WhatsApp pe +2348133261196 Îl puteți contacta astăzi și puteți rezolva problema

    RăspundețiȘtergere
  52. Vă rugăm să vă amintiți, atunci când l-ai citit asta. Vă rugăm să vă amintiți, atunci când l-ai ales pe asta pentru căutarea ta. Încearcă-te să fii logat, sau nu ai nevoie de autentificare. Dieses Zeugnis este o persoană care se ocupă de organizarea și administrarea lor Ana Redzematovic. În cazul în care acestea sunt în contact, vă rugăm să vizitați site-ul nostru și să vă bucurați-vă de cele mai recente informații, cu ajutorul cărora puteți să vă înregistrați. Din păcate, vă rugăm să vă amintiți, dacă nu ezitați să vă asigurați că este o locație minunată. Cu un stil buget, acest hotel de trei stele este situat în Belfast. Mai multe tipuri de dotări sunt disponibile, cu precădere Restaurant, Room service, Bar, Recepție 24 / 24h, Ich războiul este Alleinerziehender für fast 6 Jahre und obwohl mein Ex-Mann weig von von meinen Kindern war, wünsche ich mir immer noch, dass er eines Tages zu mir zurückkehren wird. Dieser Spell-Doktor, pe care le-ați citit-o, vă rog să-i spuneți lui ISIKOLO, pe jumătate cu miezul tău și cu binoclul tău, să-i faci un binoclu și să-i dai un picior, , vă rugăm să vă amintiți, atunci când l-ai citit asta. Cu toate acestea, nu a existat nici o problemă în cazul în care, în cazul în care a fost găsit, nu a fost găsit în acest moment, atunci când acesta a fost eliminat, acesta nu a reușit să verifice acest lucru. Vă rugăm să vă amintiți, atunci când l-ai citit asta. Înregistrează-te la e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. oder Whatsapp ihn auf +2348133261196 und teile ein unglaubliches Zeugnis, genau wie ich.

    RăspundețiȘtergere
  53. Cum am întors sotul meu. Am Hana Matija după nume Nu am crezut vreodată în vrăji sau magie până când am întâlnit această vrajă o dată când am venit să-mi văd prietenul în indian anul acesta la un summit de afaceri. Am vrut să spun că un bărbat care se numește Doctor Isikolo este foarte puternic și ar putea ajuta la vrăjitorie să-ți aducă înapoi pe cineva dispărut, pierdut, iubitor de rău și vraja magică a vrajii sau vraja pentru o slujbă bună sau vraja norocului. mărturie pentru că omul pe care-l dorisem să mă căsătorească m-a lăsat cu 5 săptămâni înainte de nunta noastră și viața mea a fost inversă pentru că relația noastră a fost de 3 ani. L-am iubit cu adevarat, dar mama lui a fost impotriva noastra si nu a avut nici un loc de munca platit. Când am întâlnit această vrăjitoare, i-am spus ce sa întâmplat și i-am explicat situația lucrurilor. La început am fost indecis, sceptic și îndoielnic, dar tocmai am încercat. Și în 7 zile când m-am întors în Canada, prietenul meu (acum soț) mi-a chemat singur și a venit să-mi cer scuze că totul a fost stabilit împreună cu mama și familia lui și că a primit un nou interviu pentru a ne căsători. Nu mi-am dat seama că doctorul Isikolo a cerut doar numele meu și numele prietenilor mei și tot ce doream să facă. Ei bine, suntem fericiti de casatorit acum si ne asteptam la micul nostru copil, iar sotul meu a primit noul loc de munca si viata a devenit mult mai buna. Adresa de email a acestuia este: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  54. Numele meu este lilans sotul meu ma părăsit pentru o altă doamnă după 3 ani de căsătorie noastre, am fost atât inima rupt şi a fost confunda dar un prieten de al meu ma prezint greatmutaba@gmail.com, l-am contactat şi mi-a spus că el este de gând să ajutor ma aruncat o dragoste scrie pe el că sotul meu va intoarce la mine după 48 de ore, el a făcut şi soţul meu este înapoi la mine, ajută-mă mulþumesc pe el

    RăspundețiȘtergere
  55. Aceasta este mărturia mea despre lucrarea minunată făcută de Dr. Isikolo pentru mine. Sotul meu ma abandonat pe mine si pe copii si m-am dus sa stau cu o alta femeie pe care tocmai la intalnit. Și femeia ia spus că nu va avea niciodată de-a face cu mine și copiii mei pentru asta, eu și copiii am suferit și am călcat o luptă, dar eu am decis să fac toate mijloacele de a face sigur că familia mea se întâlnește așa cum o folosește, apoi m-am dus acolo acolo am văzut atât de multe discuții bune despre această vrăjitoare numită Dr. Isikolo pe site-ul său http: drisikolosolutionhome.webnode.com, așa că a trebuit să-l contactez și să-i explic problema mea pentru el și în numai 24 de ore după cum a promis, soțul meu sa întors acasă și comportamentul lui sa întors la bărbatul cu care m-am căsătorit. Nu pot sa multumesc castigatorului de vraja suficient pentru ceea ce a facut pentru mine, sunt foarte recunoscator si nu voi opri niciodata sa-i public numele pe internet pentru munca buna pe care a facut-o pentru mine, din nou aici este site-ul lui http:drisikolosolutionhome.webnode.com și e-mailul său este isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  56. Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de puterea lui DR ISIKOLO, deoarece este mare în lucrările sale. Numele meu este Alice Edgar. Adu-mi soțul meu înapoi este ceea ce mă așteptam cel mai puțin și nu mi-aș putea imagina niciodată. Eu și soțul meu am fost căsătoriți timp de patru ani și am trăit fericit, dar dintr-odată sa schimbat complet și sa întors de la mine și nu am știut niciodată ce sa întâmplat, am încercat să-l întreb pe el, dar a refuzat să-mi spună ce problema este și, odată cu trecerea timpului, a căutat un divorț. Am fost atât de îngrijorat și confuz, și am făcut toate cele mai bune posibilități pentru al aduce înapoi, dar totul a fost în zadar și m-am gândit că toată speranța a fost pierdută, iar în căutarea unei ieșiri, un prieten de-al meu care avea o problemă similară mi despre o minunată vrăjitoare numită Dr. Isikolo care a ajutat-o ​​să-și rezolve problema. Nu folosesc niciodată credința în vraja care mi-a fost dată toată viața pentru că nu m-am gândit niciodată că va funcționa, dar am încercat să-i dau omului asta o șansă și spre cea mai mare surpriză, a făcut munca lui și a dat un rezultat pozitiv și am reușit să- soțul meu înapoi. Chiar și după ce vrăjitorul și-a făcut lucrarea, am descoperit că soțul meu a căzut atât de mult în dragoste cu mine, spre deosebire de înainte. Această împușcare a vrăjilor nu este spalarea creierului, dar el și-a deschis ochii pentru a vedea cât de mult îmi place și am nevoie de El, iar acum sunt o femeie fericită din nou și nu știu ce să fac pentru această castă de vrajă Mare și deci folosesc acest lucru ocazia de a spune oricui are probleme similare să-l trimită prin e-mail pe isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  57. Prietenul meu de doi ani mi-a lăsat o altă fată pentru că îl acuză că a văzut o altă fată și de atunci am încercat să-l duc dar el refuză să se întoarcă la mine, nu răspundea la apelul meu sau la e-mail și chiar nu avea prieteni pe mine în cartea de față și mi-a spus că sa terminat cu mine. căutam pe internet pentru ajutor și am văzut o mărturie despre modul în care o vrăjitorie le-a ajutat să-și facă ex back, așa că am decis să o încerc și l-am contactat și i-am explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pentru mine si sa ma garantez ca zilele trecute mi se vor intoarce la mine si la cea mai mare surpriza mea a treia zi, o mare miracol a cazut asupra mea si ex-ul meu a revenit la mine in a treia zi si ma implorat pentru iertare. voi continua să-i public numele pentru că este Mântuitorul meu și suntem fericiți căsătoriți acum. Dacă aveți nevoie de el să vă ajute E-mail isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  58. Recunoștința mea față de marea mamă DR pentru că mi-a oferit ocazia de a-mi testa puterea. Mă întrebam de ce cei mai de succes oameni vorbesc despre el, chiar și în vecinătatea mea, despre modul în care a adus înapoi pe fostul iubitor și ia făcut să-și atingă oportunitățile pierdute și a reușit să facă tot ce fac. Nu mă îndoiesc decât atunci când am încercat puterea sa luna trecută prin e-mailul său (mamuduhighspiritualspell@gmail.com). DR mamudu a aruncat o vrajă de reuniune și mi-a adus partenerul după trei luni de la separarea noastră în cele trei zile pe care le-a promis. Promit să vă împărtășesc recunoștința ... Conectați-vă la el și împărtășiți-vă mărturia, ... mamuduhighspiritualspell@gmail.com, de asemenea, cu privire la următoarele aspecte

    1) Dacă doriți să vă recuperați ex.
    (2) Dacă aveți întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vreți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Vrei să-ți angajezi soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) Cum te-au înșelat și vrei să recuperești banii pierduți.
    (10) dacă doriți să vă opriți divorțul.
    (11) dacă vrei să divorțezi soțul tău.
    (12) dacă doriți să vi se acorde dorințele.
    (13) Sarcina de a concepe copilul
    (14) Asigurați-vă că câștigați dosarele problematice și divorțul indiferent de cum
    (15) Împiedicați căsătoria sau relația voastră de rupere.
    Încă o dată, adresa de e-mail este mamuduhighspiritualspell@gmail.com
    sitio web https://mamuduhighspiritua.wixsite.com/spell

    O WhatsApp ro +13478712077
    sitio web https://mamuduhighspiritua.wixsite.com/spell

    O WhatsApp en +13478712077

    RăspundețiȘtergere
  59. Iată pentru a mărturisi ce a făcut acest boxer de vrajă mare pentru mine. Niciodată nu cred în turnare până când nu am fost tentat să încerc. Eu și soțul meu am avut multe probleme în a trăi împreună, nu mă va face întotdeauna fericit pentru că sa îndrăgostit de o altă doamnă în afara căsătoriei noastre. Am încercat tot ce mi-a fost pentru a mă asigura că soțul meu a lăsat această femeie, dar cu cât vorbesc mai mult cu el, cu atât mă face mai trist, așa că căsnicia mea a căzut să divorțeze pentru că îmi acordă mai multă atenție. Cu toate aceste dureri și anxietate, am decis să contactez doctorul doctorului pentru a vedea dacă ar putea funcționa din nou între mine și soțul meu. Acest cerc de vraja Medicul mi-a spus că soțul meu este într-adevăr într-o mare problemă pentru că a fost fermecat de o magie, așa că ia spus că va face totul ca de obicei din nou. el a mers înainte și mi-a aruncat mândria după trei zile de vrajă pe care soțul meu mi-a schimbat complet și mi-a cerut scuze să-mi spun cum mi-a tratat singur, mulțumesc cu adevărat doctorului pentru a-mi lua soțul la mine vreau ca toată lumea să-l contacteze pentru cei care au probleme cu problema căsătoriei și probleme cu relația pe care o va rezolva pentru dvs. Adresa lor de email este aici: spellspecialistcaster937@gmail.com
    1) Dacă doriți să vă întoarceți înapoi.
    (2) dragoste joc
    (3) Vrei să fii promovat în birou.
    (4) Vrei ca femeile / bărbații să fugă pentru tine.
    (5) Dacă vreți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat sau să câștigi o loterie.
    (7) Vrei să-ți ceri soțul să fie al tău pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de sprijin financiar.
    (9) Dacă nu vă puteți întâlni cu partenerul.
    (10) pentru a opri divorțul.
    (11) dacă vrei să te diferențiezi de soțul tău
    (12) dacă doriți dorințele voastre.
    (13) Sarcina vrăji să gândească copilul
    (14) Garanție câștigați cazuri juridice tulburi și divorț indiferent de scenă
    (15) Anulați-vă căsătoria sau relația să nu se rupă.
    Din nou, adresa de e-mail este spellspecialistcaster937@gmail.com
    Orice doriți, îl veți primi de la un medic, contactați-l, explicați-i problema și rezolvați-l.

    RăspundețiȘtergere
  60. Buna, eu sunt Malan Dupa ce am avut relatii cu John de ani de zile, ma terminat, am facut totul ca sa-l intorc, dar totul a fost zadar, l-am dorit inapoi atat de mult pentru dragostea pe care o am pentru el, am intrebat el pentru tot ce am făcut promisiuni, dar el a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și mi-a sugerat să prefer să contactez un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt cel care nu sa gândit niciodată la vraja, nu aveam de ales decât prietena mea mi-a dat contactul medicului pe care el deja ea pentru a obține soțul ei înapoi, de asemenea, dar pentru mine nu am obișnuit să cred în orice vraja caster, dar i-am da doar tryiny, am contactat medicul prin e-mail-ul meu prietenul meu mi-a dat și Doctorul mi-a răspuns a doua zi și i-am explicat ceva pentru el și sa consultat cu dumnezeul său și am urmărit tot ce mi-a cerut să fac și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile ex se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat mândria și surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la conversații și tot ceea ce a spus a fost că îi era atât de rău pentru tot ce dorea să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, care a fost modul în care am început să trăim împreună fericit din nou. De atunci am promis că oricine știe că am o problemă de relație, aș fi de folos persoanei, referindu-mă la singura vrăjitoare adevărată și puternică care mi-a ajutat cu problema mea. Email: spellspecialistcaster937@gmail.com îl puteți trimite dacă aveți nevoie de ajutorul său în relația dvs. sau în orice alt caz.
    1) vrăji vrăji
    2) a pierdut vrăji de dragoste
    3) Vrăjile de divorț
    4) Vrăji de conectare
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Bannlys un fost iubit
    8.) Vrei să fii promovat în vraja de birou / loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest mare om dacă aveți vreo problemă pentru o soluție durabilă
    prin e-mail; spellspecialistcaster937@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  61. numele meu este Marry, am plecat și lucrez la Canada.
    Mi-ar plăcea lumea să știe despre vrăjitoria mare care ma ajutat cu problema mea de relație când soțul meu mă înșela pe mine cu o altă femeie și a amenințat că are un divorț și că poate să obțină custodia copilului nostru unde am privit in jos Nu puteam sa cred ca am simtit ca mi-ar lua viata nu pana cand am impartasit problemele mele cu cel mai bun prieten al meu si am fost frustrat, nu stiam ce sa fac din nou decat sa-i inform pe prietenul meu despre ce se intampla si sa adresat mie la vrăjitorul pe care l-am contactat Doctorul pentru ajutor după două zile, soțul meu sa schimbat brusc acum iubitor, îngrijitor, mereu îngrijorându-mă. Sunt atat de mare plin de vraja de castrare am decis sa-i raspandesc templul facand astfel intr-o stare similara de astazi pot obtine ajutor cu usurinta inainte ca ceva rau sa se intample cu relatia lui / ei Relatie puternica castel este spellspecialistcaster937@gmail.com esti liber să-l contactezi despre ceva din viața ta am auzit că poate face și mai mult ... poate rezolva în felul următor
    1. Învățați-vă iubitul sau faceți din nou
    2. Shot spiritual
    4. Vraja banilor
    5. Vraja de longevitate
    6. Ortografia prosperității
    7. Joc de protecție
    8. Obțineți un ortografie de locuri de muncă
    9. A deveni manager de ortografie
    10. Obțineți un împrumut imens fără să plătiți vreo taxă
    11. Ia-ți banii înapoi
    12. Vraja copiilor
    13. Ortografia sarcinii
    14. Ortografia libertății
    15. vrăjitorie de dragoste
    16, lipsă ortografie
    17. Ortografie umană invizibilă
    18. Succes sau pasiune
    19. Vrăjirea căsătoriei
    20. Ortografia respinsă
    21. Vraja de popularitate
    22. Vraja uciderea
    23. Vraja de cancer
    24. Vrăjile forțelor naturale
    25. Vraja de nebunie
    26. Permis de împrumut gratuit pentru casa
    27. Perioada de producție a filmelor și filmelor
    28. Vraja HIV / SIDA
    29. Ortografia tuberculozei
    30. Pierdeți greutatea și ortografia corpului
    31 vraja lupilor
    32 vrăji de frumusețe
    vă rugăm prietenii mei să nu vă ascundeți sentimentul pentru că o problemă este o problemă, rezolvați-vă, simțiți-vă liber și contactați-l pe Doctor, vorbiți cu el și nu mințiți despre problema dvs., contactați-l prin e-mail; spellspecialistcaster937@gmail.com
    Cred că și tu îți vei spune mărturia ta de îndată ce îl vei contacta.

    RăspundețiȘtergere
  62. Vă rog să citiți cu atenție vestea mea bună și sunt sigur că vă va afecta viața în mod pozitiv cu privire la modul în care soțul meu sa întors acasă!
    Am fost în robie mare timp de 4 ani suferind în mâinile unui soț înșelător. Am trăit fericit până când a vrut să-i spună prietenului său vechi de timp și a început să o întâlnească din nou în afara căsătoriei noastre și, înainte să-mi dau seama, nu mai avea grijă de propria sa familie, în măsura în care intenționa să se căsătorească cu ea și să mă divorțeze. I-am plâns și l-am raportat membrilor familiei, dar el nu a ascultat pe nimeni și a tăiat povestea scurtă, am venit în căutarea unui adevărat vrăjitor care să-i distrugă relația și să-l facă să revină la mine și la cei doi copii ai noștri; în căutarea mea am văzut oameni care împărtășesc mărturie despre modul în care căsătoria lor a fost restaurată de Dr. Isikolo și i-am ales e-mail-ul și i-am spus problema prin care trecusem și a acceptat să mă ajute și mi-a spus să nu-mi fac niciodată griji. Dupa ce terminase vraja, in a doua zi, amandoi au avut o cearta si a bătut prietena si sa întors acasă cerându-mi sa-l iert ca ochii lui sunt clare acum ca nu va face niciodata nimic care sa doara familia lui din nou și promite să fie un tată grijuliu și niciodată să nu-mi trișeze din nou. Sunt atât de fericit că nu l-am pierdut față de fată și toată aprecierea îi revine dr. Isikolo pentru lucrarea sa mare. Esti o vrajitoare Marele vrajitor si pentru toti cei care se confrunta cu aceasta sau o problema asemanatoare cu aceasta, te rog sa-l contactezi acum pe isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  63. Vreau sa va spun ca aceasta a fost mama mea care ma introduce la doctor, cand a aflat ca am avut atat de multe necazuri in casatoria mea mi-a spus atunci ca a ajutat-o atat de mult de aceea i-am contactat sa fie a rezolvat de asemenea problema mea de atunci i-am supărat Îmi promit că, în calitate de log pe măsură ce trăiesc, voi continua să împărtășesc mărturia și dacă cineva este acolo trecând prin orice dificultate de relație ar trebui să contacteze DR JAZAZA prin e-mailul său: drjazazasolution @ gmail.com sau WhatsApp +1 (209) 837-3537
    De asemenea, el se specializează în următoarele probleme
    (1) Dacă doriți ex-spate.
    (2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vreți un copil
    (6) Vrei să fii bogat.

    RăspundețiȘtergere
  64. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, am trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) Vrăjile pierdute de dragoste
    3) Vrăjile de divorț
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  65. Vreau să spun foarte mult datorită lui DR Isikolo că m-ai ajutat să-l aduc înapoi pe prințul din viața mea. am fost atât de surprins pe data de 1 august. În anul 2018, prietenul meu cu care m-am angajat și trebuia să ne căsătorim în martie mi-a spus că nu mai era interesat de relație. m-am simțit blestemat pentru relația mea pe termen lung ca să sfârșesc așa. Partenerul meu a întrerupt toate contactele cu mine. nu stiam niciodata ca un prieten a avut un interes pentru barbatul meu si a mers cat mai departe sa contacteze o vrajitoare pentru a-l ajuta sa-l dea de la mine. Când am văzut o mărturie despre DR Isikolo preotul șef al tuturor vrăjilor înregistrate Caster în toată lumea, mi-a povestit totul și cum au spus celelalte doamne o altă vrăjitoare. Mi-a spus să nu-mi fac griji că în 48 de ore, situația mea va fi sortată. tocmai am crezut, încredere și credință în el că el o va face cu adevărat pentru mine. sus și iată, după 48 de ore, Pavao a sunat să spună că îi pare rău și că a fost lucrarea diavolului. acum sunt fericit. vă rugăm să spuneți întregii lumi că DR Isikolo este cel mai bun vrăjitor și puteți să-l trimiteți prin e-mail pe isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  66. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, am trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) Vrăjile pierdute de dragoste
    3) Vrăjile de divorț
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  67. Numele meu este Susan Morari, și eu stau la Londra. Viața mea sa întors! După 2 ani de căsnicie ruptă, soțul meu mi-a lăsat cu doi copii, m-am simțit ca și cum viața mea urma să se termine, aproape că m-am sinucis, am fost emoționat în jos de foarte mult timp. Datorită unei vrăjitoare numită DR Isikolo, pe care l-am cunoscut online. Într-o zi credincioasă, când navighez prin internet, am dat peste mărturii despre mărturisirea acestui vrajitor. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că reface pântecul, vindecă cancerul și alte boli, că unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, despre o femeie numită Sonia, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 2 zile și, la sfârșitul mărturiei ei, a renunțat la adresa de e-mail a lui DR Isikolo. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. L-am contactat prin e-mail și mi-am explicat problema. În doar 24 de ore, soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât în ​​trecut DR Isikolo, este într-adevăr un om talentat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată și autentică vraja pentru a rezolva toate problemele tale pentru tine. Încercați Înaltul Doctor Isikolo oricând, el ar putea fi răspunsul la problemele dvs. Iată contactul său: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  68. Vreau să mulțumesc cocomului că mi-a adus înapoi pe iubitul meu în doar cinci zile Tamara Arratia din Londra. totul arata ca un vis, dar a fost atat de adevarat cat este totul sa intamplat "dupa ce mi-am pierdut prietenul cu o alta fetita timp de patru luni. în acea perioadă, se pare că întreaga lume se prăbușește atunci mi-am dat seama că nu sunt un laș care mi-a permis o doamnă ca mine să o ia și mi-a plăcut bărbatul în timp ce stau și plâng în lacrimi ca un nebun. așa a fost i
    a intrat în contact cu acest mare cocom care mi-a adus înapoi lacrimile o clipire a ochilor in doar 2 zile dupa ce a urmat toate instructiunile fiind întrebă. în prezent trăim fericit ca niciodată. pentru oricine afară acolo, care simte că lacrimile sale înseamnă foarte mult să nu fie pierdut poate contacta Dr. Isikolo cu această adresă de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  69. Bună, eu sunt Mary Michael, sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi despre cum am primit dragostea soțului meu înapoi. Am fost nebun când dragostea mea mi-a lăsat o altă fată luna trecută. Dar când m-am întâlnit cu un prieten care mi-a prezentat-o ​​lui DrIgbinovia, marele mesager, i-am spus întrebării lui DrIgbinovia despre cum ma lăsat soțul meu și cum trebuie să-mi găsesc un loc de muncă într- companie foarte mare. Mi-a spus doar că am venit în locul potrivit pentru a-mi aduce dorința inimii fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce să fac După ce sa terminat În următoarele două zile, Dragostea mea ma sunat la telefon și îmi pare rău să trăiesc acum și că în săptămâna următoare după ce dragostea mea ma chemat să mă duc la iertare, am fost chemat la un interviu în compania mea dorită și trebuia să lucrez ca supervizor. Sunt atât de fericit și copleșit de faptul că trebuie să spun asta întregii lumi despre modul în care Drigbin mă ajută să-mi dau dorința inimii. Drigbinovia este un specialist în tot felul de vrăji și magie bună. Dacă aveți întrebări, contactați Drigbinovia la următoarea adresă de e-mail: doctorigbinovia93@gmail.com

    Mulțumesc mai târziu.

    RăspundețiȘtergere
  70. Inimaginabile și de necrezut. Aceasta este Martina Petar am o veste bună să împărtășesc întreaga lume. Ai nevoie de fostul tău soț sau iubit de urgență? Vreau să vă spun că nu trebuie să vă faceți griji pentru că am o veste bună pentru cei care se confruntă sau sunt asemănătoși cu această situație, deoarece există întotdeauna o speranță și o soluție pentru toate problemele. Există o castă de vrajă numită DR Isikolo, care vă poate rezolva cu adevărat toate problemele. Obținerea iubitului meu înapoi este ceea ce nu-mi pot imagina, dar când l-am pierdut pe Mike, aveam nevoie de ajutor și de undeva să se răzgândească, dar vărul meu mi-a povestit despre această vrăjitoare care ia ajutat și pe internet. Am crezut că nu va funcționa, dar am încercat doar să-i dau șansa acestui om și am comandat o LOVE SPELL. Două zile mai târziu, telefonul meu a sunat. Mike a fost din nou vechiul său sine și a vrut să se întoarcă la mine! Nu numai că veniți înapoi, acesta este cu adevărat miraculos, iar vrăjitorul îl deschide pentru a ști cât de mult îi iubesc și care are nevoie de el. Această vrăjitorie nu este o spălare a creierului, dar el și-a deschis ochii pentru a ști câtă dragoste trebuie să împărtășim împreună. Îi recomand pe oricine care este în vechea mea situație să-l încerce pentru că el te va ajuta și vei face lucrurile așa cum ar trebui să fie. Dacă aveți o astfel de problemă sau ceva similar, contactați-l pe adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau Whatsapp pe +2348133261196 mulțumesc DR Isikolo de fapt ești miraculos și dumnezeii tăi te pot răsplăti vreodată pentru faptele tale bune.

    RăspundețiȘtergere
  71. Nu am crezut niciodată că există încă putere în vrajă până când am găsit un vrăjitor mare care mă ajută cu numerele mele norocoase pe care le-am folosit în câștigarea jocului meu de loto, am câștigat 100.000 de lire sterline, acești oameni au ajutat atât de mulți oameni în diferite moduri, am fost atât de norocoasă să găsesc acești mari doctori. Împărtășesc aceste mărturii spectatorilor acolo, pentru că l-am găsit și pe internet de la cineva pe care-l ajută să câștige mega milioane, dacă aveți nevoie de ajutorul său aici este e-mailul său akhigbespellhome@gmail.com el, de asemenea, ajuta cu următoarele probleme

    PROBLEME DE RELAȚIE

    LUPTA DE PROBLEME SPIRTUALE

    CÂȘTIGAREA NUMERELOR LOTEREI

    PROMOVAREA ÎN BIROUL

    PROMOVAREA AFACERILOR

    SPELL DE MONEY

    VRAJA DRAGOSTEI


    Toate acestea fac doctorul AKHIGBE cu puterea zeilor săi
    pentru o comunicare ușoară, puteți să-l contactați prin e-mailul său akhigbespellhome@gmail.com SAU whatsapp +2349035428122

    RăspundețiȘtergere
  72. Mă trezesc zilnic cu un zâmbet pe fața mea și cântând laudele acestui vrăjitor puternic, numit DR ISIKOLO, care mi-a făcut o mare favoare prin salvarea relației mele de la destrămare. Eu credeam că am o relație perfectă până când iubitul meu a venit acasă târziu, iar în fiecare zi el îmi dă diferite scuze, apoi am decis să-l țin mai aproape de el, apoi descoper că avea o aventură cu o altă fată. Am fost inima ruptă pentru că am avut încredere în el atât de mult și știind că el are o relație secretă, mă doare mult .. Dar mulțumesc tuturor celor care au plasat informațiile de contact ale lui DR ISIKOLO pe internet pentru că prin asta am putut contacta DR ISIKOLO și astăzi relația mea a fost restaurată cu dragoste și mai multă dragoste decât oricând. Dacă vă aflați în orice fel de relație sau stres de căsătorie, vă voi face o favoare prin renunțarea la informațiile de contact ale DR ISIKOLO, care sunt prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  73. Numele meu este Fried Carol, și am sediul în Columbia. Viața mea sa întors! După 1 an de căsătorie ruptă, soțul meu mi-a lăsat trei copii, am simțit că viața mea urma să se termine, aproape că m-am sinucis, am fost deprimat emoțional de multă vreme. Mulțumită unui spioncaster numit Dr. Oziza, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, în timp ce navighez pe internet, am găsit multe mărturii despre această vrăjitoare, în particular. Unii oameni au declarat că a adus înapoi pe fostul iubit, alții mărturisind că restaurează uterul, vindecă cancer și alte boli, alții mărturisesc că poate să vrăjească pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am dat peste o mărturie specială, era o femeie pe nume Ahiga, ea a mărturisit despre cum a adus-o pe fostul ei iubit în mai puțin de 2 zile și, la sfârșitul mărturiei ei, a renunțat la adresa de e-mail a doctorului Oziza după ce a citit aceasta, am decis să încerc. L-am contactat prin e-mail și mi-a explicat problema. În doar 24 de ore, soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte. Dr. Oziza este un om cu adevărat înzestrat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și sunteți în căutarea unui spellcaster adevărat și autentic pentru a vă rezolva toate problemele. Încercați Dr. Oziza în orice moment, el ar putea fi răspunsul la problemele dvs. Aici este contactul dvs .: wiseozizaspiritualhome@gmail.com. Apelați sau ce vă ajută la +2348111448971

    RăspundețiȘtergere
  74. Soțul meu a plecat în Olanda în ultimele șase luni și după aceea a refuzat să vină acasă, am sunat și i-am sunat și a persistat apoi instantaneu ceva nou a fost greșit undeva am căutat ajutat de la verticală la orizontală și totuși fără rezultat. Am plâns și am plâns, dar nu se va întoarce la mine. pe 21 septembrie am luat computerul meu pentru a primi sugestii de formular oriunde am putut atunci am venit peste isikolosolutionhome@gmail.com dar să spun de fapt, deși am vrut să fac orice pentru a avea soția mea înapoi am încă îndoială că acest lucru ar putea lucra pentru că nu cred în superstiție. Răspunsul pe care l-am obținut a fost de mirare că soțul meu a fost strălucit de o altă femeie. am strigat de ajutor, dar el a spus nu vă faceți griji. asta ar trebui să fac și am făcut-o. la cea mai mare surpriză de 48 de ore, pe 23 septembrie, soțul meu a sunat și el a strigat la mine și nu știe ce să fac, am bustul în lacrimi, dar de bucurie. așa că voi folosi acest mediu pentru a îndemna fiecare suflet cu probleme de orice fel încercați și contactați acest e-mail. isikolosolutionhome@gmail.com. call sau Whatsapp pe el pe +2348133261196 Great DR ISIKOLO ESTE UN PROBLEM SOLVER.

    RăspundețiȘtergere
  75. Salutare tuturor! Sunt Kim din Statele Unite ale Americii Sunt aici pentru a depune mărturie în numele acestui mare om care a adus fericirea familiei mele după ce iubitul meu Chris mi-a lăsat trei ani la o altă femeie pe care am iubit-o Chris pentru că era prima mea dragoste am încercat totul Făceam să-l aduc înapoi pe Chris în viața mea, dar oamenii pe care i-am întâlnit doar mi-au ascuns și mint. Deci, în mod normal, mă duc sâmbătă să-mi fac părul și să fac ceva. în salon, când ascultă radioul, programul (așa cum m-am întors la fostul meu) și am început să vorbesc mult despre Dr.chamberc cum acest om a ajutat mulți oameni să aducă un amant acolo, așa că am mers imediat la doamnelor, pe care le-am întâlnit în salon și le-am explicat lucruri care le-au spus că ar trebui să încerc să îl contactez pe Dr.chamberc că vorbea despre oraș și că oamenii l-au contactat cu adevărat pentru ajutor, am căutat imediat pe internet și am citit lucruri grozave despre Dr.chamberc Acum sunt Dr.chamberccontact imediat în salonul pe care l-am chemat Dr.chamberc și i-am împărtășit problema cu el pe care tocmai mi-a spus că nu trebuia să-mi fac griji că ar trebui să fiu doar fericit tocmai mi-a spus să-i trimit niște detalii Am făcut și apoi sa întors la mine că totul ar fi bine în 36 de ore am fost atât de fericit că Dr.chamberc și-a făcut treaba și nu ma dezamăgit, iubitul meu Chris a venit la mine în lacrimi și mi-a cerut scuze că a plecat mă în dureri profunde pentru un bun 3 ani, deci el a decis să dovedească că el niciodată el nu mă va lăsa fără nici un motiv să mă acceseze în contul meu și să-i fac rudă rudă pentru toată voința lui. Acum, cel mai perfect lucru este că el nu poate să petreacă un minut fără să mă vadă sau să mă sune, sunt atât de recunoscător pentru Dr.chamberc că a întors norocul pe care l-am pierdut ani de zile. Vă rugăm să contactați Dr.chamberc pentru ajutor că el este un om de încredere în email chamberc564@yahoo.com
    (1) Dacă doriți ex-spate. (2) dacă aveți întotdeauna vise rele. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei ca femeile / bărbații să fugă pentru tine? (5) Dacă vreți un copil. (6) [Vrei să fii bogat. (7) Vrei ca soțul și soția să fie pentru totdeauna. (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară. (9) Dacă doriți să opriți divorțul. 10) Ajutați oamenii să iasă din închisoare. (11) Vrăji de căsătorie (12) Vrăji minunate (13) Vrăji de frumusețe (14) PROPHECY CHARM (15) Magic de atracție (16) Evil Eye Magic. (17) Spell Kissing (18) Scoateți vrăji de grețuri. (19) SPELLS SPECIAL GRATUIT. (20) SUCCESUL ÎN ÎNCERCĂRI. (21) Vraja pentru a obține cine te iubește. CONTACT: chamberc564@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  76. Aceasta este mărturia mea despre lucrarea minunată făcută de Dr. Isikolo pentru mine. Sotul meu ma abandonat pe mine si pe copii si m-am dus sa stau cu o alta femeie pe care tocmai la intalnit. Și femeia ia spus că nu va avea niciodată de-a face cu mine și copiii mei pentru asta, eu și copiii am suferit și am călcat o luptă, dar eu am decis să fac toate mijloacele de a face sigur că familia mea se întâlnește așa cum o folosește, apoi m-am dus acolo acolo am văzut atât de multe discuții bune despre această vrăjitoare numită Dr Isikolo pe site-ul său http://drisikolosolutionhome.webnode.com, așa că a trebuit să-l contactez și să-mi explice problema și în doar 24 de ore după cum a promis, soțul meu sa întors acasă și comportamentul lui sa întors la bărbatul cu care m-am căsătorit. I cant multumesc castelului suficient pentru ceea ce a facut pentru mine, sunt foarte recunoscator si nu voi opri niciodata sa-i public numele pe internet pentru munca buna pe care a facut-o pentru mine, din nou aici este site-ul lui http: drisikolosolutionhome. webnode.com și e-mailul său este isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  77. Se întâmplă încă minuni și mărturisesc despre modul în care doctorul Isikolo a adus fericirea în viața mea. Prietenul meu ma lasat cu o luna in urma si pleca cu o alta femeie cu 7 ani mai in varsta decat el, simt ca viata mea este complet peste o zi in timp ce cautam sa caut pe internet pentru ajutor. Vrajitorul vrajitorilor au ajutat mai mulți oameni să ajungă acolo în dragoste. Am fost depresivă pentru ultima lună și ceea ce am nevoie este să-l dau înapoi și să trăiesc cu el fericit. așa că am decis să o încerc, așa că am contactat vrăjitorul numit Dr. Isikolo și mi-a explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi aduce prietenul înapoi și acum viața mea este completă și amândoi suntem foarte fericiți cu relația. și sunt cu adevărat recunoscător acestui om pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, vă mulțumesc foarte mult și voi continua să spun mărturia mea mereu. pentru cei care au nevoie de ajutor sau care au aceeași problemă ca mine ar trebui să-l contactați pe adresa de e-mail isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp-l pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  78. Se întâmplă încă minuni și mărturisesc despre modul în care doctorul Isikolo a adus fericirea în viața mea. Prietenul meu ma lasat cu o luna in urma si pleca cu o alta femeie cu 7 ani mai in varsta decat el, simt ca viata mea este complet peste o zi in timp ce cautam sa caut pe internet pentru ajutor. Vrajitorul vrajitorilor au ajutat mai mulți oameni să ajungă acolo în dragoste. Am fost depresivă pentru ultima lună și ceea ce am nevoie este să-l dau înapoi și să trăiesc cu el fericit. așa că am decis să o încerc, așa că am contactat vrăjitorul numit Dr. Isikolo și mi-a explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi aduce prietenul înapoi și acum viața mea este completă și amândoi suntem foarte fericiți cu relația. și sunt cu adevărat recunoscător acestui om pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, vă mulțumesc foarte mult și voi continua să spun mărturia mea mereu. pentru cei care au nevoie de ajutor sau care au aceeași problemă ca mine ar trebui să-l contactați pe adresa de e-mail isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp-l pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  79. salut numele meu este sherrie winn Sunt aici sa-ti spun povestea mea sotul meu ma lasat pentru o alta femeie timp de 4 ani am fost inima spart asa ca am intrat in greatmutaba@gmail.com el ma ajuta sa arunc o vraja de dragoste si in mai putin de 48 de ore soțul sa întors la mine cerându-mă să mă întorc la el, sunt atât de fericit pentru că soțul meu se întoarce acasă și mulțumesc greatmutaba@gmail.com pentru ajutorul lui vă mulțumesc domnule

    RăspundețiȘtergere
  80. Bună ziua tuturor, sunt Andela Batolomej, vreau să împărtășesc o mărturie vie despre modul în care doctorul Isikolo a reușit să-mi aducă soțul înapoi, eu și soțul meu au fost într-o despărțire serioasă, chiar înainte de a ne certa mereu luptele și de a face diferite acțiuni necurate. Soțul meu și-a împachetat lucrurile din casă și a trebuit să trăim în altă zonă, în ciuda tuturor acestor lucruri, căutam o modalitate de reîntregire cu soțul meu, până când l-am întâlnit pe doctorul Isikolo, cel care a reușit să-mi aducă soțul înapoi acasă și ma asigurat că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore după ce a terminat pregătirea vrăjii iubirii. Sunt astăzi foarte gata să le spun lumii că Doctor Trust este cu adevărat un om al cuvântului său pentru că soțul meu sa întors la mine și a căzut în genunchi cerându-mă să-l iert și să-l accept înapoi ... Astăzi, familia mea sa întors din nou și suntem fericiți trăind bine și sănătoși, cu doctorul Isikolo tot visul meu a venit prin reunirea căsătoriei mele, prieteni în cazul în care aveți nevoie de ajutați-l pe Dr. Isikolo să-l trimiteți prin poștă pe adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau pe Whatsapp pe +2348133261196, domnule vă voi recomanda pentru totdeauna !!! puteți vizita, de asemenea, via Via web sit: http: drisikolosolutionhome.webnode.com

    RăspundețiȘtergere
  81. Mă simt la fel ca orice altă femeie cu durere de cap și ce aș fi făcut dacă nu pentru dr. Isikolo, numele meu este doamna Lara Antonio, am 38 de ani și am un fiu. Din nefericire, cu aproape un an în urmă, tatăl său sa despărțit de mine din cauza unei greșeli pe care am făcut-o și chiar îl vreau înapoi. El este cel mai bun lucru care mi sa întâmplat vreodată și vreau ca familia noastră să fie din nou completă, vreau să-mi petrec restul vieții cu el. Așa că am citit online că dr. Isikolo a ajutat o fată în aceeași situație ca și a mea și l-am contactat pentru ajutor. Am crescut cu părinții mei divorțați și nu vreau asta pentru fiul meu și mi-e dor de soțul meu atât de mult și vreau doar ca familia noastră să fie din nou întreagă Vreau iubirea din viața mea înapoi și pot să spun sincer că pentru că este singurul om pe care l-am iubit cu adevărat cu toată inima mea. Deci, caut ajutorul de la isikolosolutionhome@gmail.com si mi-a raspuns si mi-a aratat o vraja de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi returna sotul si sunt fericita si recunoscatoare pentru ca ma ajutat si vreau sa aveti tot ocazia pe care o aveam, doctorul Isikolo este singurul prin ajutorul pe care l-am cunoscut vreodată. Mult noroc "poti trimite e-mail pe marele barbat pe isikolosolutionhome@gmail.com sau pe Whatsapp pe +2348133261196 gata sa te ajute cu problema ta oricand, in orice zi.

    RăspundețiȘtergere
  82. Bună ziua tuturor, Numele meu este Ruth am din Anglia, vreau să împărtășesc mărturia mea aici despre cum am primit soțul meu înapoi, mi-a părăsit-o acum 6 ani și am fost singur fără ajutor, când am văzut anunțul doctorului Akin despre Facebook săptămâna trecută, am fost de garanție nu până acum, a trebuit să-l contactați și el a fost de acord să mă ajute, și el a spus după munca sa soțul meu se va întoarce la mine în 24 de ore, am fost cu nerăbdare să vedem ce se va întâmpla după 24 de ore, Imediat ce mi-a spus că sa terminat, soțul meu mi-a sunat linia de birou și mi-a spus că mă vrea din nou, am fost atât de fericit și i-am spus doctorului Akin că voi informa lumea despre el, de aceea împărtășesc numele lui aici pentru cei care au nevoie de ajutor în orice fel, are puterea de a aduce soluția la orice problemă, așa că frații și surorile mele care au nevoie de soluții la orice fel de problemă, contactați-l pe Dr Akin astăzi și le rezolva aici sunt detaliile de contact ale acestuia, Email: akinsolutiontemple@gmail.com. Chat și apeluri WhatsApp: +27656406432.

    RăspundețiȘtergere
  83. Sunt Sanela Dmitar. Mă simt atât de bucuros astăzi din cauza ajutorului pe care Dr. Isikolo mi-a dat-o pentru a-mi aduce soțul înapoi cu vraja lui. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela și căuta un divorț. Dar când am intrat pe site-ul Dr. Isikolo pe internet postat de o doamnă și am decis să ia legătura cu el și i-am explicat situația mea la el și apoi să caute ajutorul lui, dar la cea mai mare surpriză mi-a spus că el mă va ajuta cu cazul meu pentru că nu există nici o problemă fără o soluție. Aici sărbătorește pentru că soțul meu se întoarce acasă și mă bucur foarte mult de căsnicia mea, care este o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Isikolo este cu adevarat o adevarata vrajitoare. De ce nu contactați Dr. Isikolo acum dacă vă confruntați cu orice provocări în viața de relații. Site web: http: drisikolosolutionhome.webnode.com SAU prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau pe Whatsapp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  84. În viața noastră simplă, dragostea joacă un rol foarte specific. Acum suntem capabili să vă facem viața dragostei sănătoasă și nu are spațiu pentru orice tip de probleme. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul AGBAZARA TEMPLE OF SOLUTION. Mi-a ajutat să arunc o vrajă care mi-a adus amorul de mult pierdut înapoi cu 48 de ore care m-au lăsat pentru o altă femeie. puteți să-l contactați și pe el ( agbazara@gmail.com ) sau să îl sunați / WhatsApp pe +2348104102662 și să fiți fericit pentru totdeauna cum am acum cu experiența lui.

    RăspundețiȘtergere
  85. Aceasta este cu siguranță o mărturie șocantă și autentică .. Am vizitat un forum aici pe internet, la data de 20 septembrie a acestui an. Și am văzut o mărturie minunată despre acest rol puternic și mare de vrăjitor numit Dr Isikolo pe forum .. Niciodată am crezut, pentru că n-am mai auzit și nici nu am învățat nimic despre magie înainte. Nici un suflet n-ar fi fost capabil să mă influențeze despre vrăjile dragostei, nu până când doctorul Isikolo mi-a făcut-o și mi-a restabilit mariajul de 8 ani înapoi la mine soțul înapoi la mine în același 48 de ore la fel cum am citit pe internet. am fost cu adevărat uimită și șocată când soțul meu a îngenuncheat cerșind pentru iertare și pentru mine să-l accept înapoi .. Sunt foarte lipsit de expresii și nu știu cât de mult să-mi transmit aprecierea mea Dr Isikolo ești un Dumnezeu a trimis la mine și la întreaga mea familie .. Și acum sunt o femeie plină de bucurie din nou ... aici este site-ul său: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  86. Bună sunt Diana Benites. Am făcut o vrajă de dragoste făcută logodnicului meu de fapt mi-a lăsat după un an de angajament am fost șocat când mi-a spus că nu mă mai iubește că se va căsători cu o altă fată a fost foarte greu de crezut pentru că eram în dragoste din ultimii 5 ani a fost tipul care nu sa gândit niciodată să trăiască fără mine pentru o secundă pe care o folosea pentru a da mii de telefoane într-o zi și mi-a spus că nu mă mai iubește, a fost o veste mai rea pentru familia mea, pentru că am dat un prieten foarte bun prietenilor mei și am raflat în legătură cu angajamentul meu și am pus un inel de logodnă unii altora în fața a sute de oameni acum dacă nu m-ar fi căsătorit, așa că era rușine pentru mine în societatea mea, așa că a decis să-i duc înapoi cum, decât am găsit doctorul Isikolo pe Internet i-am spus problema mea el mi-a spus să nu-ți faci griji că-l voi aduce înapoi la tine el mi-a zis că va veni el însuși și mă va implora. mi-a dat 48 de ore și, desigur, sa întâmplat înainte de 48 de ore el sa întors la mine și a spus că îi pare rău pentru ceea ce el mi-a făcut, că e gata să se căsătorească cu mine. ne căsătorim și acum suntem fericiți ca soț și soție. într-adevăr Dr Isikolo este un om miraculos. contactați-l pentru propriul dvs. ajutor isikolosolutionhome@gmail.com sau pe Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  87. Eu sunt Tamara Paytan. Când am descoperit în cele din urmă mărturii despre acest vrăjitor Dr. Isikolo, cum a ajutat mulți oameni să-și ia iubitorii și casele sparte, i-am contactat prin adresa de e-mail Dr Isikolospellcaster@gmail.com pentru că eram absolut disperată să adu-mi soția înapoi. Viața fără soția mea a fost o adevărată dezordine pentru mine și copiii mei. Am vrut o schimbare dramatică și am crezut că magia ar putea fi soluția. După discutarea rezoluției cu doctorul imesagbor, mi-a dat speranță că îmi va recupera căsnicia. M-am simțit încrezător că îmi va face soția să se întoarcă acasă și a făcut-o! Este fantastic ce a făcut acest mare spioncaster pentru mine, ajutorul lui este neprețuit! Nu știu ce aș fi făcut fără Dr. Isikolo, își face treaba așa de bine că este organizat și foarte funcțional, cred că este cel mai bun vrăjitor care mă pot baza atunci când vine vorba de tot felul de vrăji, că vrăjile lui au lucrat, dacă aveți nevoie de ajutor, contactați-l pe dr. isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l pune pe +2348133261196 și vă asigur că lucrurile se vor întoarce pentru tine

    RăspundețiȘtergere
  88. Numele meu este Meg din Statele Unite. Doresc să
    împărtășesc mărturia mea cu publicul larg despre
    O mare casetă de vrăjitor numită (DrKahuna) a făcut pentru mine, acest templu
    tocmai am adus înapoi excedentul meu ex
    iubitor de mine cu munca lor mare vraja, am fost datând cu acest om numit
    Steven am fost împreună pentru o lungă perioadă de timp
    timp și ne-am iubit pe noi înșine, dar când nu am reușit
    să-i dea un copil de sex masculin timp de 5 ani mi-a părăsit și mi-a spus
    Nu mai pot continua decât atunci când eram acum
    căutând modalități de a-l aduce înapoi și, de asemenea, să rămână gravidă, până la un prieten
    din a mea mi-a spus despre acest templu și mi-a dat adresa de e-mail de contact,
    atunci nu veți crede acest lucru când i-am contactat pe problemele mele pe care le-au
    a pregătit articolele și mi-a aruncat vraja și mi-a adus soțul pierdut
    înapoi, și după o lună am pierdut fluxul meu lunar și mă duc la un test și
    rezultatul a declarat că am fost însărcinată, sunt fericit astăzi sunt o mamă
    un set de gemeni un băiat și o fată, mulțumesc încă o dată templului pentru
    ceea ce au făcut pentru mine, dacă sunteți acolo prin oricare dintre ele
    din aceste probleme puteți contacta acest mare Dr pentru ajutorul de mai jos:

    Contactați-i ... kahunahelp@yahoo.com sunați sau îl puteți trimite pe linia sa directă +2348147400259 dacă aveți nevoie de ajutor

    RăspundețiȘtergere
  89. NU POATE FI MAI MULTE HAPPY DACA SOSIREA MEA ESTE ÎNAPOI, eu Dora Gabrielo au fost în robie mare pentru aproximativ 7 ani suferind în mâinile unui soț înșelător. Am trăit fericit până când a vrut să-i spună prietenului său vechi de timp și a început să o întâlnească din nou în afara căsătoriei noastre și, înainte să-mi dau seama, nu mai avea grijă de propria sa familie, în măsura în care intenționa să se căsătorească cu ea și să mă divorțeze. I-am plâns și l-am raportat membrilor familiei, dar el nu a ascultat pe nimeni și a tăiat povestea scurtă, am venit în căutarea unui adevărat vrăjitor care să-i distrugă relația și să-l facă să revină la mine și la cei doi copii ai noștri; în căutarea mea am văzut oameni care împărtășesc mărturie despre modul în care căsătoria lor a fost restaurată de Dr. Isikolo și i-am ales e-mail-ul și i-am spus problema prin care trecusem și a acceptat să mă ajute și mi-a spus să nu-mi fac niciodată griji. Dupa ce terminase vraja, in a doua zi, amandoi au avut o cearta si a bătut prietena si sa întors acasă cerându-mi sa-l iert ca ochii lui sunt clare acum ca nu va face niciodata nimic care sa doara familia lui din nou și promite să fie un tată grijuliu și niciodată să nu-mi trișeze din nou. Sunt atât de fericit că nu l-am pierdut față de fată și toată aprecierea îi revine dr. Isikolo pentru munca sa mare. Esti o vrajitoare Marele vrajitor si pentru toti cei care se confrunta cu aceasta sau o problema asemanatoare cu aceasta, te rog sa-l contactezi acum pe isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  90. Am fost prin iad și durere, căutând un bun și
    vrăjitoare reală, care mă poate ajuta să-mi aduc soțul înapoi
    au fost scamate de atâtea ori, de unii care au pretins
    pentru a fi vrăji reale. până când am găsit vraja reală și mare
    la Kahuna LOVE SPELL care ma ajutat și
    mi-au rezolvat toate problemele legate de prietenul meu care a plecat
    de la opt luni în urmă. Și după aceea mi-am luat și eu
    prieten de-a lungul, care a avut, de asemenea, aceeași problemă
    cu privire la soțul ei, care a părăsit-o de cinci luni
    în urmă, iar problema a fost rezolvată și de aceiași
    Kahuna. Nu vezi! vraja reală și minunată
    castelul este aici, tot ce trebuie să faceți acum este să contactați acest lucru
    aceeași adresă ori de câte ori vă aflați în orice problemă
    legate de vraja. Mi-a luat o perioadă foarte lungă de timp
    timp, înainte de a putea obține acest real și mare vraja caster.So
    chiar acum kahunahelp@yahoo.com sunați sau trimiteți-l pe linia sa directă +2348147400259 dacă aveți nevoie de ajutor este aici și cel mai bun
    pentru a vă rezolva problemele ......

    RăspundețiȘtergere
  91. Numele meu este Marija Dino. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr. Isikolo mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja sa magică și de dragoste. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul dr. Isikolo pe internet despre cum îi ajută pe atât de mulți oameni să-și primească ex back și să ajute de stabilire a relației și de a face oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Isikolo este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM AJUTAȚI-VĂ ÎNTÂLNIȚI CONTACTUL DOCTORULUI ISIKOLO ACUM prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196. El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră. lui Via web sit: http: drisikolosolutionhome.webnode.com

    RăspundețiȘtergere