Mintenaş!

oarele aprins şi roşu
S-a-mbrăcat într-o tartană
Şi-a  încins c-un brîu de aur
Toată zarea ardeleană.
Din grădini uitate, pomii
Îşi resfrîng noian de ramuri
Peste case mici şi albe
Cu ghivece pe la geamuri.
Pe întinsele ogoare
Trece-alene un păstor
Cu o turmă de mioare
Şi-un dulău în urma lor.
Şi-a purces Tîţoc Mînjoală
Cu Vlăduţ, în spre oraş
Să-şi mai ieie cîte-o ţoală
Pentru iarnă, mintenaş.
Cam slăbuţ e băieţaşul,
Dar voinic şi trăncălău
Şi dintre copii nu-i altul
Mai mintos în Besfalău.
Ştie carte, o grămadă,
Cum şi cîntece, buluc,
Şi-a învăţat pe dinafară
Trei balade de Coşbuc.
Cum treceau de dimineaţă
Pe cărarea din prisacă,
Lîngă-o palmă de verdeaţă
Au văzut păscînd o vacă.
-Ia să-mi spui, tătucă dragă –
Zice Vlad, mirărei prada –
Ce dihanie e asta,
Cu picere şi cu coadă?
- Apăi, nu te uiţi, odraslă,
Că-i o vacă a nu ştiu cui?
Şi să-ţi intre în cap că vaca
Este soaţa boului !
- Cum, şi boii se însoară?
A întrebat Vlad trufaş –
Şi-a răspuns Tîţoc Mînjoală:
-Numai boii, mintenaş!
(Ioan Pribeagu)