Capsa de Ion Pribeagu

În vitrinele lui Capşa,
Sunt expuse prăjituri,
Lei şi urşi de şocolată
Şi tot felul de figuri.

Îngeri şi purcei de lapte,
Ouă roşii, cerbi şi pui,
Toate fabricate în zahăr
În laboratorul lui.

Ş’a intrat domnul Costică
Un geambaş cu ceafă lată.
- Bună ziua! Zise dânsul -
Vreau un cal de şocolată!
- Da! Avem! – Şi vânzătoarea
Îi arată vreo câţiva.
- P’ăsta roibu-l iau, că-mi place,
Dar am să vă rog ceva!
Hamurile-aş vrea să fie
Albe şi cu zdrăngănele,
Iar pe jos pajişte verde
Şi cu nişte floricele!
- Imediat! Şi’n trei minute,
L-a adus mult mai focos,
Ducipal cu hăţuri albe,
Şi cu stânjenei pe jos.
- Nu te superi domnişoară,
Dar mai am o rugăminte:
Vreau să-mi scriţi cu slove roşii
Numai două-trei cuvinte.
Mâine-i ziua mea şi fiindcă,
Plec acuma la Focşani,
Scrieţi: “Să trăieşti Costică!”
“Souvenir!” şi “La mulţi ani!”
- S-a făcut! Şi’n trei minute,
Iute ca o rândunică,
I-a adus calul şi scrisul,
Cum a vrut nenea Costică.
- Mulţumesc! – A spus geambaşul
Cu un gest cavaleresc –
Şi-acum spune-mi turturico,
Cât costã, ca să plătesc!
- Păi, cu hamurile albe,
Pajiştea cu stânjenei,
Suvenirul şi urarea,
În total: şaizeci de lei!
- Minunat! Ş’a spus în gându-i,
Radios şi fericit,
Ş’admirându-l încă-odată,
A scos banii şi-a plătit.
- Vi-l împachetez? – întreabă,
Vânzătoarea cu lipici –
- Nu! Nu! Nu! – a spus Costică,
Fiindcă îl mănânc aici!