VERISOARA de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gîrleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.
Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru,
O cameră – unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.
De joi, când apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era închisă,
Şi cheile erau la mine.
Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă Duminica, deloc.
Aşa că, tânăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.
Şi într-o Sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na !
Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă în inele,
Şi-n sân ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc !
Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.
Târziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în uşă
Directorul ! O catastrofă !
În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?
Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi !
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…
A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :
- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea !