Autobiografie 2

Prea distinse cititoare
Şi coniţe apetisante
Duduiţe din Beer Sheva
Botoşani şi Alicante,
Curtezani din Ţara Sfântă
Şi din strada Labirint,
Daţi-mi voie, domni şi doamne
Mai întâi să mă prezint:
Numele: Ion Pribeagu
Ocupaţia scriitor,
Peste un metru înălţime
De la cap pân-la picior.
Data naşterii: octombrie
Locul naşterii: în pat,
Semnele particulare:
Mărunţel şi inspirat.
Ochi deştepţi ascunşi sub lupe,
Nas copoi şi barba rade,
După stil şi comportare
Par a fi om cumsecade.
Sunt îndrăgostit de artă
Şi frumos – poate de-aceea,
Iubesc Cântecul şi Vinul
Şi îndeosebi Femeia.
Sunt milionar de rime
Şi ador şampania
Şi bogat nevoie mare
Am castele în Spania.
Locuinţa cuib de visuri,
Precum vrut-a Cel de-a Pururi,
Până-vârf cu anecdote,
Vin şi flori şi calambururi.
Pânze şi picturi celebre
De valori nebănuite,
Pe-autori nu-i ştiu însă
Toate au ramele aurite.
Nu mai spun că frigideru-i
Plin cu vinuri excelente,
Pescării şi-aperitive
Şi păstrămuri suculente.
Telefon am pân-şi-n baie
Şi de sună vreo iubită,
Îi trimit liftul – din casă –
Şi se urcă într-o clipită.
Toate glastrele sunt pline
Cu-albăstrele şi cu nalbe
Dalii şi hortensii roşii
Maci şi garoafe albe.
Sunt un om cu socoteală
Şi adevărat vă spun
Împărţesc şi scad întruna
Însă nu ştiu să adun.
Am şi haine şi cravate
Şi cămăşi cu monogram
Am şi bani, dar niciodată
Nu-mi ajunge-atât cât am.
Am o specialitate
Din Iordan şi pân-la Nistru
Şi o semnătură parcă-i
Semnătură de ministru.
Însă, nu pot cu ministrul
Pe acelaşi plan să stau,
El ia fără să semneze
Eu semnez fără să iau.
„Mic şi-al dracului”, spun unii,
Dar v-asigur dragii mei,
Că eu sunt doar mic – atâta,
Dar al dracului sunt ei.
Deşi mic de stat şi-adesea
Mulţi cu spirite mă-împung,
Niciodată n-am pus scara
Unde trebuia s-ajung.
Şi acum când mă cunoaşteţi
Şi sunteţi edificaţi,
Încă două sau trei puncte
Vă mai rog să-mi acordaţi.
Dacă n-am celebritatea
Lui Picasso sau Chagal,
Am însă o calitate
Totdeauna-s punctual.
N-am râvnit să fiu vedetă,
Nici ministru nici adjunct,
Şi pe adversari c-o poantă
Rând pe rând i-am pus la punct.
Dacă n-am fost punct de reazem,
Cum e foarte greu să fii,
Reuşeam câteodată
Ca să pun punctul pe I.
Uneori am râs cu hohot,
Alte ori am fost integru,
N-am lăsat să se-ntrevadă
Niciodată punctul negru.
Foarte multe Mesaline
Mi-au pus laurii pe frunte,
Şi ca omul câteodată
Mă gândeam… la puncte puncte
Dar mi-am încrustat cu aur
Numele pe-un piedestal,
Plin cu cronici şi de snoave
Şi-asta-i punctul principal.
Chiar de întimpin spini în cale
Cu răbdare îi suport,
Şi-i înlătur, fulge, fiindcă
N-am ajuns la punctul mort.
Nu mă laud că-s maestru,
Sau c-aş fi a tot putinte,
Dar am dat la alţi mai tineri
Multe puncte înainte.
Astfel sunt şi voi rămâne
Până când voi fi defunct,
Şi fiindcă vorbim de puncte,
Daţi-mi voie să pun punct.